UTA Arad

Probleme stomacale pentru câțiva utiști, Stahl nici nu a putut intra pe gazon! Todea: „A contat și acest aspect”





Stadionul „Otto Greffner” rămâne tabu pentru UTA, care a pierdut alte trei puncte în această dimineață, în fața celor de la FC Argeș. Ca și în precedentele partide, arădenii au avut destule ocazii, azi chiar azi în exces, dar tabela a arătat la finalul celor 90 de minute 1-0 pentru piteșteni, care au rezistat eroi în ciuda omului în minus avut încă din startul confruntării.

Din nou, juniorii „roș-albilor” nu au prins o zi prea bună, iar dacă Tănase a putut fi schimbat cu Jorza, în cazul lui Prună lucrurile nu au stat la fel. În loc să intre pe gazon, Albert Stahl a ajuns în Ambulanță, acuzând stări de greață și dureri de stomac. La finalul meciului, Cristi Todea avea să mărturisească presei că nu doar mijlocașul de 18 ani a avut această problemă, doar că restul utiștilor au strâns din dinți. „Am avut 4-5 jucători cu probleme digestive, printre care Stahl, Adili, Manea sau Polgar. Chiar înainte să ajungem la Șiria ne-au transmis jucătorii că au avut probleme de acest gen, iar la Stahl se pare că a fost mai grav, căci el nu a mai putut să intre. Încă nu știm cauza acestor probleme, într-adevăr, aseară, am mâncat împreună și există varianta ca masa pe care am luat-o să fi cauzat probleme. Dar, nu acuz pe nimeni și nu e acum momentul să vorbim despre asta. Spun doar că a existat această problemă, pe care și noi, antrenorii, am aflat-o la ora 10, când am ajuns la Șiria. Cu siguranță a contat și acest aspect, o astfel de problemă îți ia din energie, din vitalitate, însă chiar și așa trebuia să marcăm și să câștigăm la câte ocazii ne-am creat azi”, a menționat antrenorul principal al „roș-albilor”.

Într-adevăr, din informațiile noastre, cina servită aseară nu a fost prea comestibilă, în sensul că jucătorii au avut impresia că mănâncă paste cu muștar, iar carnea nu era bine gătită.

Dincolo de aceste probleme digestive, a mai apărut și accidentarea lui Alin Cârstocea, chiar înainte de pauză. De altfel, mijlocașul central al „Bătrânei Doamne” a și rămas la cabine, fiind înlocuit cu Polgar. „Are o lovitură la gleznă, nu știm exact diagnosticul. Posibil să fie întindere de ligamente”, a mai spus Todea la finalul disputei cu argeșenii.









12 comentarii

  1. Probleme peste probleme. data viitoare poate va trage curentul pe autocar si o sa-i doara maselele. Domnule antrenor, te auzi ce spui?

    0
    0
  2. Fugi, mă, de aici…nu există scuze când joci in superioritate numerică tot meciul și nu ești in stare să scoți un amărât de egal…cu cât aduci mai mult scuze cu atât te afunzi mai mult in penibil.

    0
    0
  3. Si vantul a batut intr-o dunga azi si soarele a fost prea stralucitor iar jucatorii cu pofta de joc….pardon…cu sictir de joc….altcineva sau altceva sunt cauzele esecului…nicioada noi….pacat!

    0
    0
  4. Nu va suparati , dar la ora actuala, prin actiuni si declaratii, sunteti desprinsi parca din filmele cu Stan si Bran.

    0
    0
  5. Si eu m-am stricat la stomac,imi vine sa vomit cind citesc ce se intimpla la BATRINA DOAMNA !Tot turul nu am comentat nimic,dar am urmarit tot ce s-a intimplat.Mai bine nu mai zic nimic(oricum degeaba),doar ca imi faceti greata.

    0
    0
  6. Cand vedem cum jucati si ce abureli aveti ne iau durerile de stomac si greata sunteti penibili cautati scuze de clasa 1

    0
    0
  7. Ca si copiii,atunci cand nu vor sa mearga la scoala,nu se simt pregatiti pt extemporalul anuntat sau teza!
    Da!Este adevarat ca au luat masa organizat,impreuna!
    Nici o echipa,daca nu are bucatarie proprie,sau echipa de bucatari,nu mananca in preziua meciurilor,porcarii!Au putut sa aleaga!Dar gurmanzi fiind unii dintre inconstienti,s-au aruncat ca porcii mistreti la ghinda!
    Auzi mai!Paste!Pai nici echipele italiene de mare performanta,nu mananca paste,cel putin cu 2-3 zile inainte,dar este un aliment in general de evitat!Mai ales cu ragu,sau sosuri diverse!
    DAR:in toata aceasta degringolada,numit haos,nu exista niste meniuri propuse,apoi aprobate?Pai de catre cine?Psiholog nu,preparator fizic nu,nutritionist…NU!
    Va zambi @ dl Puiu Sibian,dar pe vremea doctorului Balu,nu se servea nici o masa,fara acceptul sau!In seara cand a ales sa nu se mai intoarca in Romania,la un meci amical la Belgrad,a verificat cina,a intrat in toate camerele hotelului,unde erau cazati,facand rondul,ca deobicei,sa-i intrebe de sanatate,s-a dat stingerea…si dus a fost!
    Oare ce fel de scuze se mai cauta?Teren mic,deplasare la Siria,la 28km,acum mancare proasta!Nu stiu din ce cauza,Meszar nu ii trimite cu avionul de la Arad la Aeroclubul Charlie Bravo,de la Siria?Ca sa nu fie obositor drumul?
    Si eu,ca si toti imi doresc ca sa nu-mi mai rup masina pana la Siria,dar contemporane cu noi,exista multa echipe care joaca,sau au jucat la sute de kilometri de casa!Sa nu uitam Craiova,Juventus,Sepsi,Pandurii si multe altele!Nu am auzit vre-o data sa se planga!
    Plang si cauta scuze diverse,doar incompetentii,fricosii si lasii!Niciodata problemele grave,nu se vad in curtea proprie!Asa ca….ne asteapta Cermeiul,Lipova,Sebisul cu aceasta atitudine!

    0
    0
  8. Chestii din astea se mai intampla si la Turul Frantei de exemplu, o miza mult mai mare, nu mai fiti asa intoleranti.

    0
    0
  9. todea esti tot mai penibil pleaca si ia-l cu tine si pe polgar care alunga sowctatorii si pe tanase jorja tinerii adusi nu stiu pe ce dar CA si eii sun tinerii cu doua clase peste eii dar nu au ………

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button