UTA Arad

SCU prezintă cel puțin șase motive pentru a rămâne pe „baricade” în războiul cu Ionuț Popa: ”Principiile morale, mai importante decât rezultatele sportive”





Membrii Suporter Club UTA s-au întâlnit, aseară, în ședință de urgență pentru a ieși cu un punct comun de vedere la numirea lui Ionuț Popa în funcția de director tehnic al grupării fanion a Aradului. Aproximativ 50 de fani s-au sfătuit la Old Lady s Pub, iar concluzia au redactat-o în următorul comunicat, pe care vi-l redăm în întregime:

SCHIMBARE DE PILONI

”Suporter Club UTA consideră numirea lui Ionuț Popa în funcția de director tehnic al clubului UTA, o trădare a principiilor convenite cu partenerii noștri la începutul acestui drum. În urmă cu 4 ani ne-am alăturat acestui proiect din dorința de a vedea acest club reconstruit pe un fundament de principii sănătoase din punct de vedere managerial, sportiv și moral. În ultima perioadă am dovedit că suntem toleranți la greșelile manageriale, chiar și cu impact puternic în planul sportiv, atâta timp cât le considerăm săvărșite fără rea credință. Nu putem accepta însă un atentat la onoarea clubului UTA, așa cum este această numire. Suporter Club UTA nu și-a arogat niciodată competențe manageriale și sportive, nu am intervenit în niciun moment în transferuri de jucători sau numiri de antrenori. Ca deținători ai brandului UTA ne-am asumat însă răspunderea de a solicita respect pentru imaginea acestui club inclusiv prin ținerea la distanță a unor persoane care prin faptele și acțiunile lor au dovedit că pot prejudicia onoarea numelui UTA. Iar Ionuț Popa, este, din punctul nostru de vedere, un personaj din fotbalul românesc care nu doar că prin comportament știrbește imaginea unui club care are pe actul de naștere semnătura Baronului Francisc Neuman, dar mai mult, de-a lungul anilor s-a dovedit, nu odată, un inamic al clubului din care astăzi, din păcate, face parte. Pentru cei care au uitat cazierul moral al lui Ionuț Popa față de UTA, iată o succintă rememorare:

1. Ionuț Popa și-a făcut „intrarea” în fotbalul românesc cu scandalul ”haina de blană”. Un club cu onoarea imaculată, UTA, a ajuns să fie murdărit în rușinea primului blat dovedit din fotbalul românesc. Ratarea promovării a fost uitată, implicarea lui Ionuț Popa în acel scandal a fost uitată și ea, în schimb pentru UTA a fost începutul unei ere de compromisuri și rușini pe care Ionuț Popa o personifică foarte bine.

2. La începutul anului 2009 în Arad se pregătea o crimă la adresa UTA-ei. Aflată într-o situație financiară foarte grea, Bătrânei Doamne i se pregătea un înlocuitor surograt. Mai mulți oameni de afaceri arădeni, susținuți de autoritățile locale, au încercat înființarea unei alte echipe care să ia locul UTA-ei. Proiectul nu s-a materializat însă nu putem uita că Ionuț Popa a fost printre primii care a binecuvântat proiectul FC Arad.

3. În sezonul 2009 – 2010 UTA a ratat promovarea în prima ligă, cu Ionuț Popa antrenor, după două meciuri controversate cu FCM Târgu Mureș și Universitatea Cluj. În loc să își asume deciziile tactice cu impact negativ, mai ales în cazul meciului de la Târgu Mureș, Ionuț Popa a făcut ceea ce știe el cel mai bine: a părăsit corabia înainte de finalul campionatului pentru ca după mulți ani să declare că ”a fost vândut de jucători”. O atitudine care spune multe despre caracter și moralitate.

4. În vara lui 2012, în timp ce UTA se afla în discuții pentru prelungirea contractului cu Marius Chindriș, jucătorul a fost deturnat de Ionuț Popa, pe atunci antrenor la Poli Iași, printr-o operațiune demnă de un film de commando. Un transfer care în orice țară civilizată s-ar fi realizat fie prin negocierea dintre cluburi fie după ce jucătorul devenea liber de contract, a fost forțat (fără sorți de izbândă din fericire) în maniera clasică pentru Ionuț Popa: circ și scandal.

5. Vara trecută, în calitate de antrenor al echipei ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa a provocat un scandal monstru după meciul tur al barajului de promovare pentru Liga 1. Antrenorul de atunci al UTA-ei, Laurențiu Roșu a fost ținta insultelor lui Ionuț Popa, acesta făcând afirmații jignitoare de asemenea, la adresa echipei și a suporterilor arădeni.

6. Și dacă mai era nevoie de încă o dovadă a ceea ce propune Ionuț Popa la UTA, am primit-o în această seară când, în cadrul unei emisiuni tv, noul director tehnic al echipei declara despre episodul barajului „mi-aș fi dorit SĂ-I bat mai rău”. Orice comentariu este de prisos!

Toate aceste fapte și atitudini sunt cunoscute de către conducerea clubului care, de asemenea, cunoștea de mult timp atitudinea noastră fără echivoc în ceea ce-l privește pe Ionuț Popa. Faptul că aceste argumente au fost ignorate ne face să înțelegem că în acest moment principiile cu care a intrat Suporter Club UTA în acest proiect nu mai sunt prețuite. Până de curând, conducerea demisionară a clubului, opinia că suporterii și primăria sunt pilonii pe care se sprijină viitorul acestui club. Constatăm însă că unul dintre piloni, Suporter Club UTA, a fost înlocuit peste noapte cu pilonul Ionuț Popa. Astfel, ne considerăm puși în fața faptului împlinit, acela de a fi excluși din ceea ce era numită până deunăzi „familia UTA”. Ne asumăm începând de astăzi această poziție „exterioară” dar ținem să le atragem atenția celor care au luat această decizie, și anume conducerea clubului împreună cu primarul Aradului, că începând din acest moment poartă răspunderea exclusivă pentru ceea ce se va întâmpla cu acest club, din punct de vedere managerial, sportiv și moral.

Începând din acest moment, Suporter Club UTA încetează orice colaborare cu actuala conducere a clubului precum și cu reprezentanții primăriei. De asemenea, ne situăm în protest deschis față de cele două entități amintite mai sus, atâta timp cât Ionuț Popa este menținut în orice funcție a clubului UTA. Nu vom renunța însă la locul nostru în stadion, vom fi acolo meci de meci pentru istoria și onoarea UTA-ei, însă le vom apăra fără compromisuri cu armele noastre specifice de suporteri. Dorim să-i asigurăm pe jucătorii echipei noastre de suportul nostru moral fără rezerve în încercarea lor de a avea evoluții și rezultate cât mai bune, dar în același timp ne rezervăm dreptul ca în acest moment să considerăm principiile morale care dorim să stea la baza acestui club ca fiind mai importante decât rezultatele sportive de moment.

Pentru noi doar UTA contează!”

Suporter Club UTA,

06.03.2018

 









61 comentarii

  1. Cu riscul de a fi criticat, desconsiderat si de a nu fi luat în seama, va rog sa ma credeti ca e jenant ceea ce se întampla la Arad. Sunt din Iasi, am 33 de ani de cand tin cu UTA, dar, din ce vad, din pacate, nu e o familie în adevaratul sens al cuvantului. Orgoliile sunt zero in asemenea cazuri, un antrenor profesionist lucreaza si e platit de clubul la care e legitimat. Sincer, mi-am imaginat cu totul altfel FAMILIA UTA, consider prieteni apropiati suporterii de la UTA din Arad si din toata tara. Cum sa fiti nemultumiti si acum? Aveti acum cel mai bun antrenor posibil pentru UTA, un om deosebit, o persoana minunată, un exemplu de profesionist. Ma doare sa aud ce spuneti despre profesorul Ionut Popa. Si inima mea bate doar pt UTA sa stiti si m-am bucurat enorm cand am vazut ca a revenit REGELE!!! Merita din plin sa fie numit asa, la Iasi a fost ffff iubit de suporteri, lumea îl oprea pe strada pt autografe… Îl cunosc personal si sa stiti ca e un om minunat iar UTA inseamna totul pt el. Lasati timpul sa treaca si o sa vedeti rezultatele lui Ionut Popa! Pe 28.04 UTA vine la Iasi, va garantez ca iesenii o sa-l aplaude si o sa-i scandeze numele!!!! Si UTA bate la Iasi… Haideti sa fim mai buni si sa avem rabdare. UTA o sa revina curând în Liga !

    0
    0
    1. UTA nu e totul pt el cum spui tu, aseară într-o emisiune la un post local a zis că el nu e nici utist, nici polist, el e stelist convins..sunt vorbele lui, nu le-a băgat nimeni la el în gură

      0
      0
      1. E un om prea destept si pregatit, sa stii… Ce ai fi vrut intr-o emisiune TV sa-ti spuna totul? Crede-ma ca UTA e viata lui. Da, tine cu fcsb și Real Madrid, e adevarat… Iar visul sau a fost mereu sa antreneze fcsb.O sa vorbim sezonul viitor, UTA în Liga 1, cum am mai spus…

        0
        0
      2. E antrenorul unei echipe la un anumit moment. Daca isi face datoria asa cum trebuie e mai important decat daca spune din 2 in 2 minute ca e utist. Moralitatea invocata de SCU nu cred ca i-a fost caracteristica atunci cand sustinea UTA din liga 2 iar apoi a imbratisat proiectul Meszar.

        0
        0
      3. „Felicitari” acestor „suporteri”. Ati reusit sa ajungeti cunoscuti in intreaga tara, dar nu pt modul cum va incurajati echipa ci pentru…”comunicate”:)) Unde in lumea asta ati vazut ca un grup de persoane sa nu mai sustina echipa pt ca a venit un antrenor sau jucator?…Figo inainte sa joace la Real, fusese la Barcelona dar madrilenii nu au inceput „comunicatele”. Atatea mofturi, dar nu sunteti mai multi de 15.

        0
        0
    2. Ma uit mirat și se poveste de către acest sau nu știu cum săi spun SCU numele unor fost fotbaliști de la UTA precum CHINDIRIS pai pe băiatul asta voi cei din galerie l-ați dat afara pe el și pe mulți alții !Toata ziuacbuna ziua ativenit la Meszar săi dea afara iar omu salva satisfacă plăcerile va cam ascultat SA VA FIE RUSINE ssssssss cccccc uuuuu !Mai Spune-ți in același comunicat ca voi nu va băgați MINȚIȚI !

      0
      0
  2. Noi suntem cu un picior în liga a 3-a si ne arde de circ. Intr-un sondaj facut de sportarad se vede clar ca majoritatea suporterilor agreează venirea lui Ionuț Popa. Ceea ce trebuie sa inteleaga Membrii Suporter Club Uta (tot respectul pentru ei), ca nu doar ei reprezintă UTA, atunci când vor baga bani la club, vor avea tot dreptul de a pune antrenor pe cine isi doresc, dar pana atunci clubul are conducere care la un moment dat o sa raspunda pentru felul în care manageriaza clubul. Dupa un sezon dezastruos UTA are nevoie de puncte și de liniște, trebuie sa ne lăsăm orgoliile deoparte si sa susținem clubul cu bune si cu rele. Forta UTA!

    0
    0
    1. Daca a iesit pe sportarad, nu inseamna neaparat ca e si relevant la nivelul tuturor suporterilor. Sa nu uitam ca sportarad l-a votat pe Iuga cel mai bun jucator al anului trecut, el avand vreo 90 de minute jucate in total. Nu ma intelege gresit, il consider pe Popa drept o varianta de compromis buna, exclusiv datorita calitatilor sale manageriale si experientei pe care o are in fotbal.

      0
      0
  3. Hai mai ce naiba , chiar asa memorie scurta avem ?

    Cum poti respecta o persoana care pe tine ca om si ca suporter nu te respecta ?

    0
    0
  4. va respect decizia dar nu sunt deacord cu voi eu vreau rezultate la UTA in primul rind cind Mihalcea a fugit nu ati spus nimic cind Falub a fugit la Cluj nu ati zis nimic cind Todea sia dovedit limitele de antrenor iar nu ati zis nimic pe IONUT POPA am fost intre primi care lam injurat sincer va zic dar la ora actuala avem nevoie de el mai mult decit orice

    0
    0
  5. Acum v-ați lămurit de mega proiectul UTA sifonarea banilor publici performante 0 cine mai avea dubii cu meszar și falca ca vor binele FOTBALULUI arădean de asta jucam la siria banu conteaza restul e can can

    0
    0
  6. 50 de oameni dintr-un pub nu reprezinta restul suporterilor, imi pare rau. Sa isi vada de venitul la meciuri ca sunt 40 in galerie. Arata dezolant.

    0
    0
    1. Eu nu am fost deoarece am lucrat, dar putea-i fi tu acolo, sa iti spui parerea, pro sau contra.
      Daca nu erau baietii aia era pe p*** UTA, pentru ca nu avem sange in instalatie sa sustinem clubul cum fac rivalii alb-violeti. Asa ca mi se pare nirmal ca cei care fac sacrificii pentru club sa decida, asa ca nu mai faceti pe suparatii, implicati-va!!!!

      0
      0
      1. Am fost cand s-a retras numele si palmaresul echipei lui Gio si mi-am spus parerea atunci. Mi s-a parut ceva de discutat intre suporteri. Alegerea antrenorului nu mi se pare de discutat intre suporteri.

        0
        0
        1. nu iti dam tie importanta, chiar esti un nimeni, dar scu e o entitate fara care nu pot merge lucrurile…intr-un final a inteles si clovnul cu mustata, si isi cere scuze…deci neimportant esti doar tu

          0
          0
          1. Asa o fi, buricul pamantului, mai mult ca sigur ca tu esti in centrul Sistemului Solar???.

            0
            0
          2. Tot despre moralitate a fost si episodul Salonta , si episodul Fortuna Covaci . Si startul clonei din liga 4 tot la categoria moralitate se incadreaza. Lupi moralisti!

            0
            0
  7. Sau trezit si suporteri la realitate ca nu ia bagat meszar in seama doar ia tinut langa el.sa creada ca pe el ii intereseaza suporteri cum.zicea el sunt un pilon important , doar pt a avea liniste la club si a putea sa si vada el mai departe de treaba , asa de avea la inceput de drum suporteri contra lui nu putea sa ajunga sa si bage codita la uta , unde ii vedea pe man si petre cineva?asa sa dat ca vai eu vreau pt arad sa,fac bine uite implicam in proiect suporteri o mare vrajeala sa pacaleasca pe ce i care a putut

    0
    0
  8. Vai de cucu’ vostru SCU, voi credeti ca le pasa de vorbaria voastra? Comunicate dupa comunicate, li se rupe lor de comunicatele voastre, oricum nu faceti nimic…

    0
    0
  9. Salut,
    Nu-mi vine sa cred când citesc cu câtă ușurință uită unii dintre noi, acele episoade de tristă amintire cu haina de blană, barajul, deturnarea de jucători, circul mediatic, miștocăreala ieftină , etc?
    Chiar astea să fie valorile morale ale acestui club , acceptăm orice compromis pe moment ca să ne întoarcem iar de unde am plecat?
    Spunea cineva că nu suporterii conduc un club dar la orice club serios suporterii au un cuvânt greu de spus și chiar au dreptul de a-și exprima părerea atunci când le este lezat clubul pe care-l susțin…
    Din păcate de aceea nu merge nimic înainte în țara asta , ne prostituăm in prag de alegeri ptr o brichetă,un calendar ,un kil de zahăr de la niște șobolani politici în loc să ne folosim cea mai puternică armă votul și exprimarea publică a nemulțumirilor.
    Din păcate așa a ajuns și echipa noastră.

    Trist!

    0
    0
    1. Ti se pare ca asculta cineva de suporterii UTA-ei? SCU a dovedit de ce e in stare, se cred mai buni decat Ionut Popa dar nu sunt, s-au „prostituat” si ei de cate ori au avut ocazia…acum platesc.

      0
      0
  10. Foarte bine SCU , asa va vreau, oricine in afara de Popa si Falca mars de la Primarie, pentru la fel re multe motive, iar daca grupul Gemi vrea la UTA sa vina pe usa din fata cu un proiect serios , dar sa nu spună ca singurul Ionuț Popa este solutia…ca nu-i cred…SCU Va susțin in acest demers întrutotul…

    0
    0
  11. Sunt suporter abonat si merg la toate meciurile … nu fac parte din SCU, dar sunt de acord cu ei.
    Incercati sa aveti coloana, stati drept si ganditi corect. Din pacate POPA are prea multe „””schelete in dulap””.

    PS. Am urmarit emisiunea de aseara de pe TV Arad – dezamagitor. Din respect pentru clubul la care activeaza, putea sa vina imbracat intr-un trening al echipei UTA.

    0
    0
  12. Dacă poate cineva salva UTA, în acest moment, acela este Ionuț Popa! Mai bine retrogradăm, pentru că aşa vor ,,cei fără de păcat”?!!!

    0
    0
    1. Erau si alte solutii pentru banca tehnica. Se putea face aceasta miscare in iarna.
      In plus, acum Popa are acceptul de a duce 3-4 fotbalisti – de ce pana acum nu a fost posibil?

      0
      0
      1. SCU-pt ca :
        1:Ce au facut toata iarna(ca sa nu vorbim de inceputul camionatului)…cu :low cost”…nu proteste,nu comentarii…cu tinerii aradeni
        2:Nu au asigurat linistea necesara-cand lucrurile au inceput sa se aseze….vin sa faca revolutie
        3:Cred ca sunt detinatorii adevarului absolut si cine nu gandeste ca ei sunt”tradatori,vinzatori,etc”
        4:Intr-o democratie ,minoritatea se supune deciziei majoritatii(buna sau rea)(vezi sondaj)
        5:Pe vreamea cand „haina de blana” era in voga,SCU (ca numar) ar fi reprezentat 1% din publicul sustinator al echipei

        0
        0
        1. @Frankfurt!Subiectul articolului nu mai este actual,dar tin sa-ti amintesc ca pana la dezafilierea UTA-ei,suporterii nu erau asociati pe acte,intr-o organizatie!
          Nu stiu cum sa-ti povestesc,dar deja dupa 1993(si inainte chiar),dupa promovarea cu Domide si Boruga,asa cum a fost ea de grea,doar la antrenamentele UTA-ei erau cate 1000,(cel putin) de spectatori.La meciuri,stadionul era arhiplin!
          Nu eu am regizat episodul de trista amintire,”Haina de blana”,dupa care toti au platit,chiar cu suspendarea pe viata(Vezi Misu Jivan).
          Exact CAPO DAL TUTTI CAPPI,Ionut Popa,a fugit in Italia si nu a primit nici macar 1 minut de suspendare!
          In schimb tot la insistentele sale,s-a facut recurs la FRF,la comisii si UTA a fost retrogradata!Deci despre ce vorbim?Daca nu faceau recurs,in prima cauza,au luat cateva puncte penalizare,care puteau fi remontate.
          Acest caracter imberb,pe cand era antrenor la Mioveni,a cerut retrogradarea directa a UTA-ei.Macar daca ar fi fost de competenta sa!
          Despre ce vorbim de fapt?Hai mai bine sa vedem ce face Eintracht Frankfurt?

          0
          0
          1. Giro-UTA nu a fost nicodata retrogradata dupa „haina de blana”!

            0
            0
          2. Asta e super tare-am vot negativ ca UTA nu a fost retrogradata…. 🙂
            Whatever-Frankfurt face bine sezonul asta dar nu are echipa de CL.De Europa da,merge,

            0
            0
  13. Salut luarea de pozitie a suporterilor! Cred insa ca trebuiau sa iasa din acest „concubinaj” cu mult mai devreme si sa nu fie complici, plin lipsa de reactie, la incompetenta, netransparenta si cheltuirea nejudicioasa a banului public (asta ca sa fiu diplomat) care au caracterizat perioada Meszar&co.
    In ceea ce priveste „moralitatea inaintea rezultatelor sportive”, acest principiu nu mai e de mult valabil la UTA, si dau exemplu in acest sens fuziunea cu Liberty din 2006 si „clonarea” din 2013, ca sa nu mai zic de acceptarea fara rezerve la club a unor jucatori/antrenori care in trecut au injurat cu patima culorile alb/rosii.

    0
    0
  14. Vad ca lumea a uitat de episodul Mioveni cand urla in gura mare si sustinea retrogradarea UTA-ei pentru cateva puncte in plus.Asta-i marele utist Ionut Popa.

    0
    0
  15. BA BETIVILOR!!OMU SI-A CERUT SCUZE,CE TOT MAI VRETI?E ANTRENOR SI VREA SA AJUTE ECHIPA DIN ORASUL SAU!!VOI NU STIU CE DORITI?TREBUIE SA NE ADUNAM TOTI SI SA FORMAM O ECHIPA BUNA ATAT!CU MIHALCEA,FALUB SI TODEA ATI AVUT REZULTATE?LASATI-L PE OM IN PACE SI SA ISI FACA TREABA!!E UN BUN ANTRENOR SI UN PEDAGOG BUN!ATAT AM AVUT SA VA SPUN!

    0
    0
    1. trec peste faptul ca tu Aurel, faci pe toata lumea betiv, dar i-ti aduc aminte de o vorba romaneasca , din betie te trezesti, din prostie BA…

      0
      0
  16. Am spus si repet ca e un om deosebit!! Acu 10 min in conferinta de presa a cerut scuze public suporterilor de la UTA!!!

    0
    0
    1. Problema, din punctul meu de vedere,nu este Ionut Popa, ci MODUL in care a fost adus. E ok ca si-a cerut scuze(fie vorba intre noi,sa spui ca iti pare rau este foartegreu, in cultura romaneasca),dar are trebui ca acelasi lucru sa-l faca si ceilalti 2 ” piloni”.Ma-ndoiesc ca „jaw” o va face.De la gunoaie,n-ai ce sa ceri…Votati in continuare: una-n cer si alta-n pamant;)
      HAIDE UTA!!!

      0
      0
      1. Nu pot sa raspund la aberatiile tale, ma scuzi, oamenii ca tine distrug UTA!! Invata sa vb frumos si sa scrii corect gramatical si apoi vino, ca un om civilizat la un meci. Numai tampenii scrii…

        0
        0
  17. Cred ca problema e faptul ca pilonul SCU a fost sarit din schema.Nu prea e corret, intre prteneri.Ca trebuia o mutare rapida, un soc, etc, ok,dar SCU(nu sunt INTOTDEAUNA de accord cu opiniile lor!) sunt cumva ,in balanta ,reprezentantii suporterilor. Si detin si palmaresul.Ganditi-va ca acum poate deveni o afacere de familie.Si Inca o chestiune: dorim o echipa sau dorim UTA?
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  18. daca se retrag scu, uta poate avea grave probleme de identitate…de asta si-a cerut scuze bufonul, oricum ramane un gunoi fara caracter…

    0
    0
    1. Zice-se ca scu detine drepturile federative ale brandului UTA, ceea ce nu e normal dar asta e alta poveste. Daca ajungeti in situatia sa le retrageti ce faceti cu ele? Le transferati altei echipe? Infiintati alta echipa?

      0
      0
  19. Apropooo, tot pt memoria lui acel ALB ROSU. Cind STUPY a cistigat cupa si super cupa ROMANIEI. De vre-o 2 ani de zile , conduce o academie din cadrul FRF si o face cu brio. Daca nu avrea calitate nu mai era tinut in functia de sef centru si antrenor FEDERAL

    0
    0
      1. Esti penibil, sincer!! Cred ca ai ceva probleme grave… Chiar ca numai si numai tampenii scrii… Se vede educatia deosebita si cultura, inclusiv cea fotbalistica, daca intelegi ceva din ceea ce am scris, e ok!!

        0
        0
    1. Mai @Un ALB-ROSU sincer,cat de sincer cu tine insuti,nu stiu sigur?Nu as putea sa scriu niciodata ceva impotriva lui Stupar,nu neaparat din cauza faptului ca imi este prieten,dar a gresit foarte mult,in defavoarea lui.Acum stie si recunoaste si el.A crezut ca dupa castigarea trofeelor,i se deschid portile Raiului!Initial la centrul de excelenta DEVA.Dupa deja 1 sezon,vroia acasa,motive familiale.Ok!Apoi a fost mutat la centrul Tg.Mures,adica FRF l-a combinat!Apoi,nu dupa mult timp s-a cerut din nou acasa,la Arad.
      Motivele invocate,aceleasi familiale,dar si faptul ca nu se intelegea cu antrenorul secund.Si atunci a mutat Mihai Stoichita!L-a luat pe respectivul si l-a lasat pe Stupi asa cum si-a dorit.Singur.Ce sa mai spuna Stupi?Iar a tacut si a ramas.Dar dragoste cu forta nu se poate face.Tot acasa vrea,chiar daca la Pecica!
      Iti reamintesc,ca Stupi a dorit sa plece,chiar daca se considera o pierdere grea pt UTA.
      Cazul lui Liviu Giurgiu,iti spune ceva?Si el a castigat campionatul republican.Si?A fost scos pe linie moarta,ulterior facand vanzare de legume din productia proprie,prin Piata Mica?
      Ne batem joc de toti si aducem sau reanviem niste personaje imbalsamate care de-a lungul istoriei,au profitat doar de UTA.
      Ai inteles?

      0
      0
  20. pt asa zisul ALB ROSU. Dupa cum vorbesti se vede ca nu ai nici o treaba cu familia UTA. Aici se discuta despre onoare ,demnitate si istorie. Despre viitorul unui club istoric. Tu esti cu siguranta un parinte frustrat( probabil tata lui DI______CU) . Care ati incercat sa va introduceti copilul la echipa prin diverse modalitati neortodoxe. Asa cum v-a obijnuit altcineva. Si cum la STUPAR nu ti-a mers cu asa ceva? Pt ca iti spun eu , el nu accepta asa ceva ,deoarece el are alte criterii de a promova jucatori , cum ar fi ( valoare, forma sportiva,onoare ,daruire, profesionalism). Este unul din acei oameni care a fost si este devotat acestui club, pt care a jucat si a antrenat cu cinste si mindrie fara sa accepte si sa faca compromisuri. Da, poate din daruire si dorinta de a fi mereu invingator a mai exagerat uneori pri dirzenie si agresivitate , Dar nu a exagerat niciodata. Si poate e unul din oamenii care ar merita sa faca parte din organiograma acestui club.. Nu e frumos si nici nu faci cinste fotbalului ARADEAN nici clubului si nici lui STUPAR. In rest sa tinem pumnii echipei si sa speram ca se va reabilita cit mai repede . Iar di noul sezon sa speram la o promovare pe prima scena a fotbalului romanesc

    0
    0
  21. Hai sa vb si despre caracterul celor dela scu ….cum e cu faza aia cind sefutul vostru a baut pina sa pisat pe el ,un drogat prost crescut ,sau focul facut in compartimentul unui tren sint multe altele care arata caracterul infect al celor dela scu si nu numai ,

    0
    0
  22. BRAVOOO SCU. In sfarsit o luare de pozitie, prea mult ati acceptat toate manevrele necurate ale lui Meszar care se ascunde cand dupa Fâlcă, cand dupa, ai lui subjugati.
    Sunt de parere ca trebue sa ne salvam dar ca si niste oameni de onoare nu ca niste jeguri.

    0
    0
  23. Nu mai poate sa doarma Nea Ionut din cauza comunicatelor celor de la SCU :)))
    stati linistiti ca il doare exact in ANUS de SCU !
    nu se coboara la nivelul lor !

    0
    0
  24. Nu-mi vine sa cred cat de repede se uita unele lucruri. Sunt convins ca majoritatea celor care comenteaza pe aici sunt oameni care urmaresc UTA de cel putin 10 ani…cum puteti sa uitati ce umilinte am indurat din partea acestui „profesionist”?
    Nu sunt membru SCU, nu mai sunt de cativa ani in oras, dar cum puteti sa ii atacati pe baietii astia? Daca nu erau ei acum nu se mai vorbea de UTA, se vorbea de FC Arad, in cazul bun! Cati dintre voi, cei care ii criticati, ati mers la meciurile din liga 4? Dar in tur? Daca tot considerati ca aveti un cuvant de spus de ce nu va implicati alaturi de ei? Cat timp credeti ca aceasi mana de oameni o sa duca UTA mai departe? Cat de usor e sa lasi un comentariu si sa critici pe net ceva despre care cunosti atat de putine…

    0
    0
  25. Pt Giro. Tu ai dreptate in multe din cele afirmate. Dar eu imi aduc aminte ca am citit un articol ,, pe vremea cind STUPY a primit oferta de la FRF, in care el declara: ” E o oferta tentanta, dar daca UTA imi v-a cere sa ramin , voi ramine”. Eu cred ca si prin aceasta el a demonstrat inca o data. Daca mai era nevoie ? Devotamentul lui de acest club. Cu precizarea ca ,salariul lui la club era mult mai mic decit cel oferit de FRF. Alti in locul lui,care sint si actualmente in club, plecau rupinde pamintul, fara sa se mai uite inapoi. Dar el a pus in fata dragostea si atasamentul fata de club si onoarea si placerea de a antrena UTA. Si nu aspectul financiar , cum ar fi facut-o altii. Il cunosc si stiu ce fel de om si caracter e si de aceea ma deranjeaza cind vad sau aud pe unii ca vorbesc din rautate si invidie. Sigur ca noi totii , avem si defecte, asa cum nici el nu e perfect . Dar asta va pot asigura , ca este devotat ,profesionist, preocupat si iubeste foarte mult UTA. Sa ajute DUMNEZEU ca acest club iubit si respectat sa reuseasca sa ajunga cit mai repede in LIGA I sa ne aduca prin rezultate multe bucurii si satisfactii.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button