Dinculescu, la debutul oficial în Liga 2-a: „Eram pregătit de ceva timp, dar e o zi tristă atâta timp cât echipa a pierdut”

Dinculescu, la debutul oficial în Liga 2-a: „Eram pregătit de ceva timp, dar e o zi tristă atâta timp cât echipa a pierdut”

Generația crescută de Cristian Păcurar și Francisc Tisza a ajuns la al zecelea aruncat în luptele ligii secunde. După Amir Jorza, Dennis Man, Cristian Costin, Ionuț Tănase, Adrian Petre, Darius Covaci, Albert Stahl, Paul Copaci și Dorin Toma a venit și rândul lui Iulius Dinculescu să simtă miza unui meci de campionat de în tricoul UTA-ei. Fundașul stânga l-a înlocuit pe Bogdan Burlă chiar la pauză și asta pentru că: „Bogdan avea deja un cartonaș galben, iar omul său direct, Vasile Pop, îi crea destule probleme. Am decis să nu ne expunem unei eliminări”, a motivat schimbarea Cristian Todea, noul „principal” al echipei fanion a Aradului.

Dinculescu a făcut o repriză destul de bună, cu câteva urcări curajoase în atac și fără a avea probleme majore în defensivă. „Nu au fost emoții, eram pregătit de ceva timp să debutez, mă bucur că a sosit momentul. Antrenorul mi-a spus ca pentru început să joc cât se poate de simplu, să nu mă complic și să capăt încredere. Bineînțeles, principalele mele indicații erau pentru faza defensivă, dar mi s-a spus să ajut cum pot și faza de atac. Am avut câteva incursiuni, chiar centrări, îmi pare rău că nu a ieșit mai bine. Chiar dacă un debut ar trebui să fie fericit, pentru mine e o zi tristă atâta timp cât echipa a pierdut”, ne-a mărturisit piteșteanul, venit la Arad la vârsta de 15 ani.

Tânărului utist nu-i vine să creadă că UTA a rămas fără niciun punct după meciul de la Satu Mare. „Eu zic că am controlat tactic meciul, am avut o posesia superioară, iar pe final am atacat cu toate liniile. Cred că nici Olimpia nu s-a gândit că va mai ajunge în careul nostru, dar, oricum, rezultatul nu reflectă realitatea din teren. Ne-a lipsit din nou norocul, golul, nu ne vine să credem în ce situație grea am ajuns. Dar, trebuie să luptăm, să ne antrenăm cât mai bine, iar de la deplasarea de la Snagov să începem să legăm victoriile”, a adăugat fotbalistul, care e conștient că trebuie să continue să dea din coate pentru un loc de titular  în „alb-roșu”, în special cu un alt junior, Bogdan Burlă. „Nu am decât să mă pregătesc cât mai bine, sunt convins că domnii antrenori vor apela mereu la cel mai în formă dintre noi”, a încheiat fotbalistul fotbalistul de picior stâng, unul dintre punctele fixe ale echipei de Liga 3-a și cea de juniori mari, care a ajuns în semifinalele Ligii Elitelor și finala Cupei României.

Facebook Comments
5
0

27 de comentarii

  1. Avatar

    e mai bun ca burla, probabil de acum va fi titular, mai ales ca din iarna burla nu mai e u21…dar poate ma insel eu si un jucator daca a inceput campionatul u21, atunci e considerat tot sezonul eligibil…oricum trebuie pregatit sezonul urmator, mai aduceti jucatori de valoare in intersezon, pt ca la startul sezonului viitor sa avem o echipa inchegata si omogena!

    6

    6
    Răspunde
  2. Avatar

    Dinciulescu vorba bolovanului care comenta la digi si Buleica era trecut Bulgica la prezentarea echipelor.Profesionism maxim

    5

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      si comentariile lor sunt in functie de locul din clasament … anul trecut ne-au pocit vreun nume?

      6

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Cred ca mai mult in functie de faptul ca s-a refuzat maruntisul oferit pt televizarea meciurilor.Pe site la ei era trecut tot UTA Batrana Doamna.

        8

        1
        Răspunde
        1. Avatar

          UTA e pe locul 16, crezi ca merita ceva mai mult decat maruntis? Sigur, la momentul negocierii initiale nu putea nimeni sa prevada actualul dezastru, dar la finalul zilei decizia Digi (de a nu da bani mai multi catre UTA) s-a dovedit a fi una buna.

          3

          3
          Răspunde
  3. Avatar

    Favoritul marelui antrenor personal….cu CV contrafăcut …..

    11

    7
    Răspunde
  4. Avatar

    Mare frustrat poți sa fii Ovi (părinte frustrat)!!!!Dinculescu a jucat foarte bine !

    8

    7
    Răspunde
    1. Avatar

      cum cineva critica pe pacurar cum e frustrat…..mai sa fie!!!!

      5

      1
      Răspunde
    2. Avatar

      sau nu e adevarat ca si-a falsificat CV-ul?…..nul mai laudati ca el la crescut pe Dinculescu ,si asta e fala, Dinculescu a venit de vreo 2-3 ani de la pitesti

      3

      1
      Răspunde
  5. Avatar

    Poate n-ar fi rau sa joace Dinculescu fundaș stânga iar Burla să urce la mijloc, tot pe stânga?

    12

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      A încercat Nagy varianta asta iar când a ajuns cu mingea în careu nu a mai știut ce sa faca, cu ea.

      8

      3
      Răspunde
      1. Avatar

        Da, dar de când a încercat Roli a trecut un an și, a mai crescut și Dinculescu, a mai „îmbătrânit” și Burlă. Cât despre ce să facă atunci când ajunge în careu sau prin preajmă,n-ar trebui să fie prea greu: o centrează, o pasează unui coechipier liber sau o șutează spre poartă. Poate că o linie de mijloc cu Burlă și Adili laterali ar fi destul de ofensivă și ar putea lăsa urme pe tabelă.

        6

        1
        Răspunde
  6. Avatar

    Iulius, fruntea sus, ai calitati evidente, in ciuda tuturor carcotasilor. Fii sigur ca vor veni si zile mai bune, sper sa ajungi cat mai departe.

    8

    3
    Răspunde
  7. Avatar

    bine a jucat Puiu….daca nu sarea tatasu cu pui la cap n nu debuta el in liga 2

    8

    5
    Răspunde
  8. Avatar

    din ce pepiniera e dinculescu ca el a venit acum doi ani in arad de la Pitesti cu un camion de pui si i sa facut loc in echipa de Pacurar fiind unul din cei mai mediocri fotbalisti .anul trecut a fost rezerva in liga a 3 la pitesti unde ia fost Dica antrenor si nu a reusit sa bifeze nici un minut acolo.apoi a venit la arad unde in liga a 3-a sub indrumarea maestrului emerit in ale fotbalului antrenorul Cristi Pacurar a retrogadat cu uta 2 din liga 3 .toata lumea cu cunostinte in ale fotbalului stie ca pe primesc pui grei sa fie impins in fata si asa i sa fortat debutul

    8

    5
    Răspunde
  9. Avatar

    intrebatil pe stupar de episodul mogosoaia cu tata lui dinculescu cel frustrat cind a sarit la stupar ca baiatul sau nu a jucat nici un minut oare dece??? si stupar si-a falsificat cv???

    7

    2
    Răspunde
  10. Avatar

    Dinculescu deocamdată încurajator. !!Așa a fost la început Copaci dar pe stânga nu dădea randament iar pe centru îți era frica sa îl vezi. .Și Burla și Copaci pe stânga pierdeau duelul cu aripa dreapta.adversa .Apoi făceau faulturi inutile lângă careul propriu BURLA sau chiar pase la adversar COPACI. Așa e BURLA trebuie incercat la mijloc. !! Are tehnica. și. le. are cu loviturile libere !!Ar fi un câștig cu DINCULESCU pt.sub 21 .Dar nu trebuie musai. experimentat ceva ce nu merge. Deocamdată merge. De urmărit. !!

    2

    3
    Răspunde
  11. Avatar

    Revin cu ideea că și Todea a simțit gaura de la Burla !!Fundașul nostru alternează jocurile bune cu cele slabe E perfect comparabil cu Steliano. Filip. de. la Dinamo și mergând mai departe cu asemănarea și pe el îl. lasă. nervii apelând la faulturi și inutile și periculoase pt. echipa. !!

    2

    1
    Răspunde
  12. Avatar

    Luciane ai primit și tu vreo remorca de pui de la tatăl lui Dinculescu de arata ii ții apărarea? Știai de episodul cu Buftea cu Stuparu și mister pui și nu ai scris nimic..
    Dacă chiar nu știi ai tel lui Stuparu poate să-ți confirme..

    3

    5
    Răspunde
    1. Avatar

      si totusi, cum a jucat Dinculescu sambata la Satu Mare?

      4

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Apel public: rog sa-i raspunda cineva lui Lucian la intrebarea „Cum a jucat Dinculescu sambata la Satu Mare?”. Deja e a 3-a oara cand intreaba!!! P.S. Este o gluma si va rog sa o tratati ca atare 🙂

        2

        0
        Răspunde
        1. Avatar

          pai vroiam sa vad daca in afara de remorcile de pui, cel care a comentat poate sa ne spuna si ceva despre un meci la care facea referire articolul …

          3

          0
          Răspunde
  13. Avatar

    Dinculesu. la Satu Mare, cit a jucat nu a facut gafe. Ce v-ati fi asteptat de la el sa si dea gol ? Oricum a trecut de centrul terenului cam de cite ori a trecut si Burla, care a jucat mult mai mult. Baiatul are, in plus, si fizic, Nu cred ca trebuie sa se ia cineva de el, nu-l mai cautati pe taica-sau ….de pui…..si oua !. Baiul e ca azi nimeni nu se mai teme de UTA, echipa nu are forta de joc, caci in varsta o paseaza..de-a latul. De mult tot fac o propunere, sa il puna pe Adili in fata stoperilor, ca e inalt, dribleaza, paseaza, mai mult ca altii ( sper sa auda Todea propunerea )., iar pe dreapta, ca fundas unul tanar ( Jorza,Dinculescu, Burla-fundasii laterali, afara nici nu urca). In plus Grahovacs a facut, la Satu Mare, 2 gafe de nepermis ( cadou de gol), la prima a respins-o, la 3 m , in fata, la un adversar, la a doua a iesit aiurea, unde nu se iese. Imi provoaca deja suspiciuni, mai ales ca si la Iasi a mai fost suspectat, in plus…e si croat. Una peste alta trebuie pus osul, nu jucat, ca la Satu Mare la 0-0. UTA, desi nu ne place sa o zicem, pe sleau, poate retrograda,..;, cu toti ..amarastenii ..am comis-o, ei punand osul, noi vacand …vals…PS – si eu cred ca este lux sa ii plimbi cu avionul, la Bucuresti, si jucatorii nu raspund gestului.

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.