UTA Arad

Pe 16 februarie, o firmă din Galați e așteptată la Arad pentru a semna contractul pentru sinteticul de pe Motorul: Termen de finalizare – 30 de zile!





În cele din urmă, ISCHIA Sport SRL din Galați va fi câștigătoarea licitației pentru lucrările de montare a gazonului sintetic de pe arena „Motorul”. Firma din orașul de pe Dunăre, care – de altfel – a amenajat și pista de atletism de pe arena „Gloria”, în 2012, a prezentat cea mai avantajoasă ofertă, respectiv suma de 1,050,000 de lei, adică aproximtiv 225 de mii de euro.

Reprezentanții ISCHIA sunt așteptați la Arad vineri, 16 februarie, pentru a semna contractul cu Primăria. Mai departe, instituția de la kilometrul zero trebuie să dea comanda, dacă are – bineînțeles – disponibilă suma alocată lucrării, iar din acel moment firma gălățeană are termen de finalizare și predare a gazonului 30 de zile. Ar putea apărea, totuși, o problemă de ordin tehnic legată de temperatura solului ce trebuie să fie de minim 10 grade Celsius în faza finală, când se aplică efectiv sinteticul. Varianta vehiculată cu acoperirea terenului cu un cort mare, pentru a feri suprafața de precipitații și a asigura temperatura propice pentru executarea „operațiunii” cade, așa că e de urmărit dacă într-adevăr va trece exact o lună de zile până când UTA se poate întoarce la Arad, pentru meciurile de Liga 2-a.

Bineînțeles, în paralel, Primăria trebuie să finalizeze și lucrările la tribune și împrejmuirea terenului, dar acestea nu ar trebui să adauge zile în plus la darea în folosință a arenei din Aradul Nou. Cert este că UTA va începe anul fotbalistic la Șiria, acolo unde sigur va disputa partidele cu Clinceniul și Hermannstadt. Apoi, pe 24 martie, „roș-albii” o găzduiesc pe CS Afumați și speră că o vor face la Arad. Dacă acest lucru nu este posibil, de abia pe 14 aprilie e programat următorul meci acasă, cu Sportul Snagov, atâta timp cât disputa cu Olimpia a fost anulată, din moment ce sătmărenii au fost excluși din campionat de FRF.

ISCHIA Sport SRL a mai amenajat în România două terenuri sintetice de tipul celui de pe „Motorul” la Târgu Mureș și Piatra Neamț. În poză e reprezentat terenul de antrenament al celor de la FC Ceahlăul, în dreptul căreia firma gălățeană a mai subliniat următoarele: ”Gazon monofilament FIFA 2 stele, sistem încălzire electric, suport din piatră concasată”.









11 comentarii

  1. Nu de mult, Falca i-a propus lui Marius Stan, fost presedinte la Otelul GALATI sa preia UTA, iar acum o firma din Galati ne face gazonul. Ce coincidenta 🙂

    0
    0
    1. @Remus,hai sa-ti ridic stacheta,daca vrei sa vorbim despre coincidente stranii!
      Unde sunt construite de catre aceasta firma, aceste terenuri?Cam cum stau acele cluburi?O fi aceasta firma o piaza rea?Macar ca dupa ce stiu,lucrarile pe acolo,au fost de calitate si in termen…:-))
      Cateva nelamuriri mai am:
      -din ce cauza depinde gazonarea sintetica de montarea tribunelor,respectiv a unor garduri si invers?Nu au l0c unii de altii?Sau Falca sapa din nou dupa scuze?
      -a castigat firma galateana,venita de la 810km?Foarte bine!Sa-i dea bataie cat de rapid se poate!De-ar fi fost o firma maghiara,era gata in 14 zile.(maxim).
      -nici nu s-a inceput lucrarea si deja se cauta motive anticipate,de neincadrare in timp.Nimeni nu ar fi absurd sa-i acuze ca nu au terminat,daca iarna aceasta ar fi adus pana acum zapada sau ger.Dar nici una si nici alta!Ploua?Cu atat mai bine se taseaza piatra sparta,altfel ar fi fost udata artificial.
      La treaba,cat mai repede,poate scapam cu niste amortizoare(telescoape),pivoti,bielete si capeti de bara mai putin.
      Saraci si cu sufletul in Rai!In primul rand sa jucam in Arad,cat mai rapid!
      Spor la munca!Asta in cazul ca nu va mai fi contestata liciatia….

      0
      0
  2. De abia astept sa vad care vor fi problemele ce vor face sa nu fie gata terenul pâna la sfarsitul ligii 2.
    ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button