UTA Arad

Hlistei revine oficial la UTA, dar e greu de crezut că va debuta la Snagov





După Daniel Florea, „Bătrâna Doamnă” și-a întărit ofensiva și cu Cătălin Hlistei. Vorbim despre o revenire a mijlocașului de 23 de ani în „alb-roșu”, după un sezon petrecut în Liga 1, cu Pandurii Târgu Jiu și câteva luni în care a stat pe margine în așteaptarea unor oferte avantajoase. Propunerea Cermeiului le-a deschis ochii celor de la UTA, care și așa stau prost pe banda stângă, acolo unde arădeanul crescut de Francisc Tisza dă cel mai bun randament.

Și Cristian Todea a insistat și el pentru readucerea lui Hlistei, care astăzi a semnat un nou contract cu echipa fanion a Aradului valabil până în vara anului viitor, cu posibilitate de renegociere la iarnă. Fiind răcit, fotbalistul nu s-a putut nici astăzi, astfel că e greu de crezut că stafful tehnic utist îl va include în lotul de 18 pentru deplasarea din weekend, de la Afumați.

Cătălin Hlistei e unul dintre fotbaliștii care au repornit cu UTA din Liga 4-a, a pus umărul la cele două promovări consecutive și a fost la 180 de minute și de cea de-a treia. Fiind accidentat, arădeanul a evoluat doar în partida retur a barajului cu FC Voluntari, câștigat de „roș-albi” cu 1-0. În prima manșă, însă, ilfovenii se impuseseră cu 3-0 și au rămas în Liga 1.









8 comentarii

  1. Bine ai revenit Hlistei ! Sper sa poti ajuta UTA, chiar si la Snagov, 60 de minute se [ot juca,…fara pregatire !

    0
    0
  2. Dacă toți fanii echipei U T A ar învăța și cânta pe parcursul desfășurării meciurilor oficiale, indiferent de rezultat, și n-ar mai critica niciun jucător, ar fi diferiți de fanii celorlalte echipe care critică,înjură și descurajază orice încercare de a face performanță. Toți dorim binele echipei și nu costă să-l dăruim! HAI U T A !

    0
    0
    1. la cati tarani si ghiolbani vin la meciuri e imposibil, dae frumoase gandurile tale..

      0
      0
      1. Mai,mai!Ai totala dreptate @tinescule!Sunt abonat vechi,dar nu imi place sa stau la locurile rezervate.Imi place sa simt pulsul peluzei.
        Dar Dumnezeule Mare,care ne privesti…Ce ti-e dat sa auzi pe acolo…
        La Siria,la peluza dinspre intrare,locurile sunt ocupate de catre localnici!
        Vai mama mea!In viata vietii mele nu mi-a fost dat sa aud asemenea injuraturi!
        Unii dintre ei,rupti de Bachus,nici macar nu stiau in ce culori joaca UTA,dar dupa cate mi-am dat seama,erau „vedete” din Siria!Culmea ca nu tineri!
        Si daca vorbim despre asa ceva,UTA trebuie sa revina rapid acasa!La ea acasa!In Arad!Nu din cauza gazonului(perfect),sau a dimensiunii lui mic!
        Galeria da tonul incurajarilor si restul suporterilor,de la sine!
        In Arad nu s-ar intampla asa ceva!
        Falca!Cu tine,sau fara tine,UTA a fost,este si va fi!Este de bine ca acum ai alte belele cu taierea pomilor de pe str.Grigorescu!Ce ai facut din nou mai „Demolition Man”?
        Respectabilul senior Traian Tomescu,ti-ar fi proclamat deja,ca si lui Miron Cosma…..”GHITA,se strange latul”!
        Multe capete vor cadea!Este chestie de timp!Al tau va fi primul!
        Lebedele pleaca!Al tau glas vociferat,se numeste „Cantecul lebedei”!
        Ia mana de pe UTA!

        0
        0
        1. Cei din galerie nu beau…apă. Despre ce vorbim? Fiind mai vechi, am asistat la multe deplasări în tinerețe, iar în mijlocul galeriei Bachus era omniprezent! Nu poți să jignești așa șirienii, la urma urmei v-au oferit ceva, nu?

          0
          0
          1. Pt. @Ion Pop!!!
            Reciteste te rog frumos ce am scris!Nu am jignit sirienii,generalizat si nu as avea cel mai mic motiv ca sa o fac!Cum vrem noi sa scapam de Siria,asa probabil si Sirienii,,,
            M-am referit la cateva personaje de varsta 55-65ani,care au intrat deja „rupti in gura” pe stadion si au desfasurat un adevarat concurs de injuraturi,fara logica,fara sens,in lipsa de altceva mai bun de facut pe la casele lor!
            Nu ma refeream de data aceasta,absolut deloc la galerie,aflata in partea opusa!Clar?
            Partea culminanta a fost,cand martorii stupefiati si-au dat seama ca prietenii lui Bachus nu stiau nici macar cine joaca si in ce culori!
            AM AUZIT O MAMA CONSTERNATA SPUNAND CA I-I ESTE LEHAMITE DE ATITUDINEA BETIVANILOR.DE ACEEA FACE EFORTURI CA SA-SI CREASCA JUNIORUL SI SA I-L SUSTINA?CA APOI SA FIE INJURAT DE NISTE…..?Oricum nu suporteri,doar spectatori la un fel de balci venit prin sat!
            Ai inteles acum?

            0
            0
  3. Hop!Deci se poate semna chiar si racit fiind!Bravo!
    Asa usor,incet,incet,se revine la proiectul initial „aradeni pt. aradeni”!Nici nu stiu din ce cauza s-a deraiat de la el?
    Buleica si Carstocea au deja vise urate…….:)))…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button