Burleanu o așteaptă pe UTA în Liga 1: „E doar o chestiune de timp, fundațiile s-au pus în mod foarte serios și solid la Arad”

Burleanu o așteaptă pe UTA în Liga 1: „E doar o chestiune de timp, fundațiile s-au pus în mod foarte serios și solid la Arad”

Președintele Federației Române de Fotbal a dat greutate demarării primului curs de specializare în administrarea și managerierea structurilor sportive de la Universitatea Aurel Vlaicu Arad. Vorbim despre o premieră pentru mediul academic român, ce va scoate conducători cu diplomă, iar Răzvan Burleanu și FRF-ul va sprijini acest demers al Universității din orașul nostru. Am profitat de întâlnirea cu șeful de la Casa Fotbalului pentru a aborda și alte teme în afara celor ce au ținut agenda zilei de joi, la Arad.

– Domnule Burleanu, ce ar trebui să se întâmple să o vedem pe UTA în Liga 1 în mandatul dumneavoastră?

– (Zâmbește) Timp ar fi, căci eu, cu siguranță, voi și în următorul mandat la Federație… Chiar nu-mi explic de ce, după ce a fost atât de aproape de promovarea în Liga 1 în sezonul trecut, a și ajuns la baraj, anul acesta în turul campionatului să nu mai arate aceeași formă. Nu prea am detalii, nu îmi dau seama ce s-a întâmplat. Poate pentru că au plecat unii jucători, au fost schimbări de staff tehnic, s-ar părea că toate aceste lucruri au avut un impact în schimbarea aceasta în rău. Dar, există un potențial uriaș, economic pe de o parte, dar și uman. Avem o analiză la nivel de Federație și Aradul este unul dintre orașele ce are capacitate atât economică, cât și o dorință a suporterilor de a avea echipă la cel mai înalt nivel, așa că, după părerea mea e doar o chestiune de timp, puțin timp, până când UTA ar putea juca din nou în Liga 1. În ceea ce privește întreaga structură la nivel de copii și juniori se văd rezultatele, iar aici i-am putea aminti oricând de Man și Petre. Sunt doi fotbaliști care dovedesc că bazele, fundațiile, s-au pus în mod foarte serios și solid la Arad. Ai nevoie și de acest lucru când îți dorești un obiectiv pe termen mediu și lung ca să promovezi, e bine să ai cât de mulți jucători tineri, din comunitate. Noi recomandăm tuturor cluburilor să facă acest lucru.

– Ați primit invitație pentru inaugurarea noului stadion „Francisc Neuman”, v-ați făcut loc în agendă?

– Domnul primar a spus că până la finalul anului viitor va fi gata stadionul. Dacă va fi așa, eu trebuie să fiu prezent aici, la inaugurare. În plus, noua strategie la nivel de Federație în ceea ce privește loturile naționale, prima reprezentativă, dar și cele de juniori, este să nu mai jucăm doar în București, ci și în provincie. Acolo unde infrastructura permite, desigur. Iar un stadion modern cum se anunță a fi cel de la Arad ne atrage, bineînțeles, dacă primim invitație din partea autorităților locale.

– În discursul de la Universitatea Aurel Vlaicu, odată cu lansarea cursului de management și administrare sportivă, ați vorbit despre specialiști care ar trebui să existe peste tot în structurile serioase sportive și vă întreb dacă la Federație se ocupă cineva pentru a nu mai fi o discrepanță atât de mare între valoarea drepturilor TV între Liga 1 și Liga a 2-a?

– Pur și simplu, nu se pot atrage parteneri puternici pentru Liga 2-a, cu toate că nu ar fi chiar așa o mare diferență de nivel din punct de vedere sportiv. În plus, din punct de vedere al spectatorilor avem echipe în Liga 2-a cu o medie superioară de spectatori față de cea din Liga 1, însă trebuie să înțelegem o realitate a televiziunilor. Ele sunt cele care plătesc, noi nu putem decât să facem o licitație și cine oferă mai mult câștigă aceste drepturi TV. Ce am reușit să facem în perioada asta de 3 ani, a fost să convingem cluburile să cedeze și am centralizat drepturile de televiziune pentru a le putea vinde la pachet, în trecut neexistând această inițiativă. În ceea ce privește suma, aceasta este dată de piață, iar piața este concurențială. Trebuie să înțelegem că televiziunile vor prefera întotdeauna să aibă produse TV Premium, se vor bate întotdeauna pentru Champions League, Europa League, Campionatul Mondial, Campionatul European și după aceea bineînțeles Liga 1, Cupa României. Pentru ei, chiar dacă au trei-patru canale de sport, nu prea mai au cum să își facă loc în grilele de programe pentru toate competițiile.

– Știți că UTA a făcut notă discordantă în privința cedării drepturilor TV în debutul acestui sezon competițional? Cum i-ați convins pe arădeni să-și schimbe decizia, ori s-au convins singuri?

– Mi s-a părut că a fost o greșeală din partea lor acest refuz, fiindcă totuși brandul UTA are nevoie de expunere la nivel național. Brandul UTA nu este un brand local, iar expunerea la nivel național îl dă o televiziune națională. Mă bucur că în cele din urmă au înțeles acest lucru, fiindcă toți cei care susțin această echipă și mă refer în special la suporteri, ar dori să o vadă pe UTA la TV. Și mă refer în special la cei care sunt plecați din oraș sau din țară. Cum ai putea să intri în contact cu ei dacă ei nu își pot vedea echipa de suflet?

– La ce să se aștepte cursanții de la UAV, vor învăța meserie și de la specialiști din cadrul Federației?

– Specialiști de la Federație vor veni cu siguranță să predea la Arad. De exemplu, acum este cu mine Florin Șari, manager al acestui proiect, în perioada următoare ne vom pune de acord ce specialiști vom trimite și cu cine vor colabora din cadrul Universității Aurel Vlaicu. Ceea ce va conta foarte mult pentru cursanți este să intre în contact cu profesioniști adevărați, așa cum sunt cei din diferite departamente ale Federației, în special pe zona comercială sau de marketing, urmează să le comunicăm cursanților de la Arad care sunt exact așteptările pieții. Totodată, putem să invităm la anumite workshopuri sau seminarii anumite companii care s-au implicat în sport, pentru ca aplicanții, studenții, să aibă o perspectivă și a celor care susțin sportul, să vadă care sunt așteptările mediului privat.

– Din punct de vedere al Asociațiilor Județeane de Fotbal, pe ce loc ar fi Aradul ca implicare și dezvoltare?

– În mod cert este în top. Nu spun asta pentru că sunt astăzi la Arad și sunt prieten cu Adi Lucaci, ci pur și simplu mă uit la proiectele care s-au făcut. Chiar și astăzi, motivul principal al vizitei mele la Arad este lansarea acestor studii aprofundate împreună cu Universitatea Aurel Vlaicu, iar acest lucru l-am făcut comunicând îndeaproape cu Adi Lucaci și cu Gabi Marconi, care și-au dorit enorm acest lucru, după ce acum doi ani am inițiat acest proiect la nivel intern, la FRF. Acum, ei au gândit acest parteneriat ca formă de colaborare cu instituții locale. Imediat ce am terminat lansarea acestui proiect, am fost la o sală de sport din apropiere unde am premiat copii care nu aparțin niciunui club. Este un nou proiect în care am fost și noi ca parteneri, apoi aș aminti Cupa Străzilor, Cupa Cartierelor sau Cupa satelor, toate sunt proiecte extraordinare, în care AJF Arad a reușit să creeze parteneriate instituționale cu Consiliul Județean sau cu Consiliul Municipal. Asta demonstrează că lucrurile se mișcă și noi vrem să folosim acest model de bună practică de la Arad pentru a-l avea și în alte județe, fiindcă nu în toate părțile există această colaborare AJF-uri – autorități locale. Nu a fost ușor nici la Arad, căci s-a trecut printr-o situație grea, oarecum similară cu cea a Federației, după pierderile colosale din anii trecuți. Am crezut în ei, i-am ajutat, iar în prezent este una din Asociațiile de top. Ce ne bucură foarte mult este faptul că la Arad este o viziune congruentă cu cea pe care o avem și noi. Și nu trebuie să ne gândim doar la fotbalul din teren, cel care se desfășoară timp de 90 de minute, ci la toți copiii și juniorii, la spectatori, la echipa de oameni din spatele unei echipe. Concluzionând, mă bucur enorm că regăsesc la Arad acest model de bună practică.

– Știm că Federația are un proiect prin care își propune să ofere câte un teren sintetic orașelor reședințe de județ, în colaborare cu autoritățile locale … Care ar fi situația la Arad?

– Federația Română de Fotbal a reușit să constituie un fond de 2 milioane de euro pentru acest proiect al terenurilor sintetice. Nu e deloc mare, dar atât ne-am permis, ținând cont că noi nu avem parte de bani publici. Toate resursele la care avem acces sunt private, din partea sponsorilor și a partenerilor noștri. Noi venim cu această investiție în suprafața de gazon artificial, iar Primăriile trebuie să vină cu partea de teren, iar acesta să fie destinat cu precădere spre copii și juniori. Suntem într-o fază avansată la Slobozia, Iași, Botoșani, Bacău, Focșani, Brăila, Constanța sau Alexandria, dar și alte orașe din Vest. La Arad, am discutat despre acest subiect cu domnul primar Falcă, iar dânsul ne-a prezentat un proiect cu o bază sportivă mult mai mare. Dar, noi putem să facem un singur teren sintetic împreună cu Primăria, pentru celelalte se vor găsi, probabil, resurse locale. Am găsit o deschidere foarte mare din partea domnului primar și un interes din partea lui Adi Lucaci ca și președinte al AJF Arad. Rămâne ca ei să identifice terenul și să discutăm mai departe cu domnul Falcă pentru a avansa cu procedurile în Consiliul Local. Apoi, practic, Federația poate face licitațiile aferente și în termen de 30 de zile să și demarăm construcția acestui teren util oricărei comunități.

Facebook Comments
3
2

3 comentarii

  1. Avatar

    Bla Bla Bla. A inceput campania electorala cumva ?

    14

    3
    Răspunde
  2. Avatar

    E minciuna, nu memoria noastra, cea care are picioare scurte. Vorba lu ala.. Karma is a bitch

    9

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Si-a inceput campania electorala prin judete!Pt ca pe la Miticia,este pe faras!
      Burleanu cu prietenul sau Falca,s-au izolat si au pus treaba la cale!Si-au scos bateriile din telefoane,au activat sistemul de bruiaj anti-ascultare,au fript o clisa cu o ceapa rosie asortata si toata treaba este oabla!
      A uitat Burleanu sa ne spuna ca dosarul DGA,se face in paralel cu FRF-ul condus de catre el?
      Cum de vorbeste despre stadionul UTA?A fost acolo?L-a dus Falci ca sa vada ca toti trei muncitorii ai Tehnodomus erau prezenti la datorie?Na!Ma rog!In spate la o bere,unde mormanele de pet-uri,cresc vertiginos,invers proportional cu avansarea constructiei?Mergeti reporterilor acolo in spate!
      Am trecut intamplator prin zona stadionului!O imagine trista,ca si in filmele Western,cu Jhon Wayne sau Garry Cooper!O pustietate!Doua macarale,la peluza sud,balaganind ca si limba unui clopot danganit,sustineau ceva fieratanii!
      Peste 4-5 ore,cand m-am intors,erau in aceeasi pozitie!Nu va traduceti va rog,pt ca imi da @lucian cartonas rosu direct!Totusi o spun!Ca si in „Katiba a fasz”!
      Stiti cat costa inchirerea acestor macarale de mare tonaj?Ori ca lucreaza,ori ca stau?
      Zeci de mii de euro!Bani care se scurg cu inchirierea lor la ora!Ori ca lucreaza,ori ca se fac ca lucreaza!Exact ca si la pasarela peste Mures,spre strand!
      Situatia,nesimtirea crasa,de la cap se impute!
      Si vine acest impostor,Burleanu,ca sa-mi explice mie ca se va inaugura stadionul cu echipa feminina a lui chelbosul Piros?Adunatura de rable pe str.Episcopiei?
      Oare nu se baga in noul proiect Falca,Tucudean,Verbita,Kukocz,Auto grup?Cu Gopo Mosneag director sportiv,om la mana dreapta a cabinetului nr 1?Ca doar a spus raspicat ca da bani,dar nu are omul lui in conducere?Pai cei de acum,ai cui sunt?Ai bunicii mele?Cine misca in brisca,misca mort,din start!

      4

      0
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.