UTA Arad

Păcurar e noul „decar” al UTA-ei: „Cu două rezultate pozitive revenim în frunte”





Sunt șanse mari ca ultima achiziție a UTA-ei să prindă primul „unsprezece” sâmbătă, cu ocazia vizitei celor de la FC Balotești la Șiria. Paul Păcurar a moștenit de la Ștefan Grigorie numărul 10, dar și postul în teren, de mijlocaș central ofensiv în spatele atacantului. „Chiar dacă Ștefan are o carieră mare în spate, cu trofee câștigate, pentru care – de altfel – îl respect, nu o să am o încărcătură în plus să-i urmez la UTA. Într-adevăr, e un post pretențios, pe care m-am specializat în ultimii ani, după ce la juniori și primele sezoane la seniori am jucat în bandă. Dar, eu zic că dau randament mai bun în centru și vreau să arat acest lucru și la UTA”, spune mijlocașul ofensiv de 26 de ani.

Întrebat dacă a găsit o echipă sub presiune, fostul fotbalist al Luceafărului a adăugat: „Nu neapărat, am găsit un grup bun, unit, cu mulți jucători cu experiență. Într-adevăr, ultimul rezultat (n.n. înfrângerea de la Sibiu) a fost dezamăgitor, dar cu două rezultate pozitive revenim în frunte și atmosfera va fi și mai bună. ”

Chiar în debutul intervenției sale, Păcurar a fost întrebat dacă a beneficiat de primă de instalare, ca și foștii utiști Ștefan Grigorie și Dan Roman, iar răspunsul a fost franc: „Mi s-a părut normal, atâta timp cât nu am avut venit din luna mai”. Imediat, Codru Grădinariu, directorul general al „roș-albilor”, l-a combătut pe proaspătul utist: „La UTA nu se dau prime de instalare”.

FOTO: Ciprian Petcuț









15 comentarii

  1. Pacurare,ceva nu ai priceput!Lasa declaratiile marete!Treci la treaba!Altfel zbori la fel ca si Roman si Grigorie!Ca nu se dau prime de instalare?Ba foarte mari!Pai care este vina,ca nu ti-ai luat bani din luna Mai?UTA juca bine,pe promisiuni si foamete!De aceea ai ajuns la UTA!
    Sa nu o iei ca si o jignire!Treci in iarba si arata-ne ca ne inselam!
    Ca sare Codru,peste tine,ca sa-ti taie MAUL?Pt asta este platit!Mai citeste putin prin contractul tau,ca nu ai voie sa vorbesti!
    Clar?
    Ca si tine,toti mercenarii au vorbit doar despre promovare,dar in rest demolare!
    Elefantii nu se adapteaza!Sa vezi cum se adapteaza manjii nostri aradeni!
    Fara Tam-Tam-uri!Fara complicatii!……………

    *** editat de lucian ***
    PE ACEST SITE NU MAI VREAU SA VAD SCRISE INJURII SI JIGNIRI ADUSE JUCATORILOR, ANTRENORILOR SAU CONDUCATORILOR, ORICARE AR FI EI … AJUNGE! Puteti sa criticati dar fara cuvinte care aduc atingere demnitatii persoanelor. E valabil pentru toata lumea. Hai sa respectam si sa ne respectam. Multumesc de intelegere.

    0
    0
    1. Esti dus cu pluta nene …nici nu a dat cu piciorul in minge si deja e r***t si e***t . In ritmul asta luciane, vei ramane tu singur pe acest site si vei schimba biletele cu acest Giro

      *** editat de lucian *** nu mai permit cuvinte jignitoare …

      0
      0
    2. Buna seara tuturor.
      Nu am injurat niciodata pe nimeni,eventual cateva persoane pe mine!
      Daca se considera de a numi pe oricine,”elefant”,sau daca nu impart acelasi optimism cu unii….este cale lunga!
      Am scris,referitor la acest articol,ca Pacurar sa o lase mai moale cu declaratiile pompoase,abia venit la UTA si mai inainte sa ne arate pe teren fapte,fapte!
      Apoi sa iasa pe posturi si sa declare ce vrea!Voi fi primul care il voi ridica in slavi,pe cuvantul meu!
      Mihalcea spunea ca nu se pune problema,sa fie in joc…si iata-l anuntat titular!
      Excelent!Foarte bine!Asa sa fie,poate ca stie Mihalcea ceva!Vom vedea maine,ii doresc mult succes,cu mana pe inima!
      Nu am nevoie sa ma disculp!Ca dovada ca nu am avut niciodata ceva de comentat impotriva lui Manea,se pot reciti toate postarile mele!Toti il injura!Dar pana acum,a fost om de baza!Da!A gafat la baraj,dar venea dupa o accidentare ft grea!Da!A gafat si la Sibiu,dar acolo care UTA a aratat ceva?
      Referitor la Polgar!Un jucator care s-a accidentat jucand pt UTA,nu de pe la alte echipe,incercand apoi sa pacaleasca staff-ul tehnic!Dar ca dovada ca este cu inima tot la UTA,in perioadele de refacere,este antrenor la grupa 2009!Deci nu freaca menta!
      Nu mai insinuati ca am copil la UTA!Unii dintre acei copii(UNII),intr-o buna zi vor ajunge titulari la echipa mare!Si acei copii vor spune ca alaturi de Nistor,acest Polgar hulit acum,a muncit cu ei,in perioadele sale de refacere!Nu a stat pe bara,lingandu-si ranile!
      Revenind la „jigniri”,presupuse!Daca noi consideram fotbalul romanesc indreptat intr-o directie buna,atunci cititi gazetele sportive,nationale,dar si mai ciudat,pe posturile tv,acolo sa vedeti injuraturi pe fata,LIVE!Denumiri de „escroc,impostor,santajist,ratat,smecher” si multe altele,fara nici o perdea sau cenzurare!
      Da,am criticat la vremea respectiva anumite transferuri(Grigorie,Roman) si mai am niste dubii!Iata ca nici Carstocea si nici Buleica(pt cei care au fost prezenti la prezentarea lui cu fast ca si pt un rege),nu confirma si lustruiesc banca!Oare din ce cauza?
      NICIODATA!Dar niciodata nu am comentat,in nici un fel(nici pro si nici contra) despre fostii componenti ai UTA-ei,scosi din lot dupa remaniere si nici nu o voi face vreodata!
      Ba dimpotriva!Am scris ca Ciuca,Scutaru ne dau o mare liniste sufleteasca!Despre Adili,repet:jos palaria,nu ai ce sa te legi de el!!Grahovac???Nu prea a avut de lucru!Dar atunci cand a avut?
      Toate gandurile bune pe astazi la 11 la Siria!PREZENT!(adica prezenti,toata familia)
      Daca eu doresc raul UTA-ei,asa sa mai am noroc in viata mai departe!

      0
      0
  2. Ce iti mai place sa jignesti ! Nu a jucat nici un meci si gata l-ai facut rebut ! Eu cred ca ai ceva a divla,meri si te trateaza ,sa nu se agraveze :))) Sau macar pune o punga de gheta sa-ti racoresti „ideile ” :)))

    0
    0
      1. Exact asta o sa fac si eu,nu se poate asa ceva,totul are o limita.Cat de curand o sa ramana asta singur pe aici.Cine-i de fapt giro asta,il cunoaste cineva personal?

        0
        0
  3. „PE ACEST SITE NU MAI VREAU SA VAD SCRISE INJURII SI JIGNIRI ADUSE JUCATORILOR, ANTRENORILOR SAU CONDUCATORILOR, ORICARE AR FI EI … AJUNGE! „- e bine ca s-a precizat, cu toate ca asteptarile ar fi ca nici cei ce posteaza nu merita sa primeasca jigniri de tipul „.. care aduc atingere demnitatii persoanelor.”. Cit despre faptul ca pe Pacurar l-a luat gura …pe dinainte, nu e grav, dar ,acum stim ca se dau prime de instalare, dar din fonduri…separate. Sa speram ca Pacurar nu va impartasi soarta lui Andor, Munteanu, Roman, Grigorie , sa speram ca va fi o plomba buna. Pina una-alta, cu Balotestiul nu se mai accepta deraieri, si pe linga victoria…obligatorie, ar fi bine sa vedem si un joc (mai) bun. Hai UTA !

    0
    0
    1. Bravo „Ion”!Bine punctat!Tu esti poate inca un lucid, constient, de situatia in care s-a ajuns!
      Pacurar,inca nici bine nu a ajuns la Arad,ca deja da declaratii pompoase!Nu l-a luat gura pe dinainte,ba cred ca inca nu si-a citit contractul!De aceea l-a temperat Gradinaru!
      Adica putintel gura mai mica!Nu poti sa apari direct la UTA,ca solutie de avarie si apoi prima iesire publica sa fie ca nu ai fost platit din luna Mai!Ce sa intelegem?Ca din aceasta cauza a venit?
      Sper ca nu am jignit!

      0
      0
  4. Băi fratele meu, unii de aici chiar fumează marfă de calitate, nu glumă…Păcurar are 3 zile de când este la noi și ăla-i dă deja in cap…el demite, el antrenează, el conduce clubul. :)))

    0
    0
  5. Oare chiar nu se poate vorbi civilizat,fara jigniri la adresa unuia fata de altu,la adresa conducatorilor a antrenorilor a jucatorilor.Eu cred ca ne putem spune parerile chiar daca suntem patimasi ca iubim UTA ,civilizat si sa purtam discutii sisa ne spunem parerile civilizat si sa ne respectam unii pe alti.Oricare dintre noi avem rabufniri dar hai sa le tinem pentru noi si aici sa ne repectam unii pe altii.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button