UTA Arad

Utiștii vor să producă dublul impact la Afumați: Răzbunarea eșecului din campionat și procurarea biletelor pentru optimile Cupei! Neagu susține că se focusează pe campionat





În trei zile, „Bătrâna Doamnă” are șansa să demonstreze că-și poate reveni cu adevărat, iar jucătorii ei să și pună mâna pe pachetul de prime oferit de conducerea clubului. Începutul a fost făcut odată cu succesul cu Miroslava, dar greul de abia acum urmează. Mâine, de la ora 14,30, arădenii ajung pentru a doua oară în această toamnă la Afumați, acolo unde pierdeau cu 2-0 sub comanda lui Adi Falub și adânceau criza de rezultate. De această dată, „duelul” are ca miză procurarea biletelelor pentru optimile Cupei României.

A fost un eșec fără drept de apel, ocazie cu care fundașul Ciucă a și fost eliminat de pe teren, așa că e rost de răzbunare. Pe de altă parte, posibilitatea ca în faza următoare a competiției denumită sugestiv KO UTA să găzduiască o formație de prim eșalon ar trebui să motiveze și mai mult o echipă, ce, oricum, în proporție de 90%, a ratat primul obiectiv stagional, promovarea în Liga 1. Paradoxal, singurul meci în care Cristi Todea nu stat pe banca „roș-albilor” a fost chiar cel de la Afumați, când era decis să facă un pas în spate odată cu numirea lui Falub „principal”. Dar, actual „principal” al „Bătrânei Doamne” susține că știe la ce să se aștepte mâine. „E adevărat, nu i-am văzut în acest sezon, dar îi cunos de anul trecut. Cel puțin acasă joacă destul de bine, va trebui să fim pregătiți și să facem un meci bun. Nu mai are rost să vorbim despre echipa ce are mai multe șanse de victorie. Am plecat favoriți în destule meciuri de anul acesta și nu am reușit să câștigăm, așa că nu aș vrea să mă mai pronunț. Contează doar cum vom aborda partida de miercuri, cât vom fi de determinați și conectați la miza întâlnirii. În fiecare meci avem ca obiectiv să câștigăm. Dacă reușim un parcurs bun în Cupa României și vom aducem o echipă de Liga 1 pe terenul nostru, cu toții vom avea de câștigat. Este un prilej pentru toți să facem o figură frumoasă”, a menționat Todea, care nu-i va avea la dispoziție pe Grahovac, Cârstocea, Filaret și Curtuiuș.

Afumațiul e una dintre cele mai în formă echipe ale ligii secunde. Nu a mai pierdut de 9 meciuri, timp în care a adunat șase victorii (una în Cupă, cu Balotești și 5 în campionat) și trei rezultate de egalitate. Antrenorul ilfovenilor susține că nu e neapărat interesat de Cupă și că va folosi câteva rezerve. „Suntem o echipă prea micuță ca să ne batem într-un război atât de mare cum este Cupa României. În schimb, campionatul ne interesează mai mult și avem meci greu în weekend, la Târgu Mureș. Vrem să profităm de acest moment bun și să adunăm cât mai mult puncte, pentru a nu avea emoții mai încolo. În cazul UTA-ei e cu totul altceva. Oamenii de acolo vor ști exact ceea ce au de făcut pentru a-și reveni, e normal ca o echipă de tradiția ei să-și dorească să meargă cât mai sus în Cupă și să-și dorească și revanșa din campionat. Chiar dacă voi apela și la câțiva jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon, sunt sigur că echipa mea va da o replică bună. Singurele aspecte ce mă îngrijorează sunt vremea ploioasă și cu vânt și starea terenului”, spune Vasile Neagu, care nu va conta mâine pe portarul Mișa, fundașul Caliani și mijlocașii Ispir și Nicolae.

Formații probabile:

Afumați: Obretin – Onea, Robicek, Patriche, Perju – D. Burlacu, Vas. Olariu, Vl. Tudorache – Mir. Manole, Buduroi, Dedu

UTA: Barna – Polgar, Manea, Ciucă, Dinculescu – Jorza, Asani – Buleică, Prună, Hlistei – Florea.

Arbitri: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) – Gabriel Stroe, Romică Bîrdeș (ambii din Pitești). Rezervă: Marius Chițu (Târgoviște)

Observatori FRF: Cornel Sorescu (Pitești), Adrian Mihalcea (București)

FOTO: UTA Media Design









17 comentarii

  1. Iar va luati dupa niste mârlani mincinosi …nu joaca ala u joaca celalalt ,nu prea ne intereseaza cupa etc…UTA trebuie sa arate indiferent cu cine joaca ca este un brand care trebuie respectat oriunde in lume . Maine se anunta dezastrul pt. afumatoarea ligii a doua Afumati-Uta 1-4

    0
    0
    1. Vorba lui Marin Preda : ‘pe cete bazezi’ , cind spui ca vom bate simplu si detasat ?. Una este ce ar vrea suporterii, aradeni, si alta este ce poate acum echipa. Daca va fi formula de echipa, de mai sus nu ma astept la calificare. Avem o parere prea buna despre ce poate UTA, in perioada asta. UTA nu prea poate, fizic, in primul rand , ca sta in prea multi batraniori, si tinerei (talentati, dar..) firavi fizic, apoi alta e numele si renumele,…astea nu joaca !

      0
      0
  2. Afumați e o echipă care joacă decent și cu multă voință. Nici ei nu au vârf de atac (Vlada este un jucător sub media echipei), dar au mijlocași care nu au nicio problemă în a ajunge în careu și a da goluri. Dacă ploaia nu se oprește, terenul va fi o problemă dar, întotdeauna, terenul este o problemă pentru ambele echipe. Sunt curios să văd formația aliniată de Cristi Todea și jocul acesteia. Două victorii, mâine și sâmbătă, ar fi fabuloase!

    0
    0
    1. Afirmatia asta ca „terenul este o problema pentru ambele echipe” mi se pare unul dintre cele mai mari neadevaruri, care continua sa se propage. Cred ca putem cadea de acord ca daca iei doua echipe, una combinativa, cu jucatori de creatie si o echipa care inchide jocul si prefera contraatacurile, cea de a doua va fi clar avantajata de un teren mic, prost si imbibat cu apa. Acum, la fel de adevarat e ca, din pacate, UTA nu are in momentul de fata un stil de joc bine definit, asa ca nu as putea spune daca e avantajata sau dezavantajata de terenul greu care se anunta pentru maine. Personal, cred ca meciul ar putea fi decis printr-o sclipire de geniu venita din partea unui Florea sau Stahl, dar poate ma contrazic baietii cu o posesie prelungita si combinatii care sa aduca mingea in fata portii.

      0
      0
      1. Pe un teren prost, orice echipa joaca (mai) prost. Asta am vrut sa spun. Ploaia s-a oprit ieri seara, a iesit si soarele, deci va fi un teren greu, posibil noroios, dar bine ca nu mai ploua. Mi se pare important ca echipa sa construiasca si sa ajunga in careu. Afumatiul, cel putin cu Ripensia, a ajuns usor in careu, a dat doua goluri si trei bare. AFC UTA, la Snagov, nu a ajuns in careu! Sigur, sunt meciuri diferite, dar e vorba de cum se misca acum echipele. Sa-i vedem, in doua ore si jumatate!

        0
        0
  3. Din prisma ultimelor rezultate, afumați e favorita in acest meci, iar in meciul direct de acum o luna , au fost clar mai buni! Atunci UTA nu a avut nici o ocazie! Salut faptul că nu s-au deplasat cu avionul! Nu merita echipa asta sa fie așa răsfățată! Nu pot uita că la baraj ne-a bătut recasul neplătiți de 6 luni in acel moment, iar acu-s două săptămâni , ne-a bătut o echipă a unei galerii, noi fiind echipa unui oraș! Aia care ne-au bătut, împreună tot lotul au salariu cât are grahovac, ciuca,carstocea , scutaru și buleica! ,, Mulțumim băieți că ne mai țineți un an la matineu, va mulțumește și falca fiindcă nu mai are presiunea cu terminarea stadionului!

    0
    0
  4. Stimati UTA-isti,echipa este momentan in situatia de a veni dupa un rezultat de moral,mult asteptat de catre noi toti,cu una dintre cele mai slabe echipe din Liga 2-a din utimii ani,Miroslava!
    Meciul de Cupa Romaniei trebuie castigat cu Afumatiul,avand valoare dubla pt noi!In primul rand ca baietii sa-si pastreze conditia psihica si in al doilea rand un joc bun inainte de cel si mai important cu Suceava!Daca se rateaza intalnirea cu Afumati,moralul va fi din nou la cote minime!Pt ca Suceava,nu mai este cea din primele etape,sa fie clar!
    Nu mai vorbim ca la Suceava,Dragan&co.,la acelasi hotel….nu prea au amintiri placute,inaintea meciului echipei gazda cu Sepsi!In locul conducerii,as fi ales o alta varianta de cazare!
    Presiunea este enorma,putini realizeaza acest fapt!
    Nici nu vreau sa ma gandesc la alcatuirea formatiei cu Afumati.Pe umerii lui C.Todea,atarna bolovani grei!Daca nu se baga nimeni,avem sperante!
    Cat despre „avion”,la aceasta deplasare obositoare,cu halte,oricum nu putea fi vorba!Avionul nu i-ar fi dus din „gara in gara”,asa ca este ft. bine cu autocarul!
    In clipa de fata,nu cred ca 2500Ron conteaza,ca prima,ci legarea rezultatelor si deblocajul jocului steril de pana acum, pe teren.De acest fapt este nevoie!
    Hai UTA!Nu este de urcat pe Himalaya,ce naiba?
    PS:@Lucian…avem live text?Multumim!

    0
    0
  5. Fii linistit ca 80 la suta din jucatori se gandesc la banii astia 2500 , de ce nu au primit si o amenda ca nu au castigat vreo 7 meciuri ?

    0
    0
    1. Da Marius Tamsa,absolut nu contest ca jucatorii nu se gandesc la 2500Ron!Poate Toma,Iuga,Dinculescu,Stahl,Tanase,Jorza,Barna,chiar si Burla.Dar in rest?
      Dar explica tu elefantilor,adusi pe salarii mari,enorme, cat conteaza pt ei minim un salariu de cateva mii Euroi blocat,in fata acestei sume relativ infime!Si cu conditia sa bati la Afumati si Suceava!
      Declaratiile si strategia conducerii,ar fi valabile la salariile de anul trecut(3500Ron).
      Te-as intreba:pierdem,per absurd!Cat poti sa le suspenzi salariile?Isi baga memorii,devin liberi…si cu ce te-ai ales ca management prost gandit?
      Blocarea salariilor trebuia facuta deja dupa Metaloglobus!Pt toti!
      Ce treaba ar avea acum Pacurar,Hlistei,Florea?Cum sa le tai salariile cand ei au fost cei care au adus un plus mare?
      Nu stiu cum as gestiona eu,punandu-ma in situatia aceasta?
      Da!Toti primesc,toti platesc!Vedetele au fugit mancand pamantul!Grigorie face sauna la Rapid,Roman joaca ultimele minute la Sibiu si ia cartonas!Asta in cazul ca prinde lotul!
      Deci despre ce vorbim?
      Grahovac este chemat insistent acasa la Academia de portari a lui Adnan Guso!Nici un secret!Si atunci din ce cauza te miri ca fuge mereu in Bosnia?
      Iti mai spun ceva!Astazi,marti,24 Octombrie,trebuia sa revina la Arad,pt inceperea recuperarii!Na!Ghinion!Nici nu a ajuns si nici nu raspunde la telefon!Asa ca Gradinaru nu a putut trimite masina de al lui Pistru dupa el!Hop si asa?

      0
      0
  6. Domnule Giro ce salarii ,,mari enorme,, au noii sositi ? Sau vorbesti doar ca sa te afli in treabă ?

    0
    0
  7. Sti ce nu inteleg eu pe situl asta ,daca vb. uta de bine primesti dislikuri ,daca vb timpeniii si faci caterinca de ei sau de unii de pe site primesti like …?

    0
    0
    1. unii primesc dislike nu pentru ce scriu in acel comentariu, ci pentru numele userului si istoria lui pe sportarad …

      0
      0
  8. Meci greu la Afumati, nici o echipa din serie nu este foarte slaba. Cum ma cam uit des, la divizia B, la TV, am vazut ca fizic , cel putin , nivelul e cam egal diferenta o fac citiva jucatori, care stiu fotbal, ori ca marcheaza des, ori ca stiu sa inchida apararea. UTA este dupa un succes -lung asteptat-cu Miroslava,nu o vad capabila sa joace fizic, la nivel inalt ( avem multi batrani si tineri subtirei)., si nici echipa nu este stabila, se cam schimba saptamanal, si asta nu e cu folos. Acum va aparea Polgar lateral,, Asani, la mijloc,Buleica pe drepta, iar under 21 Dinculescu, Jorza si Pruna…mereu se schimba structura, si nu e bine. Automatismele se produc cind joaca mereu aceiasi.. Nu imi spuneti ca de miercuri, pina sambata nu este timp de recuperare,..ca este suficient.
    Astept, cu emotii teletextul live , la sportarad ( multumiri, pentru asta). Dar…speranta….moare ultima, deci…sa speram !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button