UTA Arad

Utiștii au legat o „dublă” amicală cu Szegedul, Cermeiul, Ripensia, Lipova și Reșița – ceilalți adversari ai iernii bătuți în cuie





Atâta timp cât nu au fost informați că nu se va mai conta pe serviciile lor, dar se și încadrează perfect în noua politică „low-cost” a clubului, antrenorii Cristian Todea, Cristi Păcurar și Sorin Botiș au schițat un program de pregătire pentru lunile ianuarie și februarie.

După cum se știe, reunirea lotului utist e programată pentru 8 ianuarie, iar perioada de reacomodare cu efortul va fi întreruptă de primul amical al iernii. Acesta se va disputa în Ungaria, la Gyula, pe 17 ianuarie, contra divizionarei secunde, Szeged 2011. În aceeași zi, „Bătrâna Doamnă” va ajunge la Moneasa, pentru un stagiu de pregătire de 10 zile ce se va încheia cu un test împotriva divizionarei terțe arădene, Lunca Teuz Cermei. Există și o manșa secundă cu Szegedul, ce se va juca pe 31 ianuarie, la Arad, pentru ca pe 3 februarie, fostele campioane ale României, UTA și Ripensia să se dueleze și în amical, după acel 1-1 din campionat. În fine, patru zile mai târziu, „roș-albii” se vor afla față în față cu o divizionară a treia arădeană, Șoimii Lipova, iar pe 10 februarie cu o colegă de serie a lipovanilor, Școlar Reșița.

Până la reluarea meciurilor pe puncte, pe 24 februarie, Cristi Todea va încerca să mai lege unul-două teste cu echipe (și) mai apropiate de nivelul băieților săi, în vederi fiind Luceafărul Oradea și, probabil, Elore Bekescsaba. UTA va disputa prima partidă oficială din noul an acasă (cel mai probabil, tot la Șiria) cu Academica Clinceni, formație rămasă fără antrenorul Erik Lincar, plecat la Juventus București.









5 comentarii

  1. De ce nu se joaca si cu formatii gen Bekescsaba Lugoj, Deva, Resita sa mai diversificam putin programul, in fiecare pauza competitionala tot cu Cermai si Lipova…

    0
    0
    1. @1945….Cum de nu intrebi din ce cauza nu ai macar un singur adversar cu nume?Szeged?Lipova?Interesant cu Ripensia,dar si ei in degringolada,dupa ce au pornit ca din pusca!Am lasat la urma,intentionat Cermeiul!UTA low-cost,va avea un adversar adevarat contra Samadailor!Iaca asa,din joaca in joaca,din gluma in gluma,au lot valoros,omogen.Cu Buia jr. si Gligor,sunt chiar buni!Norbi, Varga,te-am vazut la Desavoia!Te-ai cam rotunjit….:)))!
      Cermeiul si-a cam speriat primarul!Ha,ha,ha!Se aude ca i-a bagat in sedinta,ca nu cumva sa se gandeasca la promovare,ca nu i-ar putea sustine in Liga a 2-a!Ft.tare!Macar omul a fost sincer si direct!
      Atatea prune avem in cos,pe acestea le mancam!Sa ramanem cu picioarele pe pamant,totusi!
      Mai oameni buni:amicalele sunt stabilite,dar unde?In Sanicolau,Sega sau ICRTI?Pt ca daca primarul din Siria va spune STOP,ca ne-ati umilit destul,chit ca v-am oferit conditii maxime?
      Sau credeti ca in timpul cantonamentului Moneasa,Sebisul isi va nenoroci terenul,doar ca se numeste UTA si are amicale de pregatire in acea perioada?
      Interesant de urmarit!

      0
      0
  2. Cred ca echipa joacă mai multe meciuri amicale acum decât în vară şi poate este un lucru bun pentru retur.Jucăm cu echipele astea că au jucători care se încadrează în low cost….şi cine ştie? Şi la Alba-Iulia sunt juniori talentați fără pretenții….

    0
    0
      1. Cuedan jr?La el te referi @Remus?Pt ca altii pe la Lugoj,Dumnezeu cu mila!Cand s-a putut,nu l-au vrut!S-a mers pe elefanti!
        Nu avea pretentii mari,doar sa fie acasa,ca sa-si termine facultatea!Era mare lucru?Nu statea in salariul de la UTA!Ghinion!
        Nici la Lugoj,nu este lapte si miere!Au si uitat cand si-au luat ultimul salar!
        Despre cine ar mai fi vorba,eventual?Ce zici?
        Nu este usor sa porti in spate numele unui tata(Cuedan),certat cu Ionut Popa apoi si cu Meszar…
        Pacat ca unii copii se pierd si altii se promoveaza pe pile,functii si relatii?(intrebare)
        Doar pt acest mic/mare amanunt,Tisza nu are voie sa lipseasca din restart-ul Low Cost!
        La Feri bacsi,nu exista asa ceva!Trebuie adus in staff,daca se merge pe juniori!
        Cand este vorba de fotbal,batranul nu are nici mama si nici tata,metaforic vorbind!
        Greu va fi de convins,poate doar Meszar ar putea sa o faca!
        Spun asta,pt ca Aradul,in momente grele,i-a intors spatele!Doar Meszar a fost langa el.Pt cei care cunosc subiectul…
        Tisza nu are nevoie nici de preparator fizic,nici de psiholog la echipa!
        Modeleaza copiii,dupa dorinta sa!Uneori ft drastic,alte ori cu blandete!Se numeste experienta!
        Mi-as dori sa-l vad pe banca,in conditiile date,actuale!
        La Multi Ani 2018!,Feri bacsi!Multa sanatate si putere maxima de munca!Este loc de multa,multa, in continuare!

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button