Todea, după testul pierdut cu Crișul: „Nu ne convine rezultatul, dar rămânem cu ce s-a întâmplat bun în prima repriză”

Todea, după testul pierdut cu Crișul: „Nu ne convine rezultatul, dar rămânem cu ce s-a întâmplat bun în prima repriză”

Cristi Todea și colegii săi de pe banca UTA-ei, Cristi Păcurar, Sorin Botiș și Dan Țapoș, au decis să alinieze o echipă secundă contra Crișului, în penultimul amical al iernii. Bodea, Polgar, Manea, Dinculescu, R. Iuga, Tănase, Hlistei, Petra, Buia și Curtuiuș au făcut un antrenament tare tot pe „sinteticul” de pe Șega și sunt apți pentru repetiția generală de sâmbătă, cu Bekescsaba.

Cât despre posibilele rezerve, acestea au cedat în cele din urmă în fața liderului Ligii a IV-a, deși scorul final (0-2) nu reflectă neapărat realitatea din teren și raportul ocaziilor. „Cu siguranță, nu ne convine rezultatul, dar au fost și aspecte bune  în special pe parcursul primei reprize, încercăm să luăm partea pozitivă. În repriza a doua, am făcut și schimbări, am folosit și băieți aflați în probe, rămânem cu ce s-a întâmplat bun în prima repriză. Mai avem încă zece zile până la prima etapă și cel mai important este că avem tot lotul la dispoziție. Nu avem accidentați, băieții au făcut și azi un antrenament bun, cu un adversar peste nivelul ligii în care evoluează. Una peste alta, a fost un test important, am vrut să vedem și jucătorii care mai erau în probe, iar de acum înainte vom definitiva lotul. Totodată, vom lua decizii privind jucătorii cu care vom aborda meciul cu Bekescsaba, dar mai ales cel de campionat”, a menționat antrenorul principal al UTA-ei.

Dacă tânărul de 17 ani, Angelo Cocean (ex. LPS Satu Mare), pare oricum destinat UTA-ei Under 19, în privința fundașilor Mihai Roșca și Vlad Opriș se va lua o decizie clară, rămân sau nu. „Nu mai căutăm acum întăriri, ne bazăm pe jucătorii care sunt acum cu noi, avem un lot echilibrat cu care putem aborda returul de campionat. Cât despre Roșca și Opriș, eu am luat o decizie în ceea ce-i privește, dar vreau prima dată să vorbesc cu ei și apoi să ieșim și în presă”, a adăugat Todea.

La finalul amicalului „Dulăul” s-a intersectat cu Florin Manea, fostul său coleg de la Romvest de acum două decenii, care acum dorește să vină manager la UTA. Impresarul i-ar fi spus că îl mai poate ajuta cu două-trei achiziții pe ultima sută de metri, dar discuția nu a avut o concluzie clară.

 

 

Facebook Comments
0
4

5 comentarii


  1. „Nu mai căutăm acum întăriri, ne bazăm pe jucătorii care sunt acum cu noi, avem un lot echilibrat cu care putem aborda returul de campionat. Interesanta declaratie dupa ultimile amicaluri , dar sper sa ma insel si la meciurile oficiale sa castigam HAI UTA!!!

    9

    0
    Răspunde

  2. Stili cu 2 clase peste amatorul de todea cu care ne îndreptăm spre liga3

    10

    8
    Răspunde

  3. manea a jucat la romvest? n-am stiut..stiam de telecom si un sezon la uta, dar daca voi ziceti….

    1

    0
    Răspunde

    1. pai nu a dat probe de 2 ori cate 90 de minute?

      1

      3
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.