UTA, tot cu Barna între buturi și la precedentul meci fără gol primit: „Concurență mare cu Tomas, problemele de sănătate m-au ambiționat și mai mult”

UTA, tot cu Barna între buturi și la precedentul meci fără gol primit: „Concurență mare cu Tomas, problemele de sănătate m-au ambiționat și mai mult”

Coincidență sau nu, în precedenta partidă în care nu a încasat gol în Liga 2-a, UTA s-a bazat tot pe Alexandru Barna în poartă. Se întâmpla pe 21 octombrie cu ocazia celei mai clare victorii utiste din „gestiunea” Todea: 3-0 cu Știința Miroslava. A urmat deplasarea din Cupă, de la Afumați, acolo unde goalkeeperul de 24 de ani se accidenta destul de grav la nas, însă investigațiile medicilor au evidențiat o altă problemă la cap ce părea să-i pună capăt carierei fotbalistice.

În cele din urmă, fostul fotbalist al Ceahlăului a primit acceptul specialiștilor să revină pe gazon și a făcut-o azi, cu succes, în deplasarea „roș-albilor” pe terenul celor de la Metaloglobus. A și avut câteva intervenții decisive, dar a și fost ocrotit odată de șansă la bara lui Ghenovici. „Știam că este cel mai periculos om al lor, dar, în afara acelei faze cu bara și poate încă un șut apărat de mine, Tănase l-a cam anihiliat. Ca portar te bucuri mereu că nu iei gol, că-ți faci treaba, dar nu poți fi fericit dacă echipa nu câștigă. Păcat că nu am reușit măcar un gol pentru a termina bine un an nu prea pozitiv. Asta e, nu avem ce face decât să ne pregătim și mai bine și să ne revanșăm la primăvară”, spune Barna.

Acesta susține că a gândit pozitiv chiar și când unii medici îl sfătuaiu să agațe ghetele în cui și speră să evolueze și mai mult în stagiunea de primăvară. „Eu întotdeauna am avut speranța că nu poate fi atât de grav și s-a adeverit totul. Pot spune că acele probleme de sănătate m-au ambiționat și mai mult, doream să revin și mai pregătit în poartă. Mi s-a schimbat și colegul între timp, dar concurența a rămas la fel de mare ca și pe vremea lui Grahovac. A venit Tomas (n.a. Svedkauskas), un portar cu reflexe excelente, cu experiențe importante în fotbalul italian, care e greu de ținut pe bancă. Încerc să fiu cât mai în formă și la primăvară, iar dacă se apelează la mine să-mi fac datoria cât mai bine”, a adăugat Alex Barna.

Practic, după despărțirea de Branko Grahovac și problemele lui Barna, Svedkauskas a avut un debut abrupt în Liga 2-a și a mai comis și greșeli. „Împreună cu Dan Țapoș, am considerat că Tomas a mai și greșit, iar Barna merită din nou o șansă. E o concurență benefică între ei, nebucurăm că nu ne-am înșelat azi și am bifat unul dintre puținele meciuri ale sezonului în care nu am primit gol”, a menționat și Cristi Todea, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
9
0

7 comentarii


  1. Felicitari Barna!Si multa sanatate!Nu mor caii cand vor cainii!Treci mai departe in poarta si in rest,va fi bine!Ma bucur enorm ca sanatatea ta iti permite sa nu ne parasesti!
    Hai baiete!Sa stea „uskas” rezerva ta!Va fugi ca si potarnichea,la fel cum trebuie expatriati si restul,gen porcul gras de Grahovacz,Ciuca,Buleica,elefantii mamii lor de mercenari,potlogari!
    CNA-ul vine in sfarsit cu ceva imbucurator!Nu mai permite reclame despre case de pariuri,peste zi,pana dupa ora 23!
    Se discuta chiar ca pariuriurile nu mai au voie sa apara peste zi!Bravo!In sfarsit!

    9

    8
    Răspunde

    1. Astia care sunteti atat de vehementi impotriva pariurilor, nu pareti a fi deranjati de advertorialele la case de pariuri de pe, sa zicem, sportarad. Pe TV nu sunt bune, dar pe net e ok.

      2

      3
      Răspunde

      1. NUUUU!Am filtre!Unele intr-adevar sunt agresive,nu scapi de ele!Eu sunt unul dintre cei care nu suport ideea la cat rau au facut casele de pariuri,in general sportului!
        Priveste cine sunt sponsori la ligile romanesti!Saracia naste monstri!
        Cum poti sa apari ca sponsor,pe tricou de fotbalist,cu reclama unei case de pariuri?
        Contrazice-ma!

        0

        0
        Răspunde

  2. DAR!Ni se declara fatis,ca deocamdata nu stim ce vrem!Haosul persista!
    In acelasi timp,altii nu dorm!FC Arges l-a adus pe Emil Sandoi,Ripensia pe Paul Codrea,Braila isi cauta blatuitorii,in rest perfect!,
    Noi,UTA,vom sti pe 23 Februarie,cu o zi inainte de inceperea meciurilor ramase din retur!
    Fara aditivi si ingrasaminte!
    Suntem in grafic!Am facut cele 25 puncte,promise la prezentarea lotului,cu mare fast!
    I-am vandut pe Grigorie,Roman,Ciuca,Grahovacz,Buleica,Stratila,pe bani multi!Bugetul este asigurat din lansarea lor!
    Totul pare perfect!Poate sa vina vacanta de iarna!25 de puncte s-au facut!
    Nesimtitilor,parlitilor!Amatorilor!Pariori ce sunteti!
    Aveti familii?Pai si noi avem!
    Daca asta este cartea voastra de vizita,atunci totul perfect!
    Sa mai reveniti la Arad,cu alta atidudine!

    4

    11
    Răspunde

  3. Cu parere de rau dar tanarul lituanian Sverdlauskis nu este un portar pentru UTA !!! Parerea mea !

    3

    0
    Răspunde

    1. Da @Gogu,dar eu nu imi iau pastilele!”uskis”,este Dino Zoff!
      Sa-l tina Barna pe banca de rezerve,sa vezi cum i-i trece cheful de Siria!
      Poate ca-l primeste Adnan Gusso si locotenentul Grahovacz,la academia de portari din Bosnia!

      0

      0
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.