Sebișul – salvată de „hattrickul” juniorului Voinescu la Deva: „Am jucat concentrat, dar am și primit mingi foarte bune din partea colegilor”

Sebișul - salvată de „hattrickul” juniorului Voinescu la Deva: „Am jucat concentrat, dar am și primit mingi foarte bune din partea colegilor”

Național Sebiș este formația arădeană angrenată în competițiile Federației Române de Fotbal ce a operat cele mai multe transferuri în această vară. Nu mai puțin de 16 jucători noi au ajuns tot pe mâna unui antrenor nou, Alin Chița.

Dintre aceștia, nu mai puțin de 9 au fost titulari la Deva, în prima rundă de campionat, însă a fost nevoie de o rezervă pentru a-i scăpa pe „alb-albaștri” de un prim eșec stagional. Juniorul Adelin Voinescu a fost introdus pe teren în minutul 54 și a reușit „hattrickul” ce a oprit tabela la 4-4. „Am primit șansa să debutez pentru Național chiar într-un meci foarte palpitant. Când am intrat pe teren eram conduși cu 4-1, dar mai erau multe minute de jucat și încă meciul nu era pierdut. Am jucat foarte concentrat și, cu ajutorul colegilor, am marcat de trei ori. Toate golurile au fost cu capul, este evident că am primit mingi foarte bune, centrări exacte. Astfel, am salvat ceva dintr-un meci pe care, în mod normal, trebuia să-l câștigăm. Mai degrabă am pierdut două puncte, decât am câștigat unul”, a spus atacantul de 19 ani.

Piteștian la origini, Voinescu a relatat în două cuvinte povestea sosirii sale pe malul Crișului Alb. „Am venit împrumut de la FC Argeș, Alin Chița având un rol important în acest sens. Dânsul mă cunoștea de la juniori și, cum FC Argeș a promovat în Liga  2-a, unde este un nivel mai ridicat, îmi era cam greu să mai prind echipa. Mai ales că acolo pot fi folosiți juniori Under 21, nu neapărat Under 19. Am crescut la Pitești, la SCM, actualul FC Argeș. Din păcate, am suferit o accidentare în urmă cu un an și ceva și, până ce m-am refăcut, am fost împrumutat la Atletic Bradu, în Liga 3-a, unde am jucat în 19 partide și am dat 4 goluri. Acum am început cu trei într-un singur meci, sper să o țin tot așa și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivul. Apoi, la anul, mai vedem ce va fi”, a adăugat tânărul atacant al „alb-albaștrilor”.

Fotbalistul este de câteva săptămâni la Sebiș, dar susține că a trecut deja peste perioada de acomodare. „Am găsit un oraș mic, dar care oferă condiții foarte bune pentru fotbalul de performanță, am rămas foarte impresionat. Grupul de jucători este foarte bun, conducerea este aproape de noi, toți m-au primit bine și m-am integrat rapid. Sunt fotbaliști cu foarte multă calitate și sunt convins că vom face performanță”, a mai punctat eroul sebișenilor la Deva.

Facebook Comments
7
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.