Fotbal judetean

Gligor a revenit cu un „hatrrick” în „11”-le zărăndanilor: Păulișana Păuliș – CS Ineu 3-5





Două dintre echipele de Top 6 și-au dat întâlnire în Podgorie, acolo unde Păulișana nu mai pierduse de pe 2 septembrie. Ineu e făcută, totuși, din alt „aluat” și, chiar dacă a început anul cu eșec acasă (2-3 cu Șimandul), și-a revenit repede.

Practic, partida a început de la 0-1 și asta pentru că Voștinar a luat rapid o acțiune pe cont propriu, a centrat perfect și „vulpoiul” Alin Gligor a marcat cu capul din mijlocul careului. Ineul a încercat să rezolve rapid lucurile, însă nu a avut precizie la finalizare sau la ultima pasă. Păulișul a mulțumit și a revenit în joc cu golul de 1-1. E. Calancea a centrat de pe dreapta, Gabor a deviat balonul la prima bară, unde a apărut bine D. Popa (min. 36). Doar trei minute s-a menținut remiza, căci Zdrențan a pătruns nestingherit spre careul advers și l-a executat la colțul lung, de la 17 metri, pe Brutyo. Scorul pauzei avea să fie, însă, 2-2. D. Popa a reușit „dubla” din apropiere după o centrare a lui D. Calancea.

Ca și în prima parte, Ineul a marcat imediat după primul fluier. După mai multe pase precise, mingea a ajuns la 16 metri la Gligor, iar beleanul l-a executat cu sânge rece pe Brutyo. Minutul 52 a venit la pachet cu „hattrick” în dreptul lui Alin Gligor. Dan Mâneran a tras bine la poartă după o acțiune personală, Brutyo a respins până la Georgiu, care i-a oferit bucuria golului colegului său din atac. La 2-4, Păulișana s-a mai trezit, a avut și câteva ocazii, prin Pop și D. Popa, dar golul l-a găsit prea târziu. De abia în minutuol 89, Crișan a înscris de la colțul lung, după lovitura de colț bătută de D. Calancea. Numai că lucrurile nu aveau să rămână așa, căci, în primul minut de prelungire, Georgiu a driblat un fundaș, apoi pe portarul Brutyo și a închis tabela la 3-5.

Păulișul începe anul cu zero puncte din două meciuri și zece goluri încasate, dovadă că unele eșecuri în amicale nu au fost tocmai întâmplătoare. „Nu-mi explic ușurința cu care luăm goluri, sau adversarii ajung atât de ușor în careul nostru. Și astăzi au fost greșeli ce nu le vezi nici la copii și juniori, în special la nivelul poziționării jucătorilor, provocate de lipsa de concentrare. Dar, chiar și așa, după aspectul general al partidei și numărul de ocazii, poate o remiză era mai echitabilă. E regretabil că am început cu două înfrângeri returul, dar – până la urmă – trebuie văzut că am jucat cu echipele clasate pe primele două locuri la finele turului. Și, chiar și așa, diferența nu a fost atât de mare pe cât o arată rezultatele. Azi ne-a lipsit și Pleșca, pe Bontea încă nu-l putem folosi, practic tot jucătorii din tur duc greul”, a remarcat Dinu Maghici, antrenorul trupei din Podgorie.

Alin Gligor a acoperit excelent absența pentru o suspendare a lui Păcurar, iar Georgiu a revenit și el cu realizări importante. „E important ca lângă copiii noștri să avem și fotbaliști cu experiență, care fac uneori diferența și oferă încredere echipei. Nu era deloc simplu să câștigăm la Păuliș, împotriva unei echipe ce m-a impresionat plăcut. Dar, zic eu, am fost echipa ce a controlat meciul,un meci pe care – însă – trebuia să-l încheiem încă din prima repriză. Am tratat, însă, superficial câteva situații și am intrat cu egalul la pauză. Ne-am revenit rapid și am câștigat pe merit. Asta cerem de la toată lumea, să fim lăsați să jucăm, iar cu Șimandul nu s-a întâmplat asta. Mergem înainte, ne gândim să jucăm fotbal în fiecare meci, campionatul oricum e jucat deja”, a punctat Cristian Sculici, „principalul” zărăndanilor.

Formații:

Pauliș: Brutyo – E.Calancea, Suciu, Ambruș (69 Grigorean), Morariu – Itu, G. Pop – Asandului, Gabor (82 Crișan), D. Calancea – D. Popa.

Ineu:  Pușcaș – Voștinar, Karmanoczky, Iaroș, Hulbăr – Zdrențean – S. Balaci (59 Dennis Mâneran), Georgiu, M. Ponta, D. Mâneran – Al. Gligor (75 Belei).

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Sebastian Pantea, Florin Vesa. Observatori AJF: Leontin Buda, Gheorghe Sfăt









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button