Planul lui Falub pentru a continua cursa pentru promovare: „Să păstrăm o distanță mică de primele locuri până în iarnă, când ne putem regăsi reparând lucrurile”

Planul lui Falub pentru a continua cursa pentru promovare: „Să păstrăm o distanță mică de primele locuri până în iarnă, când ne putem regăsi reparând lucrurile”

Dan Alexa a fost euforic la conferința de presă de după meciul ce, în opinia sa, a scos-o definitiv pe UTA din cursa pentru promovarea în Liga 1. A recunoscut că a mințit când i-a dat indisponibili pe Tomozei, Drăghiceanu și Kanda, apoi le-a dedicat galeriei lui Poli succesul de azi, de la Șiria.

Chiar dacă momentan cuvintele sale nu-și prea găsesc acoperire în fapte, Adrian Falub nu o dă pe „Bătrâna Doamnă” ieșită din cursa pentru un loc în elită. „Dacă Alexa spune asta, poate unii îl cred, dar eu nu. Aș vrea să fim calmi, eu știu ce înseamnă un campionat, știu ce înseamnă să promovezi. O să spun eu când vom fi ieșiți din această luptă, deocamdată ne gândim doar la următorul meci. Nu trebuie să ne uităm nici sub noi, nici peste noi, ci doar la noi. În situația în care suntem acum trebuie să ne agățăm de orice ocazie pe care o avem și să fim la o distanță mică de primele locuri până în iarnă, pentru a păstra vii speranțele. Apoi, ne putem regăsi reparând lucrurile la nivel de lot”, a afirmat „principalul” arădenilor.

Falub a lăsat să se înțeleagă că ar putea insista pentru venirea unui atacant chiar săptămâna viitoare. „Nu trebuie să fi mare specialist să vezi că nu avem un al doilea atacant și nici alte soluții ofensive. Dar, lucrul acesta e foarte greu de modificat, fiindcă nu sunt prea mulți jucători buni liberi de contract. Lucrurile acestea trebuiau făcute în vară, nu acum. Acum e cam târziu să aduci niște jucători de valoare, dar, totuși, vom încerca să găsim pe cineva poate chiar săptămâna viitoare.  Nu pot spune că am avut ocazii foarte mari, dar au fost situații, pe care – poate – cu un atacant în plus pe teren le-am fi fructificat. Am avut câteva centrări de la Burlă, în prima repriză, apoi de la Buleică, după pauză, dar nu am avut un atacant în plus în careu. Sperăm ca în această săptămână să transferăm un vârf, să vedem ce găsim”, a adăugat tehnicanul „roș-albilor”.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
0
0

14 comentarii

  1. Avatar

    Modan e de 2 ani golgheterul ligii a 4 a!! A mers ciineva de la Uta sa l vada? Mai ales ca joaca in orasul lui Dragan. Baiatul e din 94, sa vedeti cum alearga si inscrie. Dar sigur ..dc nu e de la Atletico, nu e interesant?? In liga a 4 a gasiti 10 jucatori peste ce aveti acum. Dar sa i caut eu?Juniorii utei sunt pe ultimul loc si pierd la diferenta de 5-7 goluri meciurile in liga a 4a. Asta e viitorul??

    45

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Bietul om numai de rea voință nu poate fi acuzat !!Cu asemenea NEPUTINTA te întâlnești rar intr’o viața de om !!Ne e. dat nouă sa trecem și prin asta că evacuarea apei cu poarta. !!Trebuie sa răsfoiești multe caiete cu notițe sa găsești antidot la virusul blazării accentuate. !!El și el adeptul lucrului pe etape.Limitarea pierderii de puncte apoi în iarnă marea transformare ! Vom vedea câți dintre cei de astăzi rămân la echipa Uite ROSU ăla de la Brăila s-a învățat să ne bată. !! Vorba aia a. nimerit. orbul Brăila sa nu nimerim și noi câțiva ???

    13

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Daca vor reusi sa-l legitimeze pe Pedro Henrique va fi un lucru super ! Si asa cum sunea Falub , mai un atacant valoros , si doi mijlocasi , unul central si altul de banda stanga foarte buni !!! Dar asta doar la iarna ! Macar pana atunci sa tinem aproape. Stie sigur Falub ce spune !!!

    16

    1
    Răspunde
  4. Avatar

    …si nu l-am mai vazut/auzit pe marele MAN manager ”legenda Aradului” Decebal Codrut Gradinariu.
    Iesi mah in fata si recunoaste ca ai facut niste transferuri de isprava, exact cum ai iesit si te pupai cu ei cand i-ai adus. Iesi si recunoaste ca NU TE PRICEPI!! Rezultatele astea le aveam si eu cu baietii din fata blocului, dar pe bani muuuulti mai putini.
    Nu-i problema ca au venit jucatori cu ”nume” ci problema e ca raportul calitate/pret a fost fooooarte disproportional. Un manager bun aduce jucatori f.buni pe bani putini. Pe 220. mil euro il duceam si eu pe Neymar. Ideea e sa descoperi un Neymar in ligile inferioare. E o ironie.

    22

    0
    Răspunde
  5. Avatar

    Cu multi ani in urma Gigi Camenita si cu Ole Rosca alcatuiau cate o selectionata de tineri jucatori din judet si juca un amical cu Sportul Studentesc ! Nu ar fi rau nici acum sa se faca astfel de lucruri ! O selectionata de la divizionarele C , una de la judet sa dispute doua , trei meciuri cu UTA si antrenorii sa vada eventualii jucatori care pot face usor un pas spre liga a II a !!! Numai sa existe vointa !!! Ca jucatori talentati in Arad si judet sunt sigur. Plus o echipa a jucatorilor tineri imprumutati de UTA la diverse cluburi !!!

    14

    0
    Răspunde
  6. Avatar

    Falub , ce sa faca si el ? A apucat de ideea „minte-ma, dar frumos !” . Cum sa ai un tur catastrofal, apoi in primavara sa…zburzi, sa fii altul si sa mai si promovezi ? Idei…de dus suporterii….cu presul, desi nimeni nu il acuza, dar nici nu il credeam in stare sa redreseze corabia. La UTA sint necesari vreo 3-4 seniori ,dar buni si inca vreo 2-3 tineri ( ca Burla iese , la iarna , din zona sub 21.In pls, citeva epave din echipa ar trebui sa plece. Nu credeam sa ii regretam pe Chindris, Gligor si Copil., dar aia erau macar…aradeni

    17

    6
    Răspunde
  7. Avatar

    In liga 4 aunt cel putin 5 jucatori care sunt peste epavele platite cu bani multi si nemeritati dar daca nu au junioratul la atletico nu sunt bagati in seama

    19

    1
    Răspunde
  8. Avatar

    Se mai gândește oare cineva și la ce-i pe care UTA s-au Atletico îi împrumută??? ab de an aliooo d-le Falub ai o listă cu ce-i împrumutați?? s-au e secretă??

    4

    2
    Răspunde
  9. Avatar

    UTA II- Chisineu Cris 0-7, liga-elitelor–la-19-uta-cfr-cluj-0-5….la Clubul UTAse lucreaza…nu gluma !!Pe cind afara cu managerii astia ?

    14

    2
    Răspunde
  10. Avatar

    Datorita unui management foarte prost nici antrenorii de la echipele respective nu stiu pe cine pot conta in urmatorul meci. Asa cum am mai spus este un haos total ! Prea se hamesesc ” conducatorii ” dupa glorie si trofee cand rezultatul final este locul III sau o retrogradare din liga a III a . Ce folos ca i-au imprastit pe Deta, Turcanu, Mandache et comp pe la diverse echipe ??? Asemenea si cu imprumuturile lui Copaci, Darius Covaci si a altora la diverse echipe din afara judetului ( Resita, Satu Mare, Sirineasa , Pandurii Tg Jiu ).Si inca ceva interesant : daca au in persoana lui Catalin Sarmasan un apropiat al clubului de ce Razvan Oaida este rezerva la Botosani cand ar putea fi titular la UTA ???

    7

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      „de ce Razvan Oaida este rezerva la Botosani cand ar putea fi titular la UTA ???” Pentru ca e o diferenta seminificativa intre a fi in lotul echipei clasate pe locul 4 in liga 1 sau a juca titular in liga 2, la Siria, pentru o echipa care nu se regaseste si ocupa locul 13. E o situatie asemanatoare cu cea a lui Man, pe care toti il dadeati mort din punct de vedere fotbalistic pentru ca facea banca la inceput, dar care acum are destule meciuri ca titular si inscrie si goluri.

      3

      0
      Răspunde
  11. Avatar

    Cel mai bun plan pentru Falub este sa-i ia cu el si pe cei care il sustin si sa plece ,auzi tu pana la iarna sa tinem aproape? pai daca in urmatorele 3 etape nu faci nici un punct ? atunci sa mai ramai pana la iarna? cu Mihalcea ai facut 9 pct. tu Falub cite ai facut pana acum ?0 pct …pai nu mai bine il lasa pe Todea principal?

    9

    1
    Răspunde
  12. Avatar

    unde sunt multi popi ramane pruncul ne botezat===
    analizati bine conducerea poarta vina/ei vor in liga 2
    daca nu sunt bani e alta problema

    2

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.