Sporturi de contact

„Maestrul care a urcat muntele”, din nou acasă





Părintele judo-ului românesc va fi onorat la acest sfârșit de săptămână cu o serie de evenimente speciale. Startul se dă vineri, de la ora 11, când va avea loc deschiderea seminarului de pregătire tehnic de Ju Jitsu și Kobudo, aflat la a 5-a ediție și care va avea loc în Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad. Acest seminar cuprinde două antrenamente zilnice, vineri și sâmbătă, între orele 11 și 13, respectiv 15-17.

Ziua de duminică îi va fi dedicată în totalitate lui Mihai Botez, iar Sihan Milovan Pavel (9 dan ju-jitsu & kobudo), urmașul său prin testament marțial, e atent la fiecare detaliu: „Începând cu ora 9:30, în parcul de la Casa de Cultură a Sindicatelor e programată dezvelirea bustului lui Mișa Baci. Acest bust a fost realizat de către mine și clubul meu, Sportiv Seishi Budo și va fi donat orașului Arad. Vom avea alături conducerea Universității Aurel Vlaicu din Arad, pe doamna rector Ramona Lile, căreia îi mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă de fiecare dată. De asemenea, va fi prezent și corul Universității împreună cu un preot, dar și invitați de onoare ca și sensei Alexei Kunin, primari din județul Arad, Ministrul Apărării, domnul Fifor, dar și mulți prieteni din artele marțiale. De aici, ne vom deplasa la Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad, acolo unde vom dezveli placa comemorativă a lui Mihai Botez, urmând ca acea sală de sport să preia oficial numele senseiului. Se vor înmâna diplome din partea clubului Seishi Budo invitațiilor de onoare, după care vor avea loc antrenamente și demonstrații, iar antrenamentul de la ora 15 marchează încheierea seminarului. Pentru mine, acest moment înseamnă împlinirea visului lui Mișa Baci, care și-a dorit foarte mult să vadă o școală de arte marțiale înființată în numele lui. Cred că este un vis pentru orice maestru să aibă un bust, mulți reușesc să îl vadă din timpul vieții… Este un eveniment unic în România, nimeni nu s-ar fi gândit să realizeze un bust pentru maestru și simt o mare împlinire pentru Misa Bacsi, care de acolo de Sus cred că acum este foarte fericit”.

Mihai Botez, căruia apropiații îi spuneau Mișa Baci, s-a născut pe 31 mai 1922 la Oradea. El a fost ani la rând cel mai bătrân campion mondial de judo din lume. A încetat din viață pe 9 decembrie 2011, la vârsta de 89 de ani, la Arad. În acest an, chiar pe 9 decembrie, va avea loc și cea de-a șasea ediției a Zilei Judoului Arădean, competiție internațională organizată prin grija lui Silviu Turc, de o anvergură tot mai mare de la an la an.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mihai Botez a ajuns în cele din urmă, ca prizonier al americanilor, într-un lagăr lângă Chalon, în Franța. La un moment dat, el a vrut să participe la cursurile sportive, dar inițial nu a fost acceptat. Ca să impresioneze cu pregătirea și cu calitățile sale, tânărul Mihai Botez a făcut un pariu pe o ladă de ciocolată, efectuând un salt peste un camion militar. Trei ofițeri, un german, un italian și un japonez, au înțeles potențialul său și l-au luat discipol în artele marțiale.

După război, Mihai Botez s-a mutat la Arad. În 1948 a devenit campion național absolut la gimnastică, iar în 1952 s-a clasat între primii 10 gimnaști ai lumii la Jocurile Olimpice din Finlanda. Însă gimnastica era doar o etapă către desăvârșirea ca judoka.

În 1957 a reușit să înființeze prima secție de judo din țară, Astra Arad, chiar dacă comuniștii nu priveau cu ochi buni acest sport venit din afară, preferând luptele și sporturile considerate tradiționale. În 1974 a devenit primul antrenor emerit de judo din România, iar la vârsta de 86 de ani (în anul 2008), a fost campion mondial de judo între veterani. A obținut două centuri negre, 8 Dan în judo și 8 Dan în ju-jitsu.

În anul 2006, Mihai Botez a primit titlul de Cetățean de Onoare al Aradului. În 2009, la vîrsta de 87 de ani, maestrul era în Munţii Parâng! Plăcerile lui au fost judo, turismul montan, judo, fotografia şi iarăşi judo Din anul 1978 și până până când a plecat dintre noi, părintele judoului românesc a predat arte marțiale la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad, unde va rămâne pe veci prin bustul ce va trona de duminică încolo aici.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button