UTA Arad

Suporter Club UTA a luat poziție vis-a-vis de ultimele declarații ale lui Falcă, prinvind stadionul Motorul: ”Primarul Aradului minte şi manipulează!”





Ieri, primarul Aradului a venit senin în fața presei cu vestea că UTA va juca pentru tot sezonul competițional la Șiria. Este prea mult chiar și din partea lui Gheorghe Falcă, iar suporterii „Bătrânei Doamne” l-au taxat imediat în comunicatul pe care vi-l redăm în întregime:
”Primarul Aradului minte şi manipulează!”

Am constatat extrem de revoltaţi că primarul Aradului continuă atitudinea sfidătoare şi iresponsabilă faţă de clubul UTA şi suporterii ei. Prin declaraţiile oferite site-ului sportarad.ro, Gheorghe Falcă, fără nicio urmă de decenţă, încearcă să îşi asundă dezinteresul şi incompetenţa sa şi a subalternilor săi în ceea ce priveşte modernizarea arenei Motorul, aruncând mizeria urât mirositoare în curtea clubului UTA.

Domnule primar, nu UTA este vinovată că în momentul în care a început demolarea stadionului Francisc Neuman, a trebuit să se mute pe singurul stadion rămas în Arad (restul fiind demolate în timpul mandatelor dumneavoastră) aflat şi acesta în nişte condiţii total incomatibile cu performanţa. Vă întrebăm, ce aţi făcut din momentul demarării fazelor incipiente ale proiectului de reconstruire a stadionului Francisc Neuman (pe care Aradul l-a primit GRATIS de la familia Baronului) pentru a asigura pe parcursul lucrărilor condiţii normale de joc pentru echipa fanion a Aradului. Răspunsul este evindent: NIMIC!

Domnule primar, nu UTA este vinovată că timp de mai bine de 2 ani şi-a desfăşurat activitatea în nişte condiţii demne de fotbalul jucat de bunicii noştrii înainte de al doilea război mondial. Nu UTA este vinovată că în toată această perioadă a fost bătaia de joc angajaţilor dumneavoastră care au sabotat o bază sportivă aparţinând comunităţii. Nu UTA este vinovată că echipele rămâneau fără apă caldă după meci şi nu puteau face duş. Nu UTA este vinovată că la celebrul baraj cu FC Voluntari apa era scoasă de pe teren cu prosoape şi uşi. Nu UTA este vinovată că la meciul cu Poli Timişoara ne-am făcut din nou de râs în faţa întregii ţări care a crezut că în locul meciului este difuzată o reconstituire a bătăliei de la Neajlov. Când permanent conducerea UTA-ei, opinia publică arădeană, suporterii vă transmiteau că este inadmisibil că echipa să îşi desfăşoare activitatea în aceste condiţii, ce aţi făcut? Răspunsul este evident: NIMIC!

Când în sfârşit aţi hotărât că nu mai puteţi evita problema şi că situaţia de la Motorul trebuie rezolvată, aţi făcut-o în stilul caracteristic al unei administraţii româneşti (aici vă asemuiţi înfricoşător de mult la profesionalism şi onestitate cu rivalii politici de la Bucureşti pe care-i înfieraţi în fiecare zi): fără viziune, fără un plan, fără competenţă, fără transparenţă. De aproape un an de zile echipa noastră a plecat de pe arena Motorul şi ce avem acolo?! NIMIC. Iar acum aveţi neobrăzarea să atuncaţi vina în spatele conducerii UTA-ei! Chiar nu vă e ruşine?! Chiar sunteţi atât de orb încât nici măcar nu mai ţineţi cont că minciuna are picioare scurte? Iată ce apărea într-un COMUNICAT OFICIAL AL PRIMĂRIEI ARAD, oferit aceluiaşi site de sport în luna iunie a acestui an: ”Continuă lucrările de modernizare la Stadionul Motorul din Aradul Nou. Zilele acestea se lucrează la infrastructură, mai exact se pregătește terenul pentru montarea gazonului artificial. (…) Meciurile echipei UTA ar putea fi reluate pe stadionul Motorul în toamna acestui an”. Cum se poate să fiţi atât de lipsit de ruşine ca în iunie să spuneţi arădenilor că se amenajează gazon artificial şi că lucrările vor fi gata din toamnă iar peste două luni să susţineţi că vom jucat tot campionatul la Şiria din cauza aceluiaşi gazon artificial cerut chipurile de club?! Domnule primar, încă odată vă întrebăm retoric: Chiar ne credeţi retardaţi?! Ştim cu toţii că solicitarea clubului de a se amenaja pe arena Motorul gazon sintetic a venit tocmai din cauza faptului că echipa juca deja de mai multe săptămâni la Şiria iar pe „şantierul” din Aradul Nou nu se întâmpla nimic. A fost atunci singura soluţie identificată pentru ca întârzierea să fie recuperată iar echipa să revină în Arad la începutul acestui sezon. Iar comunicatul pe care instituţia dumneavoastră l-a oferit publicului în luna iunie confirmă acest lucru. 

Cu ultimele declaraţii aţi trecut ultima barieră care ne mai putea aduce vreodată la aceeaşi masă a discuţiilor. De ani de zile, în ciuda tuturor faulturilor grosolane la adresa acestui club (unele dintre ele chiar istorice) am încercat să păstrăm o punte de dialog pentru că dorinţa noastră e ca UTA să fie expresia întregii comunităţi arădene, din care, fie că ne place, fie că nu, teoretic faceţi parte. Însă ceea ce aţi făcut acum este extrem de grav: nu că minţiţi, ne minţiţi deja de ani de zile şi suntem imuni. Revoltător e că încercaţi să asmuţiţi suporterii UTA-ei împotriva conducerii clubului. Pentru prima oară după foarte mulţi ani UTA are o conducere care încearcă să se apropie de rigorile profesionismului: fără datorii la stat şi la jucători, cu paşi importanţi făcuţi în a promova imaginea şi brandul UTA. Probabil că lucrurile merg prea bine la UTA şi trebuie stricate, nu-i aşa?! Am observat că sunteţi un maestru al jocurilor de culise şi al motto-ului „dezbină şi stăpâneşte”! Ei bine, cu noi n-o să reuşiţi asta. Noi nu suntem vreun partid politic rival pe care să-l sabotaţi cu privilegii. Nu suntem nici vreo clică profitoare pe care să-i ameninţaţi cu retragerea respectivelor privilegii. În viaţa publică arădeană, atât ca asociaţie cât şi ca persoane particulare nu avem decât un singur interes: UTA. Nu porniţi un război cu noi pentru că-l veţi pierde. Aţi pierdut o bătălie în 2007 (vă mai aduceţi aminte de acel noiembrie?), aţi mai pierdut şi alte bătălii în Arad (vă aduceţi aminte de Parcul Eminescu?), de data asta veţi pierde un război. Pentru că dacă sabotaţi, şantajaţi şi în final distrugeţi UTA (încă odată) veţi avea de luptat cu oameni care nu mai au nimic de pierdut. Suntem mulţi dintre noi rămaşi în acest oraş, pe care doar în imaginaţia dumneavoastră îl vedeţi dezvoltat şi înfloritor, dintr-un singur motiv: UTA. Dacă aveţi impresia că există în lumea asta ceva care să ne cumpere sau să ne sperie pentru a renunţa la protejarea a tot ceea ce ne este scump şi drag, vă înşelaţi amarnic. 

În final este momentul să facem apel la comunitatea arădeană şi în special la cei care iubesc UTA. Acest club, acest nume are nevoie de noi pentru că este agresat chiar din interiorul comunităţii. Vremea protestelor pe facebook, forumuri şi site-uri a trecut. Observăm că public doar o mână de oameni au curajul sau conştiinţa să protesteze vocal în timpul meciurilor împotriva acestei agresiuni la care este supus clubul nostru. Cu toţii suntem revoltaţi că s-au dărâmat stadioane, că jucăm în afara Aradului, că nu se întrevede nicio speranţă ca lucrurile să se schimbe într-un viitor apropiat, că suntem minţiţi şi manipulaţi chiar din locul care ar trebui să ne unească. Haideţi să nu mai lăsăm din lene sau frică impresia că acesta este un război al galeriei cu primarul. Ştim cu toţii ce gândim dar haideţi să o spunem răspicat, cu voce tare, de fiecare dată când avem ocazia. Să transformăm fiecare meci într-o ocazie care să ne unească, să ne adune în jurul acestui scop foarte important. În ceea ce ne priveşte, noi ca asociaţie, vom continua şi intensifica protestele şi nu acceptăm să ne abatem cu nimic de la solicitările pe care le-am făcut publice nu odată: finalizarea de urgenţă a lucrărilor de modernizare a arenei Motorul (termen deja depăşit de primărie) şi finalizarea lucrărilor de construcţie a Stadionul Francisc Neuman până în primăvara anului viitor astfel încât la începutul sezonului următor UTA să poată reveni acasă, în Calea Aurel Vlaicu. De asemenea vom protesta permanent atâta timp cât observăm că atitudinea primarului Aradului faţă de acest club e dominată de ipocrizie şi manipulare. Doar uniţi putem să ne apărăm clubul!

Nu dăm niciodată înapoi! Pentru noi doar UTA contează! ˝

Suporter Club UTA

37 comentarii

  1. Bla bla bla.. Intradevar, si eu il condamn ca a demolat stadionul Astra. Pe de alta parte, se baga bani masiv la UTA din bugetul local, se face stadion nou, etc. Nu cred ca Falca e anti-UTA…
    Si chiar daca admir SCU pentru ca a salvat UTA, mai usor cu pretentiile megalomanice de la bugetul local. La UTA trebuie sa vina un investitor important, fara de care nu vom putea face nimic in Liga 1.

    0
    0
    1. Joker, chiar ca esti un rahat pe bat ca si prietenul tau falca daca crezi ca UTA are pretentii megalomanice de la bugetul local. Pentru informarea ta banii de la primarie vin in urma uniu proiect viabil.

      0
      0
      1. foarte viabil ca s-au aruncat pe geam peste o suta de mii de euro ca sa mearga toate echipele clubului in tabara la Mallnitz in Austia ca la Moneasa tuseau

        0
        0
    2. Unde ai citit tu de pretenții de la bugetul local? Toți ăștia care-i luați apărarea lui Falcă (voalat că nici măcar bile să vă susțineți pe față punctul de vedere nu aveți) sunteți atât de mincinoși?! În primul rând că UTA primește bani la Centrul Cultural Municipal pe bază de proiect, la fel ca și alte cluburi, asociații și ong-uri din orașul ăsta. În al doilea rând SCU n-a cerut niciodată bani pentru UTA de la bugetul local. Nu am cerut decât respect și mai ales îndeplinirea angajamentelor pe care însăși primăria și le-a luat față de UTA. Dacă ție îți convine ca la tine acasă să vină meșterii și să îți spună că termină o lucrare într-o lună și să ai casa șantier și peste trei, e treaba ta. Comentariul tău arată de ce Aradul are încă un asemenea primar. Pentru că ori nu înțelegi nimic și vorbești prostii ori înțelegi dar minți cu nerușinare. Treaba ta, poți să ai alt punct de vedere, poți să aprobi tot ce face primarul, dar nu mai spune minciuni!

      0
      0
      1. Esti in linie cu marea masa a consumatorilor de fotbal din Romania. IQ-u vostru e sub media unei tari din lumea a 3-a, si singurul vostru instrument e jignirea. De aceea, iti meriti statul in societate pe care il ai.

        In primul rand, orice proiect pe bani publici, fie ca e de la Centrul Cultural Municipal sau de la Comisia Europeana se face pe baza de proiect, asta ca sa stii si tu. E foarte clar ca nu intelegi nimic din administratie. Ar fi o aberatie demna de DNA ca UTA sa primeasca bani fara sa aiba un proiect.

        In al doilea rand, eu nu il apar pe Falca, asa cum am spus in primul comentariu. Dimpotriva, consider ca s-a facut o greseala ca s-au alocat atatia bani pentru sport ( 4% ), in conditiile in care la spitalul judetean, ca sa faci un RMN trebuie sa astepti 2 luni de zile, in cazul fericit in care conditia medicala iti permite sa astepti, ca sa dau doar un exemplu in care comunitatea aradeana sufera.

        0
        0
        1. joker

          „statutul in societate nu statul”

          ” orice proiect se face pe baza de proiect” pe bune ?

          „4% pt sport” in conditiile in care toate echipele din Arad impreuna nu au primit nici 1% din bugetul Aradului cumulat

          „RMN la Judetean se cumpara din fondurile CONSILIULUI JUDETEAN de care apartine acesta”.

          Sunt oameni in lumea a 3-a (apropo si Romania se califica in categoria asta dupa foarte multe standarde inclusiv dupa inteligenta votantilor lui falca) care pot avea un IQ remarcabil. Nu e cazul tau evident, insa sa stii ca e posibil.

          Joker ca si concluzie : esti un postac platit , agramat si retard.

          Noapte buna

          0
          0
          1. Incerci sa faci pe intelectualul, dar nu iti iese deloc. Ar trebui sa te reduci la insulte si jigniri, singurul domeniu la care te pricepi cu adevarat.
            Eu am dat un exemplu cu RMN-ul, dar ca sa iti arat ca nu stii despre ce vorbesti, iti recomand sa citesti un articol de presa din care citez: „Noi investiţii la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Primăria vrea modernizarea unei întregi secţii”.

            Referitor la bugetul alocal de primarie sportului, intradevar e sub 1%, dar tu faci o smecherie de 2 lei prin care excluzi investitiile facute de primarie in stadioane, in special in noul stadion UTA, caz in care procentul urca rapid catre 3-4%.

            Nu o sa iti mai raspund ca oricum ceea ce scrii e fara valoare.

            0
            0
      2. I. Centrul Cultural Municipal oare de unde are bani dacă nu de la noi , cetăţenii cinstiţi al urbei ? Sau crede cineva ca CCM face venituri din vânzare de castraveţi ?
        II E de toată jenă ca o unitate de ….. zisă Centru C u l t u r a l ! Municipal . să susină financiar activitatea unor derbedei numiţi ” fani UTA „. ( vezi purtarea lor la jocul cu Poli Tşr.)

        0
        0
  2. Suporteri utisti din Arad nu va lasati si tare regret ca eu nu sunt primar la Arad ori prietenul pdl-PNL Mircea Hava din Alba Iulia ca in Arad s-ar face un stadion nou(pe langa Neuman) de 30 000 locuri .Numai facand ceva deosebit pentru UTA si suporterii ei,poti intra-n istoria Aradului !Bravo SCU !

    0
    0
  3. 1000000 de like bravo BRAVO scu..îmi pare rău că am zis că sunteți aserviți falcosului, îmi cer scuze, aveți totuși onoare! Acum v-a vedea penalul cu cine s-a pus! Jita falcă ești o mizerie!

    0
    0
  4. Este un motiv clar sa-ti dai demisia. De data asta nu mai tine. Vrem ca Incepind de saptamina viitoare sa iesim in strada si sa cerem demisia primarului Falca.Destul ai pacalit populatia acestui oras.Rusine….

    0
    0
    1. Ca să-și dea demisia trebuie să aibă onoare, coloană vertebrală.
      Ți se pare că deține așa ceva din moment ce minte cu atâta seninătate ? Șobolanul tot șobolan.

      0
      0
  5. Fara sa-i iau apararea primarului, vreau sa rememoram evenimentele pentru a fi in cunostiinta de cauza cand injuram pe cineva.
    In bugetul local nu au fost prevazute in iarna lucrari de investitii la Motorul pe anul in curs. Modernizarile solicitate de club urmau a fi facute din fondul de raparatii, ceea ce insemna ca se pot face rapid, cu oameni de la primarie sau firme terte. Modernizarile includeau marirea numarului de locuri si drenarea terenului.
    In momentul in care s-a vorbit de schimbarea completa a gazonului, undeva prin primavara, era clar ca avem de a face cu o investitie, care trebuie sa urmeze cursul normal, legal, de cateva luni in care se face studiu, se aproba, se solicita oferte, se liciteaza, poate sunt contestatii si abia apoi se executa, termenele in acest caz fiind de pana la un an.
    Ca e teren natural de vreo 100000 de euro sau sintetic de 400000 de euro, trebuie licitatie oricat l-am injura pe primar.
    Uitati-va la Arena Nationala, schimbarea o plateste FRF si FCSB, de ce oare? credeti ca nu avea acum bani Gabi Firea? Avea dar nu avea bugetata schimbarea.
    Nu stim oficial ce a discutat conducerea clubului cu primarul, nici cand si nici ce anume, concret, nu s-au obosit sa ne dea ceva ofical nici unii nici altii. Asa ca ma intreb, cine e de vina pentru Motorul?

    0
    0
      1. mda, atunci era perfect din vorbe … cum de nu or bagat investitia in buget, asa civilizat ca celellate lucrari? cand am vazut bugetul local supus aporbarii am crezut ca nici nu vor mai face nimic la Motorul, apoi intradevar se vorbea ca se fac din bani de reparatii … totusi Dani, scria atunci de gazon cu iarba … cum de s-a facut schimbarea in sintetic fara sa se discute clar sa stie toti ce presupune ca timp, ca eu cred ca aici a fost pacaleala, noi toti am crezut ca sinteticul se pune rapid si gata avem teren in iulie cand incepem … cum de ne-a pacalit pe toti???

        0
        0
  6. Si ma mai intreb de ce raspund suporterii si conducerea tace? De ce nu ne arata ceva documente cu intelegerile legate de Motorul?

    0
    0
  7. Aceastã fiintã aflatã la conducerea acestui oras cândva infloritor distruge orasul sistematic !! Stadioanele Vagonul,Strungul,Gloria, Fabrica CPL, Caricatura Parcul T.Arghezi ( intersectia Intim,”rezolvatâ” de Ela Falcã), zona pietonala Metianu,etc, culminând cu neamplasarea oribilitatii, fabricatie Florin Codre, a Monumentului Marii Uniri, iar acum cu aceasta declaratie marca Falcã lipsitã de bun simt,mincinoasã care face parte din caracterul acestui individ lipsit de scrupule si de moralitate !!! Acest individ trebuie scos rapid din primãrie , deoarece nu distruge doar ultimul brand, – UTA – , ci si orasul care incepe sa arate ca un kitsch !! Bravo SCU , Haide UTA, Hai Aradul !

    0
    0
  8. Eu nu înțeleg Grădinaru de ce nu se apară? Îi convine că îl terfelește pe nedrept gogu? Tăcerea asta complice cu lașitatea denotă că el ar trebui sa poarte fustiță vorba lui contra banatanu! Hai Decebal nu te lasă calcat in picioare!

    0
    0
  9. Stiti ce este ciudat in toata tarasenia asta?
    Cota zero:acum multi ani,se vorbea de un stadion absolut nou,in afara Aradului,undeva spre Zadareni!Cu acces lejer,degajat,cu locuri de parcari,etc,etc!
    Ulterior:in primul rand ca stadionul vechi a intrat in demolare,aproape deodata cu noul proiect UTA!Era vorba de spre demolarea celui vechi,insa gazonul sa ramana intact!!!!Oare cine a fost idiotul care credea ca s-ar putea menaja iarba,sub rotile utilajelor grele?
    Cand Falca a vazut ca se ingroasa gluma si UTA promoveaza din liga in liga,in sus,au inceput sa iasa comunicate ca totusi gazonul nu va fi distrus si drenajul,sistemul de incalzire si de irigatie se va face pe baza a ceea ce este,cu interventii minore,cica.Doar un cretin putea crede!
    Si ne trezim cu stadionul demolat,cu o firma de casa,Tehnodomus care intr-adevar si-a facut rapid temele de casa!Demolat a fost!De toata jena,Gaica impartea patratele de gazon in fata fostului stadion!
    Si apoi pauza!Echipa lui „DOREL”,condusa de catre Napoleonul Aradului,s-a proptit cu pieptul in lopata si cu mucul tigarii in coltul gurii!
    Dar gluma se ingroasa!UTA promoveaza an de an,ajunge in liga 2-a,ba chiar se bate la promovare!Si vine episodul cu Poli Timisoara,jucat in noroi!
    Ce face Falca?Muta ca si la sah!Incepe brusc turnarea pilonilor tribunelor!Apoi din nou pauza totala!
    Dar dupa un alt episod jenant,barajul cu Voluntari,intrat in arhivele CNN si Eurosportului,amanuntele penibile cu prosoape si usi de dulap,le stiti,vine o alta mutare a lui Falca!Promite ca Motorul va fi rapid reabilitat de catre o firma din Oradea!
    „VENI,VIDI,VICI!”Adica luat banii si plecati spre casa!Dar pt ca rezultatul a fost ca si cum ai fi vrut sa resuscitezi un cadavru,mort de cateva luni,atentia noastra a fost din nou abatuta cand au inceput sa apara niste grinzi de beton si tribuna a 2-a,incepea sa creasca,sa prinda forme!
    Iar vorbe mari!Ca jucam pe Gloria din toamna,pt prima data am auzit ca Motorul se reface din temelii!Asa ca zis si facut!S-a ajuns la temelii!Distrus!
    Deci,hai la Siria!Bine!Hai boilor si la Siria!Mergem!
    Dar gluma nu mai este gluma!Este groasa rau!Pt al doilea an consecutiv,UTA este din nou acolo sus!Falca isi lua chiloti maro de dimineata,ca sa evite orice rusine!
    Se vorbea pe la colturi ca UTA nu promoveaza,ca sa nu ajunga la Cluj!
    Nu vom sti absolut niciodata ce s-a intamplat in non combatul returului cu Recasul?
    Cert este insa ca odata cu transferurile noi,ce face Falca?In „grand Fan-fare”,cu presa bineanteles prezenta,asista la ridicarea osaturii metalice,pe tribuna a 2-a,ca si cum procesul tehnologic ar fi urmat cu aceasta treapta!
    Apoi hotarat,ne abate din nou atentia cu un gazon ultramodern,pt Motorul!
    Acum se dezavueaza si spune ca UTA a cerut teren sintetic,pt situatiile cand echipa trebuie sa se antreneze in conditii rele!Pai nu ai terenul Sega,sintetic?
    CONCLUZIE!
    Conducerea UTA-ei,nu va iesi NICIODATA contra lui Falca,pt ca este santajist si daca inchide robinetul din bugetul pe care fix legea sportului,nu el din bani publici i-ar aloca,ar fi un mare minus!
    Ca dovada ca Falca nu mai vine demult la nici un meci,i-l trimite pe Ovidiu Mosneag(Gopo),la toate meciurile,scai lipit langa Meszar si in vestiar!
    UTA va avea stadion nou,prin rezultate!Un ricoseu real!Noi,suporterii punem presiune pe echipa si prin rezultate bune automat spre Falca!
    Atat!

    0
    0
  10. Asa este ai dreptate totala !!! Si inca o treaba gandita de marele manager Meszar >>>>JALE >>>>> cu 2-3 mii de oameni in fata palatului !!!!! Deranj mare .. nu e bine !!!!

    0
    0
  11. Baietii veseli din SCU,va.place.cum v-a pus la punct.conducerea.pe care.o adulati in comunicatul dat de.ei axi? Practic,i-au dat dreptate.lui.falca.si v-a m … uit.pe voi. Hai,laudatil iar.pemeszar….

    0
    0
  12. A-ți văzut comunicatul celor de la uta? JENANT! Concluzia? Degeaba a luat scu apărarea conducerii utei, conducerea utei ia apărarea lui falcă!!! Scorul azi este SCU-falca 0-1 , falcă marchează prin autogolul adversarului!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button