X
    Categories: Fotbal judetean

Speculativul Arsene: Progresul Pecica – Frontiera Curtici 2-0

Două dintre divizionarele patru arădene s-au duelat în amical astăzi, pe sinteticul de la „Șega”. Schimbata echipă a Curticiului nu s-a mișcat deloc rău în fața fruntașei Progresul Pecica, e adevărat lipsită de 4-5 titulari, diferența pe tabelă făcându-se în urma unor greșeli mari din defensiva „grănicerilor”.

Prima dintre aceste erori a comis-o Brozbic, care nu s-a informar când a trimis spre propriu portar, iar Arsene a interceptat și a marcat, iar a doua a fost una colectivă. O degajare lungă a lui Țugulescu a ajuns tot la Mirel Arsene și acesta l-a executat din nou pe Leva. Ocazii au mai fost de ambele părți, dar Bubuș, Vlad și Arsene, respectiv R. Varga, Morar și Rancov au ratat din poziții bune.

Atâta timp cât nu a putut conta pe frații Fritea și frații Wild, dar nici pe Huțanu și Șiclovan, Pecica a aliniat o formație destul de tânără. „Scopul a fost antrenamentul, iar acesta a fost atins. A ținut și vremea cu noi, nu ca sâmbătă, la Semlac, adversarul a fost și el unul bunicel, așa că a rezultat un meci bun de pregătire. Am avut ocazia să ne mai edificăm asupra unor jucători aflați încă în probe, dar linia o vom trage, probabil, după jocul de sâmbătă, cu Lipova”, a menționat Marius Grad, antrenorul Progresului.

Dincolo, Frontiera se pune și ea pe picioare după un tur haotic, iar Flavius Moisă are și motive de mulțumire. „Suntem încă în perioada căutărilor celei mai bune formule de joc și de aceea facem și experimente. De exemplu, azi am aliniat două formule de joc, 4-3-3 și 4-4-2, pentru a-mi da seama pe ce post jucătorii pe care îi am la dispoziție dau cel mai bun randament. În general, sunt mulțumit, mai așteptăm un fotbalist cu profil ofensiv pentru a fi și mai competitivi. Pecica este o formație cu pretenții în liga 4-a și cred că ne-am ridicat de multe ori la nivelul ei, la tempoul de joc destul de ridicat impus de adversarul nostru”, a menționat tânărul antrenor al curticenilor, care îl are alături în staff, pe lângă Adi Sasu, și pe Florin Trifoi. Acesta din urmă e antrenor cu portarii, dar la nevoie va intra între buturile noii  sale echipe. Curticiul va juca un nou amical duminică, în compania Podgoriei Șiria.

Formații:

Pecica: Rusu – Ponta, Bercu, Țugulescu, Denuț – E. Varga, R. Popa, Marinescu, Vlad – Arsene, Bubuș. Au mai jucat: Iosub – Koppandi, Chioariu.

Curtici: Leva – Abrudan Brozbic, O. Moisă, L. Olariu – Hanc, Gavriș, C. Caba – R. Varga, Liga, Morar. Au mai jucat: Rancov, Gliguța, Gheorghieș, Radu.

Facebook Comments
2
0
manager :