Atletico, peste Viitorul în derby-ul campionatului: Bălgrădean, Man și Țucudean au plecat de la UTA în fotbalul mare

Atletico, peste Viitorul în derby-ul campionatului: Bălgrădean, Man și Țucudean au plecat de la UTA în fotbalul mare

În ultimul deceniu, Atletico Arad și Viitorul Constanța au fost cele mai importante nume la nivel de copii și juniori din fotbalul românesc. Cele două grupări și-au cam împărțit titlurile naționale, iar odată cu maturizarea generațiilor alimentează grupările din elită. În cazul clubului arădean, după ce și-au făcut o cătă și un nume la UTA.

Statistica spune că aseară, în derby-ul de titlu, CFR Cluj – FCSB, pe gazon s-au aflat trei fotbaliști crescuți de Atletico și doi, de la Viitorul. Mai mult, steliștii Cristi Bălgrădean și Dennis Man și „feroviarul” George Țucudean au fost titulari, în timp ce de la gruparea lui Hagi doar Romario Benzar a prins „unsprezecele” lui Dică iar la CFR a jucat Cristian Manea. Apoi, la pauză, a mai intrat în luptă și Florin Tănase, la FCSB.

Intrând în detalii legate de partidă, să mai spunem că Benzar (de altfel fotbalist luat de Hagi în 2011 de la LPS Banatul Timișoara) a comis hențul din care Culio a deschis scorul pentru gazde. Altfel, portarul Cristi Bălgrădean a închis poarta în fața lui Țucudean et. comp., iar Man a scos al doilea „galben” și împlicit cartonașul roșu la Peteleu. Ulterior, Pintilii a fost și el eliminat, iar Gnohere a egalat pentru FCSB în ultimul minut de joc.

Partida, încheiată la egalitate (1-1), a fost condusă de arădeanul Ovidiu Hațegan, cel mai bine cotat arbitrul român. Altfel, pe banca CFR-ului a stat și Cristi Panin, din postura de director sportiv al actualul lider al Ligii 1.

FOTO: cjsport.ro

Facebook Comments
7
0

11 comentarii


  1. Ei, si acum sa ne imaginam cum ar arata o UTA potenta financiar, care sa-si permita jucatori precum Balgradean, Tucudean, Man, Petre, Oaida, Gavra sau Purece, toti aradeni. Cu un stadion modern si o conducere profesionista. Dar noi duminica avem meci crucial pentru salvarea de la retrogarea in Liga3. Contra Metaloglobus, la Siria.

    13

    0
    Răspunde

  2. Cristi Manea de la Cfr,nu tot de Hagi e crescut? Numa zic?

    0

    3
    Răspunde

  3. Nu ne face cinste, arădenilor! Ce facem acum, urmărim evoluțiile ex-utistilor? Știrea asta arata 2 lucruri: 1. Clubul UTA este condus de neprofesionisti,, ajutati,, de autoritățile locale, nepregătite mereu de a oferi suporterilor soluții viabile pt sportul de performanta! Singura performanta notabila este,, că mai existam,,. 2. Arădenii se mulțumesc cu puțin!!! Din păcate trăim din amintiri, UTA nemafiind o echipa de prestigiu cam din 1974. Echipe fara tradiție, orașele de 2 bani au putut, noi nu! Să nu mai vorbesc că alte echipe de tradiție, Petrolul, FC Argeș, Poli, U Cluj, deși au trecut prin perioade grele, au avut puterea de a se ridica, a promova și chiar de a juca în cupele europene!!! La CAMPIOANA PROVINCIEI, cu 6 titluri nu s-a putut niciodată. Iertati-ma, dar sunt frustrat!!! Mă tem că va dispărea acest club, și odată cu el suporterii UTA-ei. O tempora!

    5

    3
    Răspunde

  4. Manager ,o intrebare ptr tine: ce te-a apucat sa ridici osanale ptr Atletico? OK sunt plecati de la ei dar sau afirmat la UTA !! Mi se pare ciudata aceasta schimbare de opinie !Atentie 30 de arginti nu iti tin de foame toata viata !

    1

    3
    Răspunde

    1. au fost formati si crescuti multi ani de Atletico … la UTA au jucat putin … de cand a scrie adevarul inseamna osanale?

      3

      1
      Răspunde

      1. Dincolo se contrazice si scrie in coment,ca UTA este pentru ei doar rampa de lansare…

        0

        0
        Răspunde

    2. Un raspuns strict pentru @petre bucuresti:
      -„Nu stiu altii cum sunt,dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele…….”,chiar daca nu te-ai nascut pe aici…Nici @Nelu Targoviste nu s-a nascut la Arad!
      Vad o anumita rautate in ceea ce scrii,inca nu am inteles bine,impotriva UTA-ei,Atletico-ului sau a jucatorilor aradeni,lansati(asa cum uneori spui),prin UTA?
      Fotbalul nu mai este demult un patriotism local,cu un Domide,Tisza si multi altii,nascuti,crescuti in alb/rosu si lasati la vatra tot la UTA!Fotbalul este o afacere!Nu mai dicteaza cluburile miticiene plecarea jucatorilor si nici prim-secretarii!
      De copii viseaza sa ajunga la un club mare,dintr-o dorinta nevinovata,initial.Abia cand simt performanta adevarata intervine si banul,ochiul dracului!
      UTA si-a crescut mereu jucatori si indiferent ca au ramas la Arad,sau in putine cazuri inainte de 1989,au plecat la cluburi mai importante,din ce cauza sa-mi fie ciuda?
      Iti reamintesc ca UTA a avut o pepiniera buna doar pana in a doua jumatate ai anilor 80,apoi praf si pulbere!
      Dupa 1989,s-a nascut Romvest,pe care s-a reconstruit UTA,cu rezultate,zic eu frumoase!Ulterior s-au imprastiat!Pe ce baza puteai sa-i tii?Pe nasturi si promisiuni?Aparusera alte oportunitati….
      La decaderea UTA-ei,au contribuit cu varf si indesat si anumiti „oameni de fotbal” aradeni si asa zisi investitori!Din acea clipa,secunda 2,UTA(copiii) nu mai avea nici macar o „MINGIE”,sau tricou de antrenament.Morti!
      Revirimentul a aparut odata cu fenomenul „Atletico”,pornit de la zero,intr-adevar in jurul lui Cosma&M.Tucudean.
      Au trecut multi ani de munca asidua,victorii,rateuri,dar daca tragi o linie,in general,perioada de dupa 97-98,Atletico a scos pe banda rulanta jucatori.
      Daca esti suficient de lucid,iti vei da seama ca au plecat si inainte de noul proiect UTA!
      Vor pleca si in continuare,logic!Trebuie avut insa grija si cine vine din urma,altfel te trezesti cu „elefanti” in ograda!
      Sunt aradean si nimeni nu poate sa-mi fure aceasta mandrie locala!Ma bucur de oricare copil care creste aici si apoi ajunge in fotbalul mare!Au muncit ani buni pentru asta!
      Abia cand UTA va avea putere financiara ca sa-i tina pe loc si discutam de un Play-off,atunci voi putea spune….”pacat”,ca nu a fost apreciat!
      Mai gandeste-o…..”pretine”!

      0

      1
      Răspunde

  5. Domnilor, vreți să spuneți că Stanciu Nicușor, putea fi vândut de Vaslui cu suma aia așa mare? Și mai sunt câteva exemple.Zic..Numai.

    0

    1
    Răspunde

    1. Da @Realtyman!Poate ca nu cu acea suma mare,dar nici intr-un caz cu impresarul interlop,parnaias,ManeA!Daca nu era deturnat peste noapte si amenintat,de catre clica Becali,Ana Maria Prodan, ale carui tentacule inconjoara impresariatul romanesc,dupa iesirea la mal(in jos) ai fratilor Becali,poate ca Nicu Stanciu nu era atat de pompat!Asta l-a costat oricum foarte mult in cariera fotbalistica!Banii din contul lui Becali si ai Anei-Maria,nu i-a mai retras nimeni si nici nu-i mai poate!A fost munca lui,de care au profitat!
      Nu este prea tarziu!S-a trezit si in loc ca la varsta lui sa aleaga petrodollarii,sa ingrase burdihanul impresarei,a ales Praga,sa joace fotbal!Oare cati ar fi facut-o?Viata de fotbalist este scurta!
      Dupa cum vad,exemplul Craiovei,nu toate talentele trebuie sa treaca prin furca,…”caudina”…bucurestana!Unicul transfer „bomba”,in ultimul timp a fost Ianis Hagi la Fiorentina!Greseala asumata!Dar cati au norocul sa aiba un tata,ca sa-l rascumpere?
      Restul….”vorbim discutii”,ca sa ne aflam in treaba!

      1

      1
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.