Campionatul județean de futsal: Ineul a câștigat la ultima fază „zona” de la Macea, chiar în fața echipei gazdă

Campionatul județean de futsal: Ineul a câștigat la ultima fază „zona” de la Macea, chiar în fața echipei gazdă

Prima fază a campionatului județean de futsal se apropie de final. Astăzi, la Macea, la capătul unui turneu ridicat din punct de vedere valoric s-a decis a șaptea finalistă, iar aceasta a fost CS Ineu. Dar, până la întâlnirea decisivă cu gazdele întrecerii să vedem ce s-a întâmplat în cifre astăzi, la fluierul lui Sergiu Mona și Andreea Șușcă, supervizați de Leontin Buda, Andras Mako și Daniel Scridon:

Clasamente

Jocuri de clasament

Spătaru – omul finalei, măcenii au acuzat arbitrajul, dar și oboseala

Voința Macea a fost singura echipă ce a obținut punctaj maxim în grupă, pe când în semifinale a avut probleme destul de mari cu copiii de la Zărand, pe care a bătut-o doar la penalty-uri. În schimb, Ineul a început ziua cu o înfrângere, dar apoi și-a intrat în mână și a spulberat Felnacul în penultimul act. Finala a fost extrem de încinsă și echilibrată. Spătaru a deschis destul de repede scorul, după care Voința a cam pus stăpânire pe joc. De altfel, gazdele au ratat și un penalty, dar și o lovitură de la 10 metri, Lucian Ciba considerând că s-ar fi impus și unul-două eliminări temporare pentru adversari. „La faza penalty-ului portarul lor l-a împiedicat clar pe jucătorul nostru să înscrie după ce îl driblase, dar arbitru Sergiu Mona ne-a spus că nu a dorit să strice echilibrul. În fine, a mai fost și o altă fază de <<galben>> și nu s-a dat din nou. Am egalat, totuși, din a doua lovitură de la 10 metri dictată pentru noi, dar am luat gol în ultimul minut și asta a fost. A contat și oboseala acumulată în cantonamentul din această săptămână, unul foarte bun, la Castel, la care au participat nu mai puțin de 19 jucători”, ne-a mărturisit antrenorul măcenilor. Într-adevăr, după ce Alex Trif a nfăcut 1-1, Florentin Spătaru a marcat din nou și a adus bucuria și biletele pentru finală în contul ineuanilor.

Se mobilizează pentru finală

Fiindcă au avut parte de o săptămână grea, dar și de un amical tare cu Zăbraniul, ineuanii puteau alege dacă se prezintă la turneul de sală de azi. Au jucat și câștigat în șase, respectiv: Dorin Iacob – Georgian Hulbăr, Adrian Rădac, Remus Păcurar, Florin Voștinar și Florentin Spătaru. „Inițial, doream să ne prezentăm cu juniorii la acest turneu, dar băieții au spus că vor să joace și iată că au și câștigat împotriva tuturor pronosticurilor. Pentru turneul final vom încerca să facem un lot și mai competitiv, mai complet și să ne jucăm șansa dacă tot am ajuns până aici”, a spus Cristi Sculici, antrenorul celot de la CS Ineu.

Facebook Comments
5
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.