Alte sporturi

Arădeanca Alexia Bășcărău, medaliată cu bronz la Campionatul Țarilor Central Europene la Natație





Sub egida Ligii Europene de Natație (LEN) și a Ministerului Tineretului și Sportului, la Târgoviște s-a derulat Campionatul Țărilor Central Europene la Natație. Competiția s-a întins pe durata a trei zile și a fost onorată de 260 de sportivi din loturile naționale a 13 țări.

Din Lotul Național al României a făcut parte și campioana națională a României, Alexia Bășcărău (CSS Gloria Arad). Sportiva pregătită de 7 ani de profesorul Sebastian Lucaci a avut o evoluție excelentă la prima sa competiție „sub tricolor”, reușind să câștige medalia de bronz cu echipa de ștafetă în proba 4 x 100m liber. Cu această ocazie, Bășcărău a stabilit un nou record personal al probei de 100m liber (1.00.77), având un rol determinant în câștigarea medaliei.

Chiar dacă se află în primul an de juniorat, Alexia a avut o prestație foarte bună și în proba de 50 m liber, unde s-a clasat pe Locul 5, cu un alt record personal (27.76). Timpul i-a adus 624 puncte FINA și îi întărește poziția în ierarhia valorică a lotului național. „Medalia de bronz la această competiție de anvergură e o premieră pentru înotul feminin arădean, de aceea suntem cu atât mai mândri de Alexia. Totodată, și punctele FINA culese la cele două probe, mai ales că noi am început pregătirea foarte târziu. Am abordat această competiție uriașă fără complexe, cu multă încredere și determinare. Aflată în primul an de juniorat, Alexia scoate deja timpi peste juniorii din ultimul an și asta spune multe despre munca ei și a antrenorilor”, a menționat profesorul Sebastian Lucaci.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button