Gloria LT Cermei

Anca, după primul succes extern al Cermeiului: „Ne-am prea jucat cu ocaziile, dar nu s-a pus problema învingătoarei. UTA nu are mijlocaș ca Buia!”





După remiza de la Giarmata din runda inaugurală, Lunca Teuz Cermei s-a întors cu mâna goală din deplasările de la Craiova și Reșița, cu toate că nu a jucat rău în niciuna dintre ele. În schimb, astăzi, în „fieful” ultimei clasate, „alb-roșii” au lipit lângă prestația bună și trei puncte în clasamentul seriei a IV-a a Ligii 3-a.

Partida s-a jucat în principiu spre buturile gazdelor, însă rezultatul a rămas nedecis până în minutul 78. „Într-adevăr, am întâlnit un adversar ceva mai modest, cu destui fotbaliști tineri, dar și jocul nostru a fost destul de bun. Am controlat meciul din primul până în ultimul minut, numai în prima repriză am ratat 5-6 ocazii imense. Nici în repriza a doua nu am fost mai breji, ne-am jucat pur și simplu cu ocaziile, am intrat în jocul adversarilor și ne-am trezit egalați la o fază fixă. Totuși, am avut puterea și limpezimea să revenim și am dus tabela la un scor ceva mai apropiat de realitatea din teren. Punctele sunt importante, mai ales că au venit pe fondul unui joc destul de bun”, spune Radu Anca, antrenorul cermeianilor, după succesul cu 4-1 pe terenul celor de la Mama Mia Becicherecul Mic.

Fără îndoială, omul meciului de la Jimbolia a fost timișoreanul Darius Buia. Fostul dinamovist, împrumutat de Poli la divizionara a treia arădeană, a transformat precis două lovituri libere de la marginea careului advers, dar a oferit și pasele la golurile lui Brândușe și Sulea. „E un câștig mare pentru echipa noastră, mai ales că acum își revine și din punct de vedere fizic și al ritmului de joc. La ce calități are, îl văd jucând fără probleme în Liga 1. Oricum, UTA nu are mijlocaș ca Buia, acel joly-joker de ultima pasă sau capabil de execuții precise și din afara careului”, a adăugat Anca, fost „secund” al lui Roland Nagy la echipa fanion a Aradului, cu care împarte acum și banca tehnică a Cermeiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button