Șefii UTA-ei nu susțin revolta fanilor anti Falcă și iau în calcul  terminarea sezonului la Șiria

Șefii UTA-ei nu susțin revolta fanilor anti Falcă și iau în calcul  terminarea sezonului la Șiria

La 48 de ore după declarațiile primarului Aradului și la aproximativ 24 de ore după acidul comunicat dat de către cei de la SCU în privința lui Ghiță Falcă, conducerea clubului a luat obișnuita poziție de ghiocel în relația cu autoritățile locale. Într-un comunicat de presă emis cu doar două ore înainte de meciul de la Sibiu, conducerea clubului alb roșu își asumă până în pânzele albe parteneriatul cu primarul demolator de stadioane și își avertizează staff-ul și jucătorii să nu se mai plângă de condițiile oferite de terenul din Șiria. Căci, tot conform lor – a conducătorilor arădeni – se ia în calcul posibilitatea ca UTA să rămână în exil la Șiria până la finalul campionatului.

Iată mai jos comunicatul integral al celor de la UTA:

„Înțelegere, unire și nu dezbinare. Pentru un obiectiv

Parteneriatul clubului UTA cu Primăria Municipiului Arad continuă să fie unul puternic, în condiţiile în care finanţarea privată este insuficientă pentru un parcurs constant la nivel ridicat, iar vânzarea de jucători reprezintă o circumstanţă favorabilă, dar care poate să nu se repete în fiecare an. Clubul se bazează pe cei doi piloni importanţi: administraţia locală şi suporterii. În privinţa acestora, nu putem să le îngrădim dreptul la exprimare, însă precizăm că nu susţinem ultimele lor poziţii referitoare la jucarea meciurilor de pe teren propriu la Şiria. Sperăm să existe înţelegere între toate părţile implicate în bunul mers al clubului UTA, pentru a putea continua fără sincope majore pe drumul nostru către Liga I. 

Clubul UTA este interesat să aibă condiţii cât mai bune de pregătire şi joc necesare pentru îndeplinirea obiectivului imediat, promovarea în Liga I, dar şi în perspectiva anilor viitori când ne propunem să ţintim performanţe mai importante. Din acest motiv am considerat că un gazon  hibrid ar fi o soluţie mai bună pentru terenul ”Motorul”, deoarece prezintă o garanţie mai mare în caz de vreme nefavorabilă şi este mult mai uşor de întreţinut. La acest sistem de gazon, suprafața de joc este gazon natural, cu gazon sintetic doar la bază, pentru evitarea stării de teren cu noroi, având garanție șase ani față de o perioadă de garanție inexistentă la cel cu gazon natural. Apreciem eforturile Primăriei Municipiului Arad de a moderniza bazele sportive ”Francisc Neuman” şi ”Motorul”, cunoscând totodată şi prevederile legale privind achiziţiile publice. Suntem mulţumiţi de condiţiile oferite de stadionul din Şiria şi mulţumim pe această cale şi primăriei de acolo. Obiectivul stabilit şi investiţiile în jucători au fost făcute luând în calcul şi varianta de a juca tot campionatul la Şiria, de aceea clubul nu mai admite ca scuză din partea jucătorilor sau staff-ului tehnic starea terenului ori alte condiţii legate de acel stadion. “

Facebook Comments
2
5

5 comentarii

  1. Avatar

    Nu am mai postat de mult. Voi fi scurt :Cei patru, din poza sa nu ne dea lectii despre gazon ( natural, sintetic sau hibrid). Unii dintre suporteri sint chiar mai bine informati ca si dansii. Apelul ca „cei doi piloni” sa fie intelegatori e jalnic si rizibil. Cred ca ar trebui sa repostam promisiunile Primarului si viceprimarului. Pe vremea lui Cantazzaritti nu erau conditii, bani. dar macar, era stadion. Azi au mai disparut, sau s-au degradat Motorul, Subcetate, iar Stadionul UTA , ca marime ca cel din Targu Jiu- o comparatie jenanta pentru Arad-, ( care e gata) are ritm de melc, si va mai lua citiva ani. Concluzia este una singura : Pe domnul primar Gheooghe Falca il doare in K– (ot) de UTA. Conducerea clubului UTA, nu doar ca preia „pozitia de ghiocel”, in fata primarului, mai mult, implora suporterii sa taca, sa nu-l mai critice, Sa nu ramana si ei fara slujbe si ocupatie ! Oricum cei de varsta mai coapta nu vom indeplini regamintea conducerii si vom spune mereu ce vedem si ce credem despre Dl Gh Falca-demolatorul fotbalului aradean.

    36

    1
    Răspunde
  2. Avatar

    Chiar ca sunteti slugile lui Ghita.
    Jenanti, fara coloana vertebrala

    29

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Era de asteptat.Pai daca e proiectul atat de ok sa mai joace vreo 3 ani la Siria. Traiasca fratia Ghita-Sanyi.

    22

    2
    Răspunde
  4. Avatar

    eu vreau sa spun ceva si mai pe scurt Conducatorii sa suga pe mat.!

    15

    2
    Răspunde
  5. Avatar

    Cand esti pus pe filera politica la club nu poti sa nu stai drepti in fata lu ghita

    11

    3
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.