Fotbal judetean

Scântei interne la primul pas greșit al liderului: ACS Socodor – Crișul Chișineu Criș 1-1





Dacă în stagiunea trecută voința nu a ținut loc de putință la Socodor cu ocazia „războiului fratricid” cu Crișul, lucrurile s-au schimbat în acest an cu un plus de calitate la nivel de lot. Iar când aceasta vine de la foștii jucători ai „alb-albaștrilor”, ca Turcuș sau Covaci, calea până la o surpriză s-a netezit și mai mult.

Chiar dacă nu a mai repetat prestațiile solide din etapele trecute, Crișul a avut ocaziile sale, dar Modan nu a fost în zi de gol. În schimb, Bogdan Bibarț, căruia conducerea i-a schimbat biletul de avion din Anglia pentru a ajunge la derby, nu a greșit ținta cu prima ocazie. Licker a bătut la bătaie o lovitură liberă, Covaci a preluat și l-a găsit pe Bibarț în careu, iar l-a păcălit pe Mucha cu un șut destul de moale de la 12 metri. Din minutul 32, tabela a arătat 1-0, scor la care s-a și încheiat prima repriză.

Startul părții secunde a fost perfect pentru Crișul. Era minutul 52, când Fl. Drăgan a trimis în adâncime, Modan a deviat pentru Cigan și acesta a înscris frumos cu un șut de la 16 metri, ușor lateral dreapta. Lucrurile păreau să intre în făgașul normal pentru lider, însă nu a fost deloc așa. Mucha a fost cel întrebuințat serior prin șuturile de la distanță ale lui Covaci și Șulea, în timp ce în tabăra oaspeților s-au aprins spiritele. Introdus pe teren în debutu părții secunde, Alin Ciornei a fost din nou chemat pe margine de Zsolt Muzsnay, moment în care fotbalistul de bandă și-a pierdut cumpătul și i-a adresat câteva vorbe de duh antrenorului său înainte de a părăsi terenul. Însă, tehnicianul orădean a avut de înfruntat și criticile venite din tribună, chiar de la susținătorii echipei sale, atmosfera nefiind una prea plăcută în curtea Crișului. Pe acest fond, gazdele nu au avut mari dificultăți să rămână în picioare și să obțină o remiză cât o victorie.

În economia partidei a contat și faptul că Socodorul a avut etapă liberă weekendul trecut și, deci, timp destul să pregătească în cel mai mic detaliu „ciocnirea” cu vecinii. „Antrenorul și băieții nu au lăsat nimic la voia întâmplării, au pregătit ireproșabil partida din punct de vedere tactic. În primul rând, s-au eliminat greșelile personale, ce ne-au tras deseori în jos și i-am blocat destul de bine pe cei doi atacanți ai lor, Modan și Cigan, principalul lor atuu. Ambiția în plus lui Turcuș, Covaci, Șulea, Dema sau Deloreanu, jucători care au trecut pe Criș a contat și ea, dar, repet, toți băieții au jucat aproape perfect când a fost vorba despre respectarea sarcinilor tactice. Acest egal este cât o victorie pentru noi, fiindcă diferența de bugete și condiții e imensă între cele două echipe. Meciul a fost viu disputat, cu 12 cartonașe galbene, dar nu s-a depășit limita sportivității. Lumea trebuie să înțeleagă că noi și Crișul avem cam aceiași susținători și era de așteptat ca ambițiile să fie puțin mari. Îi felicit pe băieți pentru rezultatul excelent, iar celor de la Crișul le urăm baftă în îndeplinirea obiectivului”, a spus Petrică Crișan, președintele celor de la Socodor.

Chiar dacă a absentat de la meci din motive de ordin personal, managerul Crișului a fost pus la curent cu evenimentele fotbalistice și extra de la Socodor. „Am înțeles că am făcut un joc mai slab și, pe fondul unei autodepășiri a gazdelor, care au jucat destul de dur, a ieșit această remiză. Nu e un capăt de țară, căcipe noi ne interesează să fim primii la finalul campionatului, fără a ne gândi la un anume avantaj față de urmăritoare. Am înțeles și că au fost ceva scântei provocate de Ciornei, iar o decizie în privința sa vom lua marți, după o ședință cu toate părțile implicate. Mergem mai departe, am pierdut doar două puncte după un meci mai puțin reușit, vrem neapărat șase puncte cu Ineul și Zăbraniul”, a comunicat Daniel Cherecheși

Formații:

Socodor: Vîrzob – Licker (87 Flueraș), Bragea, Gherheș, D. Ardelean – Șulea, Turcuș –  Bibarț (88 Buruiană), Dema (74 Mako), Covaci (81 Deloreanu) – Molcuț.

Chișineu Criș: Mucha – Fl. Drăgan, Pascariu, Al. Pavel, Maghici – Huțanu (50 Ciornei, 72 Hosu), Teședan (50 Todea), Clej (46 Borșa), Gîlcă – Cigan, Modan.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Cristian Cășuț, Sebastian Pantea.

Observatori: Romulus Tănăsescu, Gheorghe Sfăt









5 comentarii

  1. Managerul de la Crish a fost dezinformat. In primul rand numarul cartonaselor galbene acordate pentru fault a fost egal 5-5.. Trei a mai dat arbitrul celor de la Socodor pt ce a considerat el ca ii tragere de timp. Cu asta am lamurit asa zisul joc dur, probabil trrbuie sa le umplem vestiarul cu flori si ei apoi fericiti ca au primit flori sa ne de 8 goluri ca si data trecuta. Urmatorul lucru jnteles gresit de domnul manager ar fi faptul ca a pierdut 2 puncte….gresit iti spun eu…ai castigat un punct cam asa a fost jocul… multa bafta la promovare , dar sa nu ajungeti cu emotii acolo, fiindca jocul lunga si pe a doua nush ce sa zic.Punctul 3 ar fi ca ungurul ala al vostru s-a pişat pur si simplu pe Ciornei, jucatorul emblema al Crisului, ca valoare in primii 3 din lot dupa parerea mea.Urat din partea lui, Ciornei nu merita asta, poate daca facea cu vreun mercenar de al lui era altceva dar asa ii prea mult. P.S : Urcati-i intr-o masina pe ungur si pe baiatul cu papucii si via Oradea, ca sa fie bine sa nu fie rau ????!

    0
    0
  2. Bine punctat Cristi… domnul manager de la Criș încearcă să găsească un albi pentru insuccesul propriei echipe dar să nu uite de amatorismul din sezonul trecut când au fost loozerii campionatului…și vis-a-vis de jocul dur să ne mai lase cu din astea,la cum jucau ei acasă în urmă cu câteva sezone…pfff…

    0
    0
  3. Cand nu stii cum sa te scoti ca ai salarii de 2500 lei si jucatori de prima liga in lot,dai vina pe tot felu de lucruri care nu sunt adevarate,cum s-a spus si mai sus,raportul cartonaselor a fost pt faulturi de 5-5,restul sunt pt trageri de timp.asa sunt meciurile derby(cu toate ca,conducerea echipei nu a considerat jocu un derby)iar despre antrenor,nu el face echipa si schimbarile,o face baiatu bisnitar de adidasi,si tot el sta si in spatele scandalului cu ciornei si cu alti fosti jucatori,pt ca este un pervers de om cu 10 fețe.

    0
    0
  4. Cam repede s-au stricat ,,prieteniile”” la Cris. Cine-i baiatul bisnitar de adidasi ? Este vorba cumva de Cigan /

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button