Fotbal judetean

Au spart gheața, dar puteau fi 3 puncte: Frontiera Curtici – CS Socodor 2-2





Douăsprezece etape au trebuit să treacă până ce noua echipă a Curticiului a mișcat clasamentul Ligii a 4-a. „Grănicerii” au strâns rândurile la propriu și la figurat, au avut puterea să revină de la 0-1 și, când au crezut că vor scăpa câștigători, au fost taxați la o fază fixă.

Fără „motoarele” de la mijoc, Șulea și Turcuș (ambii suspendați), Socodorul nu a reușit să-și impună jocul. Cu toate astea, Bibarț a fost în centrul a două-trei ocazii periculoase, dar a obținut un penalty din duelul cu Rancov, dar S. Mako, revenit la echipă după două etape de pauză, a ratat. Totuși, vizitatorii au intrat în avantaj la cabine, în urma unei erori copilărești în defensiva Frontierei, taxată de Molcuț.

Curticneii nu au abandonat lupta, au avut inițiativa, dar a fost nevoie de execuția frumoasă a lui Denis Ursoi pentru a se restabili egalitatea. În minutul 70, fostul jucător al lui Leo Pința la UTA și Pîncota a tras cu sete de la 25 de metri și Vîrzob era bătut în vinclu. Introdus pe teren ca „vârf”, portarul Iacob (foto) a făcut faza meciului cu 2 minute înainte de final. Acesta a croșetat în careu patru adversari și a marcat cu latul la colțul lung: 2-1! Băieții lui Alex Don păreau că nu mai pot scăpa victoria, dar o minge aruncată la disperare în careu a fost reluată cu spițul în plasă de Bragea și Saladea a consființit remiza: 2-2!

Curticenii se antrenează și joacă și acum pe burta goală și o vor mai face cel puțin până în iarnă, dacă este nevoie. „Am decis cu toții să terminăm turul în orice condiții, deși avem speranțe și promisiuni că autoritățile locale vor alimenta contul clubului chiar începând de săptămâna viitoare. Acest prim punct e important pentru moral, dar suntem conștienți că puteam mai mult. Băieții au meritul de a fi revenit de la 0-1 și dacă ar fi fost atenți la ultima fază acum eram și mai fericiți. Rămânem cu un prim egal, dar și cu o prestație destul de bună. Față de meciurile precedente, acum am reușit să ne adumăm toți și să ținem în șah o echipă bună, care a remizat cu liderul din Chișineu Criș în urmă cu două săptămâni”, spune Ghiță Tăuceanu, președintele Frontierei.

Socodorul este în pierdere de turație față de startul sezonului, iar antrenorul echipei explică și de ce. „Prezența la antrenamente este din ce în ce mai scăzută. Jucătorii lucrează, alții sunt la facultate în orașele mari, uneori suntem și 5-6 la pregătire. Nu mai avem același ritm și cu toate astea puteam lua un avantaj liniștitor până să se trezească, azi, Curticiul cu acel gol de excepție la 1-1. Și, până la urmă, putem spune că am avut și noroc și am salvat un punct chiar la ultima fază”, a explicat Tiberiu Darazs.

Formații:

Curtici: Leva – Morar, Abrudan, Rancov, Șiclovan – Gavriș, Hanc, Ursoi, D. Munteanu – Gheorghieș, Liga (83 D. Iacob).

Socodor: Vîrzob – Licker, Molcuț, Gherheș, D. Ardelean – Fl. Dema, Flueraș (72. D. Buruiană) – Deloreanu, S. Mako (60 Bragea), Covaci – Bibarț.

Arbitri: Sorin Saladea – Cătălin Targyan, Alina Mihoc. Observatori: Iosif Manușov, Marcel Vida.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button