UTA Arad

„Undă verde” pentru Manea la UTA, după ce impresarul a acceptat în fața primarului Falcă o formulă de conducere „trei cu trei”



În cele din urmă, primele condiții pentru ca Florin Manea să devină noul manager al clubului UTA par a fi îndeplinite. Un om de afaceri italian și contabilul său au venit la Arad să-l susțină pe impresarul bucureștean, care, pe de altă parte, s-a văzut din nou și cu Gheorghe Falcă. Primarul Aradului și-a reafirmat încă odată sprijinul pentru orice persoană sau societate comercială dispusă să finanțeze brandul numărul unul al orașului, dar l-a și convins pe Manea să accepte o componență a Consiliului Director al ONG-ului UTA echilibrată. Adică, trei membri din partea arădeană (două persoane din actuala conducere a clubului, plus un reprezentant al Primăriei cu drept de veto), plus alți trei reprezentanți din partea lui Florin Manea.

Discuțiile de la kilometrul zero au fost constructive, din moment ce fiul legendei rapidiste, Nae Manea, a avut diverse discuții la terenul „Șega”, cu ocazia amicalului dintre UTA și Crișul, prin care dădea de înțeles că înțelegerea de principiu a fost găsită, iar de acum înainte se va lucra la acte. „Operațiunea” ar putea dura ceva timp, iar în scenă vor intra juriștii și avocații, dar, ce e mai important, este că Florin Manea și partenerii săi sunt așteptați să livreze primii bani în club și, eventual, la solicitarea antrenorului Cristi Todea, să mai întărească lotul cu unul-doi jucători.

Este clar că în momentul în care se vor semna acte, iar prin Manea vor intra primii bani la UTA, impresarul FIFA va deveni manager puteri depline, doar că în cazul unor derapaje de la planul de buget sau strategia clubului, aceasta poate fi oricând sancționat de Comitetul Director.









46 comentarii

  1. Nu pricep cum de, intr-o singura zi, Manea a devenit atat de „convingator”. Cu ce este mai special mincinosul asta, care nu intelege ce inseamna o scrisoare de garantie, decat Marius Stan, Joita sau altii care au incercat sa preia clubul? Omul asta a fost primit la discutii cu suporterii, iar mai apoi la intalniri cu primaria, clubul si SCU desi nu este in stare nici sa isi demonstreze capacitatea financiara de a intretine acest club. Astazi aflam ca primaria il agreaza desi el a venit sa preia clubul cu o scrisoare de bonitate si o hartiuta pe care a scris organigrama si un plan de 3 randuri cu pixul.
    Domnului Falca n-o sa ii pese niciodata de UTA, la fel cum nu o sa le pese nici oamenilor lui gen Ovidiu Mosneag si altii, asa ca sunt in stare sa o paseze oricui vine si vinde niste gogosi despre Champions League. Ce e dureros este faptul ca, pe langa primarie, se pare ca si actuala conducere si SCU il tot paseaza pe acest individ ca sa nu-l aibe pe constiinta. Ma asteptam sa citesc un punct de vedere hotarat al SCU prin care sa se exprime clar acordul sau dezacordul cu privire la Manea. Nu au fost indeplinite cerintele impuse de asociatie. Atunci de ce se tace?

    0
    0
      1. @Ultrasarad!Atentie mare ce declari!SCU,ne reprezinta pe toti!Din pacate si pe cei care nu sustinem fenomenul negru!Sa nu intram din nou in amanunte,ce fel de culori poarta UTA?Nu imi aduc aminte sa fi fost si negrul!
        Si in cele din urma ce este SCU?Stat in stat?Am totala incredere in SCU,cum am mai spus,pentru ca acolo sunt 2-3 OAMENI cu capul pe umeri si detin „Lampa lui Aladin”!Le doresc din suflet,in jargon vorbind, „sa nu fie tradusi”.Sa nu dea pasarea din mana,pe cea de pe gard!
        Am mai spus recent:SCU inseamna pentru mine,ca suporter, o garantie ,gen scut de aparare importiva unor personaje dubioase,cum le-am simtit de-a lungul anilor,pe proprie piele!3+3,nu cred ca este suficient in noua conducere,fara un reprezentant SCU.
        Stiu ca se da impresia ca daca un reprezentant al lui Falca,are drept de vot,cum este si normal,mi-e teama ca este politic,nu pe criterii sportive!
        ManeA,tace si face!

        0
        0
      2. „Ultras” e un nume prea greu pentru tine, o palarie prea mare. Tu esti huligan in cel mai fericit caz.

        0
        0
        1. Nici măcar huligani.. Aia stau la bătaie nu fug înapoi în peluza după ce au fost smecheri cu spectatorii de la tribuna..majoritatea cu copii.

          0
          0
          1. Ai dreptate. M-am gandit doar la atitudinea lui ostila de aici, din spatele tastaturii, dar ai punctat foarte bine.

            0
            0
        2. @Flavius Anghel?La mine te referi?Pt ca la un moment dat,comentariile se amesteca!De nu mai stii cine si cui raspunde.
          Mai baiatule!Daca te referi la mine,ai punctat inexact!Am fost crescut in spiritul UTA,asa mi-am crescut si copiii si orele de istorie de la scoala,sunt Pepsi,fata de cat le povestesc eu despre UTA si la cate momente de istorie rosie-alba,discut cu ei!Copiii mei cunosc mai multa activitate a UTA-ei,decat multi agramati de pe aici!

          0
          0
  2. De-abia de acum lucrurile devin interesante, mai ales dacă vor intra în scenă juriștii. Pentru că, juridic vorbind, trebuie stabilit în ce anume va investi Florin Manea. Într-un ONG nu poate, pentru că nu se poate investi într-o asemenea entitate.
    Poate se va merge pe varianta creditării ONG-ului, dar asta înseamnă implicare nesigură și participare limitată la deciziile privind echipa. Oricum, acel drept de veto al reprezentantului primăriei înseamnă o limitare serioasă și mă mir că această condiție a fost acceptată de Florin Manea.
    Sau poate apare, totuși, societatea pe acțiuni? Oricum, situația este de urmărit, cu siguranță!

    0
    0
    1. forma de organizare se poate schimba doar in vara … e clar ca acum se merge pe ONG si se pot face sponsorizari, contracte de publicitate sau donatii … imprumuturile trebuie rambursate si nu cred ca accepta aradenii asa ceva …

      0
      0
        1. sunt mai multe forme princa re poate primaria sa finanteze clubul, doar sa fie de acord jurstii si primarul …

          0
          0
      1. Forma de organizare se poate schimba si mai repede. Iar niciuna dintre formele enumerate – sponsorizare, publicitate sau donate – nu este investitie ci cheltuiala. Ma indies ca un investitor in sensul propriu al cuvantului ar accepta asa ceva.

        0
        0
        1. era vorba de modalitatea prin care pot sa intre bani la ONG … astazi cand vorbim nu se poate altfel si fii sigur ca stiu ei cum sa bage banii … numai sa apara banii, ca in rest sunt convisn ca stiu ei sa-i cheltuie 🙂

          0
          0
    2. Te contrazic @Calin Veghes,poate ca si pe Lucian.In haosul legilor,mereu se gasesc portite ascunse,interpretabile ale acestor reguli ambigue.Poti sau nu poti sa finantezi un ONG?
      Foarte simplu!Poti,dar prin alte ONG-uri,cu dedicatii directe.Cam la fel cum se aloca niste fonduri locale,pe baza unor proiecte viabile,dosare depuse din timp!Cazul Aradului,unde an de an exista un buget pt sport,impartit dupa criterii….(aici tac).
      Nici UTA sau Atletico nu primesc bani direct,ci prin CMCA.Nu ar putea altfel cum,sa fie si legal.
      Inca,pana acum,vad ca nimeni nu s-a trezit,respectiv la noul amendament al formularului de 2%,prin care oricine,contribuabil la buget,fara a fi afectat la salariu sau pensie neta,sa fie afectat direct.
      Daca pana acum,niste hartii simple se completau si s-au predat la cluburi,sau fiecare unde a vrut sa-si dirijeze acei 2%,de acum incolo,fiecare dintre noi va trebui sa se prezinte personal la Finante,cu acel formular banal!
      Inlaturam birocratia,dar o complicam!Sa vad cati dintre cei de pana acum,vor sta la cozi,doar ca sa doneze acei 2%,indiferent pt.ce cauza.

      0
      0
  3. sa tineti minte ce va spun acuma….asta o sa-i faca si pe italieni de bani si pe Falca (adica Primaria din banii nostri) si mai mult va crea datorii la Club… asta este concluzia mea trista si Doamne da sa nu se adevereasca.

    0
    0
          1. io am exprimat o concluzie de-a mea, pe care o completez acum si spun ca Meszar nu va pleca de la UTA fara 300 000 – 400 000 de euro, iar din acel moment vor curge datoriile….

            0
            0
      1. Domnule @Gabriel!Dl.Meszar are multi mai multi jucatori decat in cuantum 3-400.000 Euro.
        UTA+Atletico,are 18 grupe in total,fara cei legitimati la seniori,sau alti zeci imprumutati.,In medie,pe la 400 sau chiar mai bine,de copii legitimati oficial.As fi foarte curios,care pepiniera sau academie din Romania,au atatia?Si mereu mai aud ca se mai aduc anumiti copii,in general din judete limitrofe,urmariti de mult,adusi cu cazare,masa,scoala,ba uneori si asigurarea unor slujbe pt parinti.
        Oare din banii lui Falca,sau ma rog asimilati publici?Gresit!
        Hai mai oameni buni,treziti-va!
        De ce credeti ca ManeA,are mania de vampir?Pt.a a simtit gust de sange tanar,proaspat!El are o vendeta cu Prodanca,care daca se supara,il pulverizeaza in orice moment!

        0
        0
        1. voi vreti sa ma convingeti ca Meszar va pleca cu mana goala de la UTA?! va inselati amarnic,il subesyimati, iar…de plecat sigur va pleca , doar si-a pastrat un loc caldut la AJF.

          0
          0
  4. Cum și cine a sărit SCU din viitorul comitet director? Prea se lasă cu manevre de manipulare a membrilor ce vor forma acel comitet

    0
    0
  5. Domnilor, degeaba ne dam aradeni batosi , ca tot la mana miticilor ajungem.Noi nu avem in zona un om competent in materie de fotbal, cu sprijin financiar puternic si palapabil, un om de incredere din zona noastra, sau plecat din aceasta zona, cu origini UT-iste cu adevarat.Noi gasim tot felul de Martieni, Stani,Bara inca a facut ceva demult,dar pretendenti din astia din zona miticilor nu stiu cum dracu ii gasim…..Ba, scuze mi-am adus aminte…..cum l-am descoperit si pe prea alesul si prea votatul primar FALCA.Daca e sa mai mulgem ceva din Arad, atunci sa mulgem.
    Sa nu ne lasam iar prostiti.
    De ce nu reusim sa ii capacitam sa investeasca ceva si in UTA pe adevaratii manageri Valer Blidar de la ASTRA Vagoane Calatori, pe Dimitrie Musca de la CAI Curtici, pe unii dintre managerii de la multinationalele din Zonele industriale, etc.

    0
    0
    1. pe oamenii de afaceri mai mari din arad nu ii intereseaza sa investeasca in fotbal … poate ar fi o discutie sa vedem, de la caz la caz, de ce nu ii intereseaza …

      0
      0
      1. asta da. si eu cred ca sar impune cel putin o discutie , de ce nu vin oamenii de afaceri aradeni langa UTA….?!

        0
        0
      2. Pai @ Lucian,baga-te la cate un interviu cu ei,fata in fata!Ca sa se lamureasca si aceasta reticenta,odata pt. intoteauna!Incepe te rog cu Tucudean…Succes!Ce vrei?Sa ma duc eu?Ma duc daca vrei…
        Pana atunci ne mananca ManeA si va fi prea tarziu se mai remedieze cate ceva.

        0
        0
        1. pai nu ai inteles ca nu pot sa declare nimeni nimic pentru ca au semnat un contract de confidentialitate? pana nu semneaza preluarea … nimic declaratii …

          0
          0
          1. @Lucian,sigur ca am inteles.la fel ca si tine!Dar repet..cand 2 persoane cunosc un subiect,nu mai este un secret.Ar fi imposibil!

            0
            0
    2. Oauu,d-le @UT-IST din 1970.Mai rar am citit in ultimul timp un asemenea punct de vedere,direct si cu puntul pe i!Felicitari pt. comentariu!
      Va rog sa va raspundeti singur!
      Cum ar putea sa vina langa echipa,oameni de afaceri aradeni,atat timp cat sunt mulsi ca si vaca la intarcat,pana la sange!Bani pt campanii electorale.bani pt partide,toti si unul la gramada.Trebuie sa cotizeze,altfel…..
      Sa se odihneasca in pace primarul Branc.A miscat ceva,in afara de beserici,cu niste facilitati pt UTA.Asta pana cand Adrian Mateias,l-a prins descoperit si l-a executat silit.
      Imi aduc aminte de potopul barajului cu Voluntari.D-l Blidar a fost solicitat cu elicopterul personal,ca sa zvinte terenul.
      Atentie mare ce scriu si imi asum ce stiu.Nu i-a fost acordat dreptul de decolare si survol,peste Motorul.Cine era comandantul aeroportului Arad?Dan Balacel?Dar managerul?Ovidiu Mosneag?Cine si cui ar fi trebuit platite niste polite?
      Atunci cum sa mai astepti investitori aradeni,daca totul se invarte la dictonul,”dai ai,nu dai,nu ai”!
      Cand nu ai cap,vai de picioare!Lasa ca ne mananca Miticii,cu investitori Italieni in aziluri de batrani.Nu toti sunt cate un Gandolfi!

      0
      0
      1. problema cu investitorii e simpla, daca dai dovada de seriozitate poti emite pretentii sa fii bagat in seama , altfel nici nu vor sa auda de fotbal, pe cand in alte Tari e fenomen social si lucru sfant.

        0
        0
    3. Musca a dat candva bani la Curtici, acum nici acolo nu le da macar un purcel. Investeste in agricultura banii nu in fotbal. La fel si Blidar, nu-i curios.

      0
      0
  6. 24.09.2020 Arad teren Motorul,gazon sintetic impecabil si incalzit pe deasupra….grupele UEFAChampions League…Uta-Real Madrid 2-0(0-0)!…..Cai Verzi pe Pereti asta prezic eu Nostradamus….Ma rog la bunul dumnezeu ca timpul sa ma contrazica si sarcasmul de azi sa ramana doaro gluma nevinovata! Hai UTa!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button