Fotbal feminin

Burleanu l-a convins pe Falcă să investească și în fotbalul feminin! Primarul Aradului vrea să inaugureze noul stadion prin meciuri ale juniorilor din județ





Ultima escală a lui Răzvan Burleanu la Arad a fost Primăria Arad. Aici s-a reîntâlnit cu Gheorghe Falcă, dar și câțiva dintre primarii din județ sau oameni de fotbal arădeni. Curticeanul Bogdan Ban și șirianul Valentin Bot i-au reamintit președintelui FRF de vidul legislativ sau contradicțiile cu care se confruntă în momentul în care doresc să aloce bani publici pentru structurile sportive de drept public. Burleanul e la curent cu toate, însă a invocat factorul politic pentru reglementarea lor: „Aveți deputați și senatori din Arad, doar ei pot iniția proiecte de legi. Noi, cei de la Federație, nu putem vota în Parlament. Fiind în Vest, cred că știți foarte bine ce a făcut Ungaria, cu prioritizarea investițiilor în cinci sporturi pe care le-a declarat de interes național. Am rămas plăcut impresionat de bazele sportive din țara vecină, deși am fost o singură dată. Poate ar trebui să împrumutăm și noi acest model, mai ales că Ungaria a câștigat și procesul cu Comisia Europeană pe acest subiect. Așadar, noi putem da sfaturi, sugestii, dar nu suntem for legislativ, decizia e a politicului”, a spus șeful FRF.

Mărturisind că a avut discuții private cu Răzvan Burleanu, care s-au legat de altele mai vechi, Gheorghe Falcă a vorbit din nou despre proiectele sale la capitolul baze sportive. În afara arenei „Francisc Neuman”, despre care susține că va fi finalizată vara viitoare, dar și „Motorul”, ce – în mod surprinzător – ar putea dat în folosință chiar pe finalul acestui an, primarul Aradului mai anunță investiții în baze sportive la ICRTI, Complexul Mărului sau la capul podului de tren din Micalaca.

Totodată, Falcă anunță și următoarea finanțare a unui club fotbalistic. „După discuțiile avute cu domnul Răzvan Burleanu, am realizat că e nevoie de un sprijin strategic pentru fotbalul feminin, ce câștigă tot mai mult teren în România. În weekendul în care UTA are meci în deplasare, noul stadion va putea fi folosit de fotbaliste, cu scopul a de avea și venituri”, a spus edilul, care, ulterior, nu a ascuns faptul că a avut o primă discuție cu Pavel Piroș, care e invitat să depună un proiect în numele grupării sale fotbalistice, AC Piroș Security. Dacă totul decurge conform planului, trupa lui Gheorghe Cameniță ar trebui să promoveze la finalul stagiunii, iar la anul să înfrunte forțele Superligii, având și sprijin de la autoritățile locale.

Și tot Gheorghe Falcă le-a transmis inivitaților din județ la întâlnirea cu Răzvan Burleanu să-și pregătească echipele de juniori pentru inaugurarea noului stadion. „Sigur, era și varianta să aducem un adversar cu nume pentru UTA, dar, cred că ar fi mai bine dacă pe noul gazon ar păși copiii și juniorii de la cluburile dumneavoastră. Ei nu vor uita toată viața acea zi, am putea influența multe destine ale tinerilor noștri prin această decizie”, a mai punctat primarul Aradului.









5 comentarii

  1. M-am gandit sa bag minim un milion de euro si in jucaria precinului meu Piros ca sa aibe venituri din care sa-mi plateasca comisionul de 80%, iar din ce ramane o sa achite inchirierea stadionului, ca sa nu para in acte ca e neprofitabil. Nu ca ma pricep si la managementul evenimentelor sportive, Pe langa evidentele mele calitati de bun organizator in tot si in toate, lucru ce se vede si privind clasamentul ligii a 2-a de fotbal…

    0
    0
  2. Ce gandire perfecta marele faraon al aradului !!!! Ín plus putem justifica banii cheltuiti cu doamnele mai usor!!!!!! Mai o manichura , pedichiura, niste rujuri !!!!! Mai lasa baietii !!!! Sí cu juniorii o idee sclipitoare !!!!! Ce echipa de Top vor suporterii astea care nu au rabdare 10 ani sa terminam stadionul !!! Numai critici au ín cap!!!! Doar am o mare dilema o sa mai avem juniori la terminarea stadionului ca na stiti DV copii astea cresc asa de repede. !!!!!!

    0
    0
  3. Haoleu daca astea doi vorbesc de proiecte sigur aradeni vor fi primi locuitori pe luna.
    Doamnece oare pe cine am supărat sa fiu contemporan cu aceste personaje.

    0
    0
  4. Burleanu caută popularitate ,și unde ar fi mai dulce că la Arad !! A venit el prima dată și a repetat zicerea aia că UTA va promova când va avea vedem acum,,stadion ! Atunci se vor împăuna cu toții cu realizările la alții de mult normale . La stadion nou nerealizările de azi ar fi dus de mult la demisii din conducere !Cine plătește comanda muzica. !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button