Fotbal judetean

Derby decis de Răducioiu de Criș: „E important ca și rezervele să aducă un plus, rămân la dispoziția antrenorului pe orice post”





Crișul Chișineu Criș a obținut, sâmbătă, trei puncte și în fața viceliderului Unirea Sântana și are mari șanse să se încununeze campioană de toamnă în Liga 4-a Arad. Derby-ul nu a fost o joacă de copii pentru trupa lui Muzsnay, care a scăpat în două-trei rânduri la ocaziile vizitatorilor din prima parte, pentru ca apoi să iasă la suprafață experiența superioară a gazdelor, dar și banca de calitate.

De altfel, o rezervă a decis meciul, la 6 minute de la intrarea în teren pentru a aduce un plus ofensiv și de talie în careul advers. Florin Teședan a pus latul la o fază fixă lucrată de Gâlcă și Modan pentru golul ce prelungește parcursul perfect al trupei de pe Crișul Alb. „Am fost la locul potrivit și în momentul potrivit, dar fără colegi nu realizam nimic. Merită felicitați cu toții pentru efortul depus, a fost o victorie muncită împotriva unei echipe foarte bune. Chiar dacă joc mai puțin deocamdată, mă pregătesc bine și atunci când sunt solicitat de domnul profesor încerc să dau totul pentru echipa mea, indiferent pe ce post sunt folosit. E important ca și rezervele să aducă un plus atunci când intră pe teren și sper că deocamdată mi-am datoria”, spune eroul Crișului în „ciocnirea” cu Sântana.

Deși este de meserie fundaș, fotbalistul de 23 de ani are un nume predestinat atacanților. Numele complet al jucătorului este Florin Radu Răducioiu Teședan, iar explicația este următoarea: „Prenumele mi l-a dat tatăl meu. Urma să mă nasc în 1994, anul de glorie al fotbalului românesc, iar el, uitându-se la turneul final al naționalei tricolore, a promis că-i va pune numele fiului său după primul marcator din SUA. Răducioiu a înscris cu Columbia și tata s-a ținut de cuvânt, poate mai mult decât trebuia, căci am primit chiar numele complet al fostului  atacant al României”.

Oricum, Teședan arată și veleități de atacant, postură în care a și fost utilizat sâmbăta trecută de Muzsnay. „Am început fotbalul la Luceafărul, unde, datorită înălțimii, am fost folosit fundaș central. La fel s-a întâmplat și când am ajuns la Crișul în campionatul trecut, pentru ca în retur să fiu urcat de antrenor în atac unde nu m-am descurcat chiar rău. Am avut goluri și realizări și am rămas variantă și pentru acest post”, mai explică fotbalistul Crișului.

Florin Răducioiu a fost primul român care a îmbrăcat tricoul lui AC Milan, cea mai puternică echipă de club în anii ’80-90. În tricoul naționalei a adunat 40 de meciuri și 21 de goluri marcate, fiind parte a „Generației de aur” a fotbalului românesc.

 









9 comentarii

    1. Cu siguranta tu habar nu ai despre ce vorbesti. Repede te afli in treaba sa scri ceea ce nu sti. Numele lui este chiar asa . Habarnistule!

      0
      0
    2. Ar trebui sa îți fie rușine. E 100% roman ….. înainte de a scoate prostii și aiureli te rog sa te documentezi. Tatăl acestui copil a iubit enorm sportul rege, iar acum cu siguranță se bucura din cer pentru realizarile fiului sau.

      0
      0
    3. Este roman iti spun sigur,doar ca tatal lui a iubit fotbalul si ia dat un nume mare fiului sau ,si chiar merita acest nume!

      0
      0
  1. Felicirari. Un copil greu încercat de viata, care a rămas fara tata de mic- care a fost unul dintre fotbaliștii de seama de la Minerul Voivozi, care a știe ce e greul, care a ajuns aici prin munca și talent. Ochiul meu nu m-a înșelat acum multi ani. Bafta și felicitări!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button