Baschet

FCC ICIM strânge rândurile pentru vizita codașei Târgu Mureș, dar e cu ochii și pe meciul de la Cluj! Miza: calificarea în 1-5





După  startul de coşmar din actuala stagiune a Ligii Naţionale de Baschet Feminin, start pricinuit de diverse chestiuni directe sau indirecte, FCC ICIM Arad a început urcuşul. Unul greu, dar încununat de succes. Situaţie în care, cu o etapă înainte de finalul primei părţi a sezonului, formaţia lui Bogdan Bulj este aproape de calificarea în grupa 1-5.

Datele sunt clare, Clujul trebuie să piardă cu Sepsi!

Pentru asta are nevoie de victorie mâine, de la ora 18,30, în Polivalent cu Sirius Tg. Mureş şi ca Universitatea Cluj să piardă (cum par a fi calculele hârtiei) cu liderul autoritar şi neînvins, campioana en-titre Sepsi Sf. Gheorghe. Trupa covăsneană are o linie de clasament imaculată, iar prestațiile sale au fost remaracabile. Nu mai târziu de acum o săptămână, Sepsi a obținut o victorie fără probleme cu a doua clasată, CSM Satu Mare. În timp tot acest timp, Clujul, cu antrenorul naţionalei la cârmă, Dragan Petricevic, se chinuie să prindă locul 5.

 Oboseala – o problemă greu de gestionat
Deşi la prima vedere, meciul cu Târgu Mureșul pare a fi la îndemâna „galben-albastrelor”, nu va fi deloc simplu. Să nu se uite că în ultima săptămână FCC ICIM a jucat patru meciuri, între care şi deplasarea din Germania. Oboseala acumulată poate fi un factor de risc, dar se mizează pe ambiţia fetelor conduse din teren de Hadzovic şi Poole, în drumul lor spre o poziţie greu de anticipat la un moment dat. În turul de la Târgu Mureș, diferența a fost de doar 4 puncte în favoarea elevelor lui Bogdan Bulj, așa că valorile nu sunt atât de dezeechilibrate precum par la prima vedere.

Loc de speculaţii

Apoi vin speculaţiile indirecte. La meciul de la Arad, doi dintre cei trei arbitri sunt din…Cluj!? Nu ar trebui să ne îndoim nici un moment de corectitudinea şi integritatea celor doi „fluierași”, însă ce se va întâmpla dacă ei, puşi într-o situaţie ingrată de Federația de specialitate, vor greşi în defavoarea Aradului? Cert este că războiul nervilor nu e nici el de neglijat, dar, până la urmă, dacă vor juca la adevărata valoare, atât ICIM-ul, cât și Sepsi, nu ar trebui să aibă probleme în disputele din weekend. Chiar dacă arbitrajele ar putea avea scăpări…

FOTO: ziarulunirea.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button