Fotbal judetean

„Grănicerii” – la un Pui(e) de somn la Vamă: Victoria Nădlac – Frontiera Curtici 6-1





Singura nou promovată a verii nu a avut milă de deținătoarea bronzului ediției trecute de Liga 4-a, de care – de fapt – a rămas doar (re)numele. Curticenii s-au prezentat foarte slab la Vamă, unde au dat peste o formație extrem de motivată, cu „decarul” Dan Puie (foto) în zi de grație.

Fostul mijlocaș al UTA-ei, reprofilat atacant, l-a bătut pentru prima oară pe Iacob după 150 de secunde de la primul fluier. A și făcut-o cu clasă, executând impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri. Tot printr-un șut de excepție a punctat și Rudolf Lakatos, zece minute mai târziu. Băiatul antrenorului celor de la Nădlac a găsit vinclul cu un șut în cros de la 22 de metri, ușor lateral stânga. Minutul 27 aducea golul trei în contul „alb-negrilor”. Autor, Bălaș, care a scăpat pe dreapta și a trimis sec pe sub portarul advers, stabilind – totodată – scorul reprizei.

Chiar dacă Liga a fost trimis în defensivă pentru a limita daunele acest lucru nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, masivul fotbalist l-a oprit prin fault în careu de Puie și tot acesta a transformat penalty-ul pentru 4-0. Era doar minutul 57, pentru ca 5 minute mai târziu, tabela să se modifice din nou. Același Puie a scăpat singur de la mijlocul terenului și a plasat mingea în dreapta lui Iacob, de la 17 metri. Curticiul a avut reacție doar la 5-0, iar Dănuț Liga a bătut excelent o lovitură liberă pe colțul lui Dulhaz, care nu a mai avut ce face.  Diferența de 5 goluri avea să fie refăcută cu 10 minute înainte de final, când Dan Puie a realizat „pokerul” în urma unui șut din drop, de la 11 metri, după pasa lui Lakatos.

Victoria ajunge la cota 8 puncte și e la mijlocul clasamentului după primele șapte runde. „Având în vedere că printre adversarele noastre din startul acestui sezon s-au numărat formații din Top 4, Criș, Sântana și Zăbrani și toate în deplasare, eu spun că am avut un parcurs bunicel până acum. Sunt sigur că toate echipele își propun să facă puncte cu noi, căci venim din Liga 5-a, dar am demonstrat că suntem o nucă tare. Sigur, astăzi am întâlnit o umbră a formației din sezoanele trecute de la Curtici, dar pe noi trebuie să ne uităm doar în curtea noastră și să încercăm să scoatem maxim din fiecare meci. Până la derby-ul cu vecinii din Pecica, întâlnim formații ca Mailat, Șimand și Păuliș, în care, cu concentrare și determinare, putem strânge puncte. Trebuie neapărat să rămânem în afara zonei roșii după aceste trei partide, pentru a prinde și mai mare încredere în forțele noastre”, spune Dan Puie, golgheterul „vameșilor” cu 9 reușite (6 în campionat și trei în Cupă).

Formații:

Nădlac: Dulhaz (75 Pătean) –  Taloș (84 Bondea), A. Moț (69 Luculescu), Gabor, Grasa – Gyebnar, Coriteac, Nagy -Bălaș (72 O. Bozian), Puie, R. Lakatos.

Curtici: Iacob – Gavriș, Turda (46 Hanc), Rancov, Hornea – Morar, Ursoi, Liga, Crișan – Gheorghieș, Spătaru (46 Leva).

Arbitri: Daniel Burcă – Flavius Drăghici, Cristian Takacs.

Obsevatori AJF: Corneliu Tiulea, Eugen Roșu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button