X
    Categories: Liga a 2-a

Ciucă de la o fostă campioană din Provincie, la alta: Fundașul a semnat cu FC Argeș la o zi după despărțirea de UTA

FC Argeş a realizat, astăzi, primul transfer din această perioadă precompetiţională. Piteştenii s-au înţeles pentru un an şi jumătate cu Mădălin Ciucă, fundașul de 35 de ani care și-a reziliat, ieri, contractul pe care îl avea cu UTA, iar astăzi a și făcut primul antrenament sub comanda lui Emil Săndoi.

Fotbalistul oltean este un jucător cu mare experienţă la nivelul primelor două ligi, iar aşteptările conducerii clubului piteştean sunt mari din partea sa. În cariera sa, Ciucă a mai jucat la Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, FC Caracal, Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa şi CSMS Iaşi.

Antrenorul Emil Săndoi are mari aşteptări de la noul său elev. „Mădălin este un jucător cu mare experienţă. Are peste 200 de meciuri jucate în Liga 1 şi a 2-a. Este un profesionist desăvârşit şi poate deveni liderul echipei. L-am urmărit de mai mult timp şi pot spune că prin venirea lui completăm acel gol pe care îl aveam în centrul apărării. Sperăm să mai aducem jucători în toate compartimentele. Suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti pentru a crea o echipă puternică. Sunt jucători tineri, dar şi fotbalişti care au ajuns la maturitatea sportivă. Îi vom anunţa după ce ne vom înţelege cu ei”, a spus Săndoi pentru liga2.ro, colegului nostru, Marius Duinea.

13 meciuri, toate ca titular şi 1 gol sunt cifrele lui Mădălin Ciucă la UTA. După remiza cu Ripensia, 1-1 la Timişoara, din 8 noiembrie 2017, fundaşul a fost exclus din lotul primei echipei şi trimis să se antreneze cu juniorii. UTA l-a tras pe linie moartă, alături de Branko Grahovac, Alin Buleică şi Sorin Strătilă, după ce a sărbătorit peste program de ziua sa.

Ciucă se va duela cu fosta echipă chiar în ultima etapă a campionatului ligii secunde, când „roș-albii” se vor deplasa în Trivale.

Facebook Comments
3
2
manager :