Fotbal judetean

„Ștafetă” Cigan – Huțanu pentru un nou scor de tenis: Victoria Felnac – Crișul Chișineu Criș 0-6





În turul sezonului trecut, între cele două echipe a stat un autogol, pentru ca în meciul de astăzi să nu existe grad de comparație între cele două echipe. Sigur, Crișul s-a întărit considerabil, dar schimbarea cea mare este în dreptul Felncului, ce a involuat la ca lot. „E politica clubului, pe care au am acceptat-o. Știam că o să lucrez cu mulți jucători tineri sau aflați în situația de a se relansa la Felnac, la un club aproape de Arad, cu condiții bune de joc și stabilitate financiară. Din păcate, asta e situația azi, nu ne putem bate de la egal la egal cu o echipă ca și Crișul, iar diferența finală de pe tabelă reflectă în întregime cele petrecute pe teren”, recunoștea Dan Cuedan, antrenorul lui VI-FE.

Într-adevăr, Felnacul nu a fost deloc în meci contra liderului. Tabela s-a modificat încă din minutul 2, când Modan a trimis pe lângă Șoltesz ieșit la intercepție, Cigan a urmărit și a înscris cu poarta goală. Superioritatea clară la capitolul posesie s-a concretizat prin golul de 0-2, venit la mijlocul reprizei, din partea lui Clej. Juniorul de la mijlocul terenului a fost angajat de Modan pe culoar și a înțepat balonul pe lângă goal-keeperul advers. O situație a lui Gabor a fost prea puțin pentru ca teamul gazdă să spună că a contat în prima parte, pentru ca actul secund să fie și mai nereușit.

La 5 minute de la reluare, Cigan a făcut „dubla”, cu capul, după centrarea lui Ciornei. Bihoreanul debutat de Ionuț Popa în Liga 1 la numai 16 ani avea să realizeze „hattrickul”, în minutul 62, la servire fiind golgheterul echipei, Nicu Modan. Apoi, Cristi Cigan i-a predat „ștafeta” lui Petrică Huțanu, care și-a pus și el amprena pe scorul de tenis la care s-a oprit tabela. Fostul pecican a profitat de pasa filtrantă a lui L. Todea pentru golul de 0-5 (min. 81), iar apoi a trimis puternic, cu stângul, în vinclu după centrarea lui Borșa. O lovitură liberă a lui Brozbic și un șut de la distanță al lui Herlo a fost tot ce a avut de parat Mucha, de altfel șomer de lux în acest campionat.

În ziua în care a oficializat relația cu un nou sponsor, Astoria Grand Hotel Oradea, Crișul a bifat al șaptelea succes la rând (al treila la scor de tenis, plus un 7-0 cu UTA II), dând dovadă de forță pe toate planurile. Cristian Cigan a ajuns la cota zece goluri marcate, fiind unul dintre transferurile reușite ale „alb-albaștrilor”. „Filozofia noastră este aceea de a nu subestima niciun adversar și asta de multe ori face diferența. Am jucat azi cu Felnacul cu aceeași atitudine pe care o veți vedea și etapa viitoare într-un meci mult mai greu, poate chiar un derby, cu Sântana. Mă bucur pentru cele trei goluri, dar până la urmă e mai puțin imporant cine înscrie, atâta timp cât punctele rămân la noi. Personal, sunt mulțumit că am ales această echipă profesionistă din toate punctele de vedere. Lucrurile merg excelent la nivel de lot, antrenor și conducere, nu mai avem voie să ratăm o promovare în Liga 3-a, care, din câte am înțeles, se dorește a fi obținută de câțiva ani încoace”, a spus Cigan.

„Alb-roșii” au recunoscut cu fair-play superioritatea clară a echipei vizitatoare. „Nici nu am apucat să mă așez pe bancă și tabela arăta deja 0-1. Probabil, încă de la vestiare scorul era acesta și numai noi nu ne-am dat seama. Ce mai, nu aveam cum să-i punem Crișului probleme, o formație ce merită felicitată la felul cum ridică nivelul fotbalului județean. Dincolo de meritele adversarului, am comis și destule erori în defensivă, multe dintre ele personale, dar, până la urmă, scorul final reflectă realitatea din teren. Ei sunt pe primul loc, noi vom lupta pentru salvarea de la retrogradare în acest an și, zic eu, vom reuși să ne îndeplinim obiectivul”, a mai spus Cuedan.

Formații:  

Felnac: Soltesz – Baroti, Brozbic, Moisă, Morariu – Sabău (63 Meszaroș), Adam – Dachin, Herlo (78 Felnacichi), Bogdan (46 Ghiță) – Gabor (66 Vulpoi).

Chișineu-Criș: Mucha – Ciornei (50 Hosu), Maghici, A. Pavel, Jude (56 Teședan)  – Fl. Drăgan, L. Todea, Clej (71 Borșa), Fl. Gîlcă – Cigan (78 Huțanu), Modan.

Arbitri: Radu Bâtea – Florin Vesa, Andrei Pîslaru.

Observatori AJF: Leontin Buda, Ioan Hamza.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button