Fotbal judetean

Bibarț și Faur au dat „knockout” pe Valea Mureșului: Cetate Săvârșin – ACS Socodor 1-4





Trupa „nebună” a lui Tibi Darazs și-a recuperat rapid punctele pierdute pe teren propriu în compania celor de la Progresul Pecica. În ciuda începutului curajos al gazdelor, Socodorul a fost destul autoritară pe terenul din comuna regală și a urcat pe locul 7 în clasament.

Și, totuși, startul de meci a arătat un cu totul raport de forțe în teren. Boc, Bogdan și Oprea au ratat ocazii importante la 0-0, dar a fost de ajuns o reușită a oaspeților, pentru ca scenariul partidei să se schimbe. Iar aceasta a căzut în minutul 26, când Mako a centrat de pe dreapta, Bibarț a preluat la marginea careului și l-a executat sec pe Aniculăesei. După alte 10 minute și Faur, celălalt atacant al Socodorului, a punctat la o pasă bună al lui Ardelean. S-a intrat cu 0-2 la pauză, dar, la trei minute de la reluarea ostilităților, Bibarț a reușit „dubla”. De data aceasta, execuția rapidului atacant a fost mult mai simplă, căci mingea trimisă de Ardelean i-a venit în gura porții. Nu era decât minutul 59, când Marius Faur a dat  „knockout”-ul, din poziție de unu la unu cu Aniculăesei. De abia atunci, vizitatorii au mai oprit „motoarele”, au făcut și toate schimbările, iar Săvârșinul a găsit golul de onoare. Iștoc i-a trimis în gaură lui Boc, iar acesta a preluat și a înscris la colțul lung.

În ciuda rezultatului nesatisfăcător, Marius Neamț vede și destule aspecte pozitive. „Atâta timp cât pe teren sunt cât mai mulți juniori din zona noastră, care evoluează și în echipa ce conduce detașat Seria A a campionatului A1, noi suntem mulțumiți. Iar diferența de pe tabelă nu reflectă realitatea din teren. La 0-0, am avut două-trei ocazii mari, dacă marcam noi primii nu știm cum ar fi decurs apoi meciul. Sigur, avem niște lipsuri în special în apărare, unde improvizăm etapă de etapă, dar ca și determinare și implicare în joc nu am ce să le reproșez băieților”, a spus antrenorul-jucător al Cetății, fundaș central în acest meci.

Socodorul a încheiat o săptămână cu schimbări la nivel de lot. Pentru că a lipsit nemotivat de la meciul cu Pecica, Șulea a fost exclus din lot, dar pe postul său, cel de închizător, a venit Ciprian Racz. Fotbalistul de 25 de ani  a evoluat câteva sezoane în tricoul celor de la Plimob Sighetul Marmației și a jucat bine în meciul de debut la Socodor. „Cu Ciprian sunt coleg la școală, la Poliția de Frontieră și a acceptat să ne ajute în acest retur. Și sigur ne va ajuta, fiindcă e un fotbalist bun și evoluează pe un post unde eram puțin descoperiți. Cât despre meciul de la Săvârșin nu sunt prea multe de spus. Se poate spune că am fost puțin norocoși în start, căci nu am primit gol, după care s-a jucat într-un singur sens și am câștigat fără emoții. Ne-am recuperat rapid punctele pierdute etapa trecută, sperăm să terminăm cât mai sus acest campionat”, a spus Bogdan Bibarț (foto), atacantul Socodorului, ajuns la 17 reușite stagionale. Totodată, Socodorul l-a mai legitimat și pe Radu Șandor, un mijlocaș central de 19 ani crescut de Crișul.

Formații:

 

Săvîrsin: Aniculăesei – D.Muntean (78 Ursu), Dumitrescu (50 A. Muntean), Neamț, Benescu – Bogdan (40 M.Marc), N.Marc, S. Istoc, Oprea – Boc, Daniel Petrean (90 Herbei)

Socodor: Vaida – Gherheș, Molcuț, Bragea (74 Șandor), Rafila (64 Licker) – Mako, Dema, Racz (64 Flueraș), D. Ardelean – Faur (74 Maris), Bibarț.

Arbitri: Alin Bolcaș – Remus Nagy, Lucian Berariu. Observatori AJF: Dorin Vătran, Eugen Roșu

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button