Handbal

Handbalistele Crișului dau atac la viceliderul Corona: „Pregătite de un meci bun și, de ce nu, de un rezultat pe măsură”





De la ultima apariție oficială în campionatul ligii secunde, cea de pe 13 ianuarie, în compania liderului din Baia Mare, handbalistele Crișului s-au trezit cu 6 puncte mai puțin în clasamentul seriei Ba ligii secunde. Abandonurile celor de la Mureșul Târgu Mureș și KSE Târgu Secuiesc au venit la pachet cu anularea rezultatelor obținute de acestea, astfel că, pentru elevele Mihaelei Cherecheș și Floricăi Boldor mai contează doar succesele cu CSU de Vest Timișoara, ACS Odorheiul Secuiesc, Național Râmnicu Vâlcea și remiza cu CSU Oradea.

„Zestrea” e de 10 puncte, cu nu mai puțin de 21 mai puține decât adversarul de mâine, de pe parchetul Polivalentei arădene. Crișul Chișineu Criș se va afla față în față cu ASC Corona 2010 Brașov, echipă ce ocupă locul 2, dar fără drept de promovare în Liga Florilor. „Probabil, plecăm cu șansa a doua, dar suntem pregătite de un meci bun și, de ce nu, de un rezultat pe măsură. Suntem și mai puternice cu cele două jucătoare legitimate acum două săptămâni și vom încerca să jucăm un handbal cât mai bun și eficient”, spune Lucreția Vartolomei, manager și jucătoare a grupării „alb-albastre”. Într-adevăr, portarul Salata și extrema Petruse vin cu un plus pentru singura echipa de handbal din județul nostru angrenată într-o competiție națională de seniori.

Așadar, sâmbătă, de la ora 15,30, fetele de la Crișul vor încerca să producă surpriza în fața „satelitului” formației ce împarte în două primul eșalon de handbal feminin.

Clasament rectificat după retragerea formațiilor Mureșul Târgu Mureș și KSE Târgu Secuiesc:









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button