„Giovanni”, italianul: CS Glogovăț – Victoria Felnac 1-0

„Giovanni”, italianul: CS Glogovăț - Victoria Felnac  1-0

Una dintre cele trei echipe cu maxim din puncte obținute în acest sezon sălăsluiește la marginea Aradului. E drept, „Vladi” a avut parte de rundă liberă weekendul trecut, dar ceea ce jucat pe teren a câștigat. Și a făcut-o într-un stil italienesc, conform poreclei antrenorului său, Călin „Giovanni” Dehelean.

De menționat ar fi că ambele grupări s-au prezentat cu noutăți la startul confruntării. Glogovățul l-a „repatriat” pe portarul Alex Mitrea, dar l-a „agățat” și pe Edi Varga, după ce acesta a părăsit Cermeiul și a refuzat să se întoarcă la UTA. Dincolo, Cuedan l-a titularizat pe mijlocașul Herlo, care, la 31 de ani, ar mai avea multe de spus în primul eșalon județean.

Meciul a fost pe contre, cu situații bune de ambele părți. Borteș și R. Ardelean au ratat în contul gazdelor, în timp ce Stanciu sau Sabău au fost periculoși dincolo. Faza golului ce avea să decidă partida avea să pornească de la achiziția Varga, care a pasat pe culoar pentru A. Gornic, iar acesta l-a executat pe Șoltesz cu șut de la 14 metri, ușor lateral stânga. Ritmul a rămas destul de bun și după pauză, cu un mic plus la capitolul posesie de partea lui VI-FE, care a avut și două ocazii, prin Dachin și mai ales C. Gabor, care a nimerit bara. Borteș, folosit vârf în absența lui Palcu și Negrea (încă în refacere după operația la ochi), nu a fost în zi de gol pentru „roș-albaștrii” și a menținut suspansul până la ultimul fluier al lui Raul Bîtea.

Cu 6 puncte din tot atâtea posibile și fără gol încasat, Glogovățul e în Top 6, dar: „Mi-aș dori o mai mare consistență în joc. Avem fotbaliști capabili să dezvolte un fotbal și mai plăcut ochiului și mai ofensiv, iar absența lui Blănaru s-a simțit din plin astăzi. În special după pauză, am intrat în jocul Felnacului, am riscat la fazele lor fixe, dar, din fericire, nu s-a mai repetat istoria de anul trecut când am pierdut la ultima fază. Față de anii trecuți avem un lot mult mai bun, e normal ca pretențiile să crească puțin și la noi, în special din punctul de vedere al calității jocului. Nu ne gândim noi la primul loc, dar aș vrea să jucăm un fotbal cât mai frumos și eficient. La Sântana, vom susține un adevărat examen, am speranța că nu ne vom întoarce cu mâna goală”, au fost cuvintele lui Dehelean.

Felnacul a rămas doar cu punctele luate în compania UTA-ei II și cu o prestație bună doar pe alocuri, la Vladimirescu. „Am fost în creșetere față de deplasarea de la Nădlac, dar nu îndeajuns sau nu într-atât încât să mă pot declara mulțumit. Am avut ocaziile noastre, dar trebuie să recunosc că am dat peste o formație ceva mai determinată, ce a adunat mulți jucători importanți la acest nivel. Chiar țin să-i felicit pe cei de la Vladimirescu, în timp ce nouă nu ne rămâne decât să eliminăm din jocul nostru acele greșeli copilărești din apărare ce ne-au costat și azi cel puțin două puncte”, consideră Dan Cuedan, „principalul”

Formații:

 

Glogovăț: Mitrea – Danciu, Pantea, Mariș, Ruja – E. Varga (90 Doboș), S. Popa (90 Magdi), Cornea, Gornic (90 Avram) – R. Ardelean, Borteș.

Felnac: P. Șoltesz – Țugulescu, Brozbic, Moisă, Sabău (68 Felnacichi) – C. Morariu, Stanciu (76 Adam) – Baroti (46 Dachin), Ghiță (58 Vulpoi), Herlo –  C. Gabor.

Arbitri: Radu Bîtea – Andrei Pantea, Emil Arsa.

Observatori: Romulus Tănăsescu, Ioan Hamza.

Facebook Comments
0
1

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.