Șanse reduse încă din start și un final de meci ratat: CSU Oradea – Crișul Chișineu Criș 29-21

Șanse reduse încă din start și un final de meci ratat: CSU Oradea - Crișul Chișineu Criș 29-21

Locurile ocupate în clasamentul Diviziei A (seria B) la handbal feminin vorbeau de la sine despre favorita din duelul dintre (poziția a 4-a) și Crișul (11) la handbal feminin. De parcă asta nu era de ajuns, formația de pe Crișul Alb s-a trezit că exact fostele jucătoarea ale trupei de pe Crișul Repede, cu dorință de revanșă, Ligia Puț și Bianca Mîrcă. Ambele nu avea viza medicală la zi, astfel că au fost nevoite să fie simple spectatoare (foto).

Apoi, portarul orădencelor a prins o zi de grație, iar puternicul pivot Diniș-Vârtic a cam făcut legea în atac pentru formația sa. Astfel, orădencele au avut un avans constant de 4 goluri pe tabelă, pentru ca finalul să le găsească demoralizate pe fetele Crișului, iar diferența pe tabelă s-a dublat până la ultimul fluier. „Greșeala pentru rămânerea celor două jucătoare transferate atât de greu de la Oradea mi-o asum și eu. Ar fi trebuit să verific atent carnetele jucătoarelor și atunci aș fi văzut că viza lor expirase pe 1 martie. Pe de altă parte, însă, mă deranjează atitudinea aceasta ce o avem pe finalul unor meciuri, de renunțare la luptă. Dacă fetele nu se trezesc, va trebui să ne despărțim de unele dintre ele și, la anul, să facem niște transferuri care să se ridice la nivelul așteptărilor noastre”, a spus Florica Boldor, antrenor al Crișului, alături de Mihaela Cherecheș.

Marcatoarele partidei de pe Crișul Repede au fost:

CSU Oradea: Rudics – 10, Vrabie – 6, Petric – 4, Diniș Vârtic – 4, Tudose-1, Abodi – 1, Bisca – 1, Motogna – 1, Tovt – 1

Crișul: Sas – 8, Cherecheș – 4, Boldor – 3, Vartolomei – 3, Petruse – 2, Iuga-1

Pentru Crișul (locul 11 în clasament) urmează două partide pe teren propriu, cu obiectiv clar victoria. Miercuri, de la ora 16, la Polivalenta arădeană ajunge Olimpic Târgu Mureș, formația de pe locul 7, iar sâmbătă e rândul „lanternei” din Odorheiu Secuiesc să joace în orașul nostru.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.