Baschet

Urban nu le-a menajat pe jucătoarele FCC ICIM după al doilea eșec cu Brașovul: „Au dezamăgit prin atitudine, ar trebui să-și facă autocritica în oglindă”





De doar meciuri a avut nevoie Olimpia CSU Brașov pentru a se debarasa de FCC ICIM Arad în drumul spre „careul de ași” al prezentei ediții a Ligii Naționale de Baschet Feminin. După succesul de vineri (73-66), formația de sub Tâmpa s-a impus și la Arad, cu 74-66, spre dezamăgirea suporterilor, dar și a conducerii clubului.

La finalul disputei de aseară, ce le-a scos prematur pe „galben-albastre” din lupta pentru medalii, Marcel Urban nu le-a menajat deloc pe elevele lui Bogdan Bulj. „Am avut un început de meci mizerabil, cu atitudinea jucătoarelor noastre de nerecunoscut. Dacă am câștigat la un moment dat meci după meci în campionat, s-a datorat atitudinii pozitive, constructive și jocului colectiv. De această dată, s-a întâmplat contrariul . Spre surprinderea mea neplăcută, pot spune că o parte dintre jucătoarele noastre mai importante au intrat pe teren blazate, nemotivate, neconcentrate, parcă cu gândul la vacanță. Ceea ce nu-mi place și nici lor nu ar trebui să le placă și să-și facă autocritica uitându-se în oglindă. Pe mine m-au dezamăgit crunt și, din păcate, și pe publicul spectator ce a venit să sărbătorim o victorie azi (n.a. ieri)”, a menționat președintele ICIM-ului, care-și punea speranțe într-o prezență arădeană în semifinale sau cel puțin într-un duel mai strâns cu Brașovul.

Mai departe, arădencele așteaptă să afle numele echipei cu care se vor duela în primul meci din grupa 5-8, pe sistemul „cel mai bun din trei meciuri”. Adversară îi poate fi Timișoara sau Satu Mare, care sunt la egalitate (1-1) în sfertul de finală, cu meci decisiv în nordul țării.









Un comentariu

  1. Domnule presedinte Marcel Urban,va scriu din postura de suporter dezamagit(nu numai de acest meci ci si de cel de la Brasov).De 3 sezoane echipa mea favorita ICIM ARAD se zbate in MEDIOCRITATE.Cum altfel s-ar putea cataloga clasarile pe locul 8 in 2015-2016,pe locul 5 in 2016-2017 si pe maxim locul 5 in 2017-2018).Aceasta raportat la performantele anterioare ale acestui club care(sub diverse denumiri) din sezonul 1991-1992 si pana in 2015 nu a terminat niciodata nici macar 2 sezoane consecutive sub locul 4.
    Oare cine conduce acest club ? Nu dumneavoastra ? Nu ma astept neaparat sa va faceti si dumneavoastra autocritica(sau nu dumneavoastra le-ati adus pe aceste jucatoare ?).Mult mai important mi se pare ca ar fi ce veti face in continuare pentru a pune capat acestei situatii in care suntem pentru al 3-lea sezon consecutiv.
    Stiu ca legile tarii nu sunt cele mai favorabile pentru sport.Stiu ca Primaria Arad va ofera sprijin finaciar doar pe Legea 350(care nu permite acordarea de salarii din bani publici)…dar dumneavoastra care vedeti ca forma de organizare a clubului CS Baschet Arad(care este constituit ca si ONG)nu mai este la ora actuala viabila pentru ca nu se pot aloca fonduri publice pe baza Legii 69(din care s-ar putea da bani pentru salarii)unui ONG…de ce nu modificati aceasta stare de lucruri ? De ce nu faceti diligente pentru a deveni de exemplu CSM(SCM) sau alta forma de organizare care sa va permita o finantare publica ? Sau de ce nu va intensificati cautarile in sfera privata pentru a atrage si alti sponsori in afara FCC(sau a mari sponsorizarea din partea FCC) ?
    Si sa nu -mi spune-ti ca daca nu-mi convine sa vina suporterii sa faca mai mult.Eu in calitate de suporter consider ca in acesti 24 de ani(din 1994 si pana in prezent)de cand sustin aceasta aceasta ECHIPA am facut tot ce a depins de mine ca sa fiu alaturi de ECHIPA(pe care o consider ca a doua mea familie)… si ma doare situatia in care s-a ajuns in ultimii ani.Asa ca nu stiu daca conteaza pentru dumneavoastra sau nu…dar va anunt ca daca nu se schimba nimic in bine nici in viitorul sezon atunci sezonul 2018 – 2019 va fi ultimul in care eu voi mai fi SUPORTER ACTIV al BASCHETULUI FEMININ ARADEAN.
    Voi veni in continuare la baschet in calitate de simplu spectator pentru ca iubesc prea mult aceasta ECHIPA…dar atat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button