UTA joacă un amical la Ghioroc înainte de derby-ul de la Timișoara, conducerea clubului așteaptă ca poliștii să fiscalizeze biletele de meci

UTA joacă un amical la Ghioroc înainte de derby-ul de la Timișoara, conducerea clubului așteaptă ca poliștii să fiscalizeze biletele de meci

„Bătrâna Doamnă” nu a cunoscut gustul victoriei pentru a opta etapă consecutivă și nu are un moral prea bun înainte de meciul toamnei 2017. Duminică după-amiază (ora 15,30) se joacă la Timișoara derby-ul Vestului pentru orgolii și ambiții, dar și trei puncte importante pentru ambele echipe. Șefii clubului UTA i-au contactat deja pe omologii lor de pe Bega în chestiunea biletelor pentru sectorul rezervat galeriei „roș-albe” de pe „Dan Păltinișanu”, dar  au aflat că tichetele nu au fost încă fiscalizate și nu se pot comercializa.

În paralel, stafful tehnic încearcă să facă un ciclu săptămânal propice unei astfel de partide. Azi e zi de odihnă, iar primul antrenament al săptămânii e programat mâine, de la ora 16. Apoi, de la aceeași oră, dar joi, Cristi Todea a acceptat provocarea celor de la Podgoria Ghioroc pentru un amical, ce se va juca pe terenul divizionarei a cincea de pe locul 8 (din 14 echipe) a Seriei B. Pe masă exista și o invitație a celor de la Pecica, dar s-a optat pentru comuna din Podgorie.

Cu această ocazie, antrenorii „Bătrânei Doamne” îl vor vedea la lucru și pe canadianul Boakai, după o primă impresie pozitivă la antrenamente.

Facebook Comments
7
0

4 comentarii

    1. Avatar

      Trebuiesc doi Boakai unul peste altul doar pt. inaltime :))

      3

      1
      Răspunde
  1. Avatar

    Bine întâi că s-au legitimat amicalele. !! Nu exista spectacol. fara repetiție .Mai există și accidentări la ele dar ce te faci că unii și fără meciuri par loviți și nemotivați. !! E bine mai ales pt. juniori mai ridica din presiune. !! Iată unde suntem fara jocuri pregătitoare. !! BAFTA La trageri in Cupa miercuri la. ,11. !!!

    17

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.