Baschet

Fiori reci pe spinarea fanilor FCC ICIM Arad: ”Există riscul iminent ca acest club să dispară de pe harta sportului românesc”





La finalul primei părţi a sezonului Ligii Naţionale de Baschet feminin, „oficialii” FCC ICIM Arad au emis un comunicat de presă în care vorbesc despre apocalipsă. În principal, e vorba despre legislația nefavorabilă sprijinirii sportului din partea autorităților locale și, bineînțeles, lipsa sponsorilor cu potență financiară, îngrădiți și ei de prevederi fiscale. Totodată, asemenea șefilor clubului UTA, și cei de la FCC ICIM Arad își vor da demisia în alb. Dar, iată ce spune negru pe alb comunicatul grupării „galben-albastre”:

„În urmă cu doi ani, dacă vă mai amintiţi, trăgeam un semnal de alarmă, în mod public, vizavi de situaţia financiară grea şi lipsa unei legislaţii favorabile pentru găsirea unor sponsori care să ne susţină activitatea la nivel de performanţă. Atunci nimeni nu s-a oferit să preia frâiele clubului şi am decis să continuăm, sperând că odată cu trecerea timpului se va reglementa şi cadrul legislativ. Din păcate, în momentul de faţă situaţia clubului este mult mai grea. Cu toate că municipalitatea poate oferi sportului până la 5% din bugetul local pentru sport, această decizie este ineficientă, deoarece a dispărut noţiunea de salarizare din context conform noului Cod Fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018 şi nu vom mai putea achita nici măcar salariul minim pe economie ca până acum. Mai mult, eventualii sponsori nu mai beneficiază de facilităţi fiscale în baza Legii Sponsorizării – 20% din impozitul pe profit – tot din cauza schimbarii Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2018, acestia pot sa sponsorizeze, dar doar din veniturile lor. La toate acestea se adaugă decizia surprinzătoare a celor de la Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad, de a renunţa la contractul de colaborare cu clubul nostru. Date fiind cele prezentate mai sus, nu găsim nici o soluţie viabilă de continuare a activităţii, nici măcar la nivel de subzistenţă, darmite să vorbim despre performanţă. În concluzie, Consiliul Director al clubului a luat decizia ca, la finalul actualului sezon, să-şi prezinte demisiile, punând clubul necondiţionat, cu palmares, loc în Liga Naţională, zero datorii şi toată infrastructura actuală creată de-a lungul timpului, oricărui investitor dispus să continue activitatea baschetbalistică feminină din Arad. Dacă până la 1 Mai 2018, nu se vor găsi soluţii, există riscul iminent ca după 27 ani de activitate neîntreruptă în Liga 1, cu 11 trofee naţionale şi 3 internaţionale, acest club să dispară de pe harta sportului aradean, ca si baschetul masculin”.

Așadar, cea mai titrată grupare arădeană încă în viață trece prin momente critice, de cumpănă, iar în lipsa unor soluții viabile e posibil chiar să pună lacătul din vara acestui an.









4 comentarii

    1. A subliniat perfect. Nu a cumparat locuri și nici nu a fost renascuta printr-un ONG în birou la primar. Activitate neîntreruptă în liga 1 de la înființare pana acum.

      0
      0
  1. De 2 ani, în timp ce alte echipe fac performanță, noi tot amenintam cu aruncarea prosopului. Recunoașteți ca a-ți mai supt niste bani… și mai mult ca sigur continuați tot asa.. În varianta low cost

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button