Stranieri aradeni

Chindriș a devenit „lup galben” după 8 ani la UTA: „Poate, soarta mi-a rezervat ceva mai bun, sper să joc cu Petrolul în Liga 1”





Cea mai reprezentativă poză de la ultimul succes al „Bătrânei Doamne” pe arena marii rivale a Vestului îl prezintă pe Marius Chindriș urcat pe gard, în fața tribunei arădene aflate în delir. Părea gestul unui lider, al fotbalistului care a petrecut 8 sezoane și jumătate în tricoul echipei fanion a Aradului și care părea bătut în cuie în „alb-roșu”. Nu a fost deloc așa, căci „închizătorul” de 26 de ani s-a aflat pe lista disponibilizaților și a trebuit să-și găsească o altă destinație.

În cele din urmă, chiar dacă a coborît un eșalon, arădeanul a optat pentru o altă formație de mare tradiție în fotbalul românesc. „După atâția ani la UTA, obișnuit cu suporteri mulți și pătimași, mi-ar fi fost greu să aleg altceva. Aseară, la reunirea Petrolului Ploiești, noua mea echipă până în 2020, au fost prezenți în jur de 1000 de fani, care au cântat și ne-au încurajat pe tot parcursul primului antrenament. Nu mai vorbesc despre stadionul <<Ilie Oană>>, o adevărată bijuterie, cu un gazon impecabil. Nu pot ascunde faptul că am fost dezamăgit după decizia UTA-ei de acum trei săptămâni, dar viața merge înainte. Poate, soarta mi-a rezervat ceva mai bun, cât am fost la UTA am dat totul pentru club, acum e rândul să fac același la lucru la Petrolul”, ne-a mărturisit Chindriș.

Venind de la o divizionară secundă, care – de altfel – a disputat barajul de promovare în Liga 1 pentru doi ani consecutivi, Chindriș e considerat unul dintre cele mai importante transferuri ale „lupilor galbeni”. „Când joci la echipe cu asemenea tradiție, ce umplu un stadion de 15 mii de locuri, nu prea contează liga. Oricum, ne propunem să promovăm an de an, așa că obiectivul este să ajungem în Liga 1. Așadar, sper să ajung să joc cu Petrolul pe prima scenă și nu văd de ce nu aș reuși, dacă voi munci cum am făcut-o până acum. Din câte mi-am dat seama, avem deja echipă bună la Petrolul, nu cred că vom avea probleme să ajungem în Liga 2-a în vara următoare”, a mai spus arădeanul, care, deocamdată, a comunicat mai mult cu Sergiu Arnăutu și Claudiu Tudor, fotbaliști cu carea avut tangențe de-a lungul carierei sale la UTA.

Petrolul e pregătită de Octavian Grigore și la un moment dat s-a arătat interesată de un alt arădean refuzat de UTA, Cătălin Hlistei.









14 comentarii

  1. Mult succes insa calitatile jucatorului Chindris la ora actuala nu prea se ridica mai sus de liga a 2a.Se pare ca jucatorii cedati de UTA in aceasta vara nu prea au fata de liga a 2a dapai de prima liga…..poate va exploda Miron….desi si e greu de crezut.

    0
    0
    1. Asa se vorbea si de Todea, asa era beshtelit mereu si Todea, ca nu e bun, ca ia numai cartonase, erau pline comentariile cu de astea (bineinteles, ca cei ce au facut-o, s-au dat la fund, nu mai zic nimic…eventual sunt tot aia care i-au purtat Sambetele lui Chindris)…apoi Todea a plecat si a facut o cariera excelenta la Gaz Metan, ca acasa la Arad nu l-au lasat priceputii analisti de fotbal.
      Sper sa se intample la fel si cu Chindris si sa reuseasca….chiar si asa, voi nu veti tacea din gura aia proasta ce-o aveti.

      0
      0
      1. nu din cauza suporterilor care au scris negativ pe sportarad nu a fost tinut Kiki la UTA … nu avem noi asa mare putere, jurnalistii si chibitii care comenteaza, sa schimbam jucatori si antrenori la UTA sau sa schimbam parteneri de meciuri amicale, cu toate ca asa pare la prima vedere … de citit ne citesc conducatorii de la UTA dar de facut, fac cum vor ei, nu cum am vrea noi dar uneori se potrivesc parerile in cele din urma …

        Kiki va fi cel mai bun inchizator din Liga 3, in mod cert anul viitor va bifa o noua promovare din liga 3 in liga 2 cu Petrolul si cred ca la sistemul 4-1-4-1 avansat de noul Mister de la UTA, avea loc si Kiki sa fie cel din fata apararii, nu mai trebuia sa boxeze 🙂 intre linii cum a fost in trecut …

        intr-un fel, e bine pentru Kiki, are sansa sa arate ce poate la o echipa unde vor fi in medie nu doar vreo 900 de spectatori acasa ca la Siria ci vreo 20.000 … succes Kiki si sa ajungi in Liga 1

        0
        0
        1. Luciane..tu ca si jurnalist(neutru),ar trebui sa fi ultimul din lume care sa-si dea cu parerea despre plecari si veniri.
          Respect absolut orice stire noua de a ta,chiar te felicit pt asta,de multe ori,articolele tale aparand inaintea celor oficiale.
          Ok.Macar ca si zvonistica vorbind.In general de unde nu iese fum,nu este nici foc.
          Lasa amicitiile tale deoparte.Daca despre Kiki,nu as vrea sa comentez,avand loc de titular rezervat,ai fi subiectiv,nedeontologic in calitatea ta.
          Dar despre Miron,te rog sa nu incerci sa ne lamuresti.
          Tot respectul pt Miron,dar o spun de 2 ani ca au fost dubioase fluctuatiile sale de forma.
          Daca stii atat de bine dedesubturile Ligii a 2-a,poate ai o explicatie cum de Miron a plecat direct la Sepsi,contracandidata?Prefera statut de rezerva?
          Intra Luciane pe You Tube,si in liniste,analizeaza prestatiile lui Miron la meciuri consecutive!Cu echipe bune,sau mai slabe!Chiar te rog!

          0
          0
          1. La comentarii sunt păreri personale ale celor care le scriu. Articolele sunt știri pur și simplu, scrise de manager, nu de mine. Nu am comentat de Miron. De Kiki am comentat, și asta pentru că nemulțumirile fata de el erau că nu este ofensiv, cum se cerea când se juca 4-4-2, eu considerând că la 4-1-4-1 propus acum de Mister, Kiki putea fi acel 1 din fața apărării.Atat am comentat.

            0
            0
          2. Giro, esti unul dintre suporterii „minunati” ai Aradului.
            Tu esti singurul dubios, la modul in care comentezi. UTA a castigat meciul cu Sepsi si datorita lui Miron, in foarte mare parte, care a parat in penalty la acel meci, intr-un moment foarte important al meciului.
            Sunteti mizerabili de-a binelea.

            0
            0
        2. @Lucian
          N-am spus ca din cauza suporterilor a fost Kiki expulzat…ci am spus ca avem suporteri „minunati”…

          0
          0
          1. Pai, deci nu numai jucatorii pot fi criticati cand sunt oscilanti, ci si suporterii. Daca vorbim de caracterul jucatorilor, atunci hai sa vorbim si de caracterul suporterilor si sa aratam cat de mizerabili sunt.

            0
            0
          2. totusi, cat timp jucatorii sunt recompensati din banii platiti pe bilete de catre suporteri, plus aproape un meleon de euroi de la bugetul local, ar putea si ei sa-si dea cu parerea un pic, si daca nu se pricep la fotbal dar se pricep sa plateasca impozitele … sau trebuie sa fie bucurosi ca de banii astia avem fotbal la Siria si gata, ciocu mic?

            0
            0
      2. Sa speram ca jucatorii plecati sa aiba o cariera excelenta cum afirma unii sau altii,aceasta insa sa le aduca si ceva trofee pe plan intern sau prezente la nationale ca-n rest….nimic de spus,fotbalul nu te pacaleste daca nu ai valoare!!!!

        0
        0
  2. @Lucian

    Cat de aiurea e asta cu biletele si cu banii de la buget, chestie populista si comunista. Nu asta decide drepturile, ci bunul simt ! Ori ca esti fan, ori ca nu esti, poti sa te manifesti decent, nu sa spurci, injuri, calomniezi, etc.
    Deci sa aiba ciocu mare, precum zici tu…dar asa cum am spus: ei nu au imunitate la a fi criticati exact asa precum o fac ei cu jucatorii, mari caractere de suporteri unii din ei, ti-e lehamite cand ii vezi ce fac la meciuri !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button