Despre glorii la a 73-a aniversare a „Bătrânei Doamne”: Andrei Mercea – evocat în cartea „Campionul care desena inimi”

Despre glorii la a 73-a aniversare a „Bătrânei Doamne”: Andrei Mercea - evocat în cartea „Campionul care desena inimi”

18 aprilie 1945 data de la care a început povestea. O poveste despre Arad, un nobil baron și moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Francisc Neumann, proprietar al fabricilor ITA și celei de Spirt și Drojdie, susținea activitatea clubului AMEFA, dar fiindcă nu a putut să-l preia și-a creat propria grupare. Creată după modelul lui Arsenal, i-a spus mai întâi ITA, apoi Flamura Roșie, iar din 1958 echipa s-a îmbrăcat în numele de UTA. Mai mult decât un club de fotbal, UTA e o stare de spirit, cel mai de preț brand al orașului ce s-a făcut cunoscut în țară și pe „bătrânul continent” prin generațiile lui Petschovski sau Domide.

Lângă acești titani au stat mulți alți campioni, fotbaliști de națională, care au pus umărul la cucerirea celor șase titluri de campioană, cele două Cupe ale României sau la rezultatul ce a cutremurat Europa în toamna anului 1970. Atunci, stăpâna lumii, Feyenoord Rotterdam era pusă cu botul pe labe în turul întâi al Cupei Campionilor Europeni de: Gornea – Biro, Lereter, Pozsonyi, Axente, Petescu, Domide, Calinin, Brosovszky, Dembrovski, Dumitrescu, plus Bătrîna, Șchiopu, Sima și Czak. Nume necunoscute lumii bune ale sportului rege continental până la acea vreme, dar adevărați campionii ai inimilor „roș-albe”.

Dintre aceștia, Biro, Sima sau Axente au sărbătorit astăzi, alături de alte glorii ale „Bătrânei Doamne” împlinirea a 73 de ani de la înfăptuirea echipei dragi. Christos Metskas, Gheorghe Vaczi, Dusan Radin jr., Mihai Jivan, Viorel Vancea, Claudiu Drăgan și Cristi Todea, alături de alți oameni de fotbal din Arad și suporteri de rând au adus un omagiu unuia dintre campionii vremurilor de aur. Andrei Mercea și-a spus singur o mare parte a poveștii vieții sale lăsând familiei și indirect lui Radu Romanescu, autorul cărții eveniment lansată azi, un jurnal sub forma unor caiete vechi. De aici a plecat jurnalistul pentru cea de-a zecea sa apariție editorială:  ”Andrei Mercea – Campionul care desena inimi”.

Crescut ca fotbalist la „piticii” Societății de Gimnastică Arad și apoi ca junior la Gloria, talentatul mijlocaș avea să devină de patru ori campion național cu UTA, dublu câștigător al Cupei României și component de bază al echipei reprezentative în anii ’50. Era un titan între titanii Petschovsky, Reinhardt sau Farmati, „un exemplu de om, un caracter atât de frumos, un fotbalist atât de elegant pe teren și în afara sa”,  l -a caracterizat Metskas in cateva cuvinte pe fostul coleg în „alb-roșu”. „În primul și în primul rând, mi-a spus că trebuie să-mi schimb comportamentul. <<Aici e Liga 1, nu mai joci în Liga 3-a, trebuie să ai o altă conduită>> m-a atenționat din prima Mercea. Era respectat și iubit de toată lumea, poate pe aceeași treapă cu Petschovsky”, a rememorat și Gabor Biro, care l-a avut antrenor pe Andrei Mercea.  Cinci decenii a fost reper al UTA-ei și al fotbalului arădean, iar întreaga viață sportivă a visat s-o cuprindă într-o carte, pe care a și început-o. Din păcate, destinul l-a împiedicat s-o încheie, plecând dintre noi în anul 2002, cu două luni înainte să împlinească 77 de ani.

Amfitrionul lansării de la Sala ”Centenar” a Bibliotecii Județene ”Alexandru D. Xenopol” Arad a fost colegu nostru, Florin Coita, iar despre carte și personalitatea lui „Bandi” Mercea au mai vorbit scriitorul Ionel Costin, Gheorghe Vaczi, dar și fiul lui Andrei Mercea, Ștefan și nepoata Andreea. Vizibil emoționată, aceasta a ținut să-i mulțumească autorului pentru că astăzi povestea bunicului său va fi cunoscută prin cartea ce-i este dedicată, dar și celor prezenți la lansare.

Cartea ”Andrei Mercea – Campionul care desena inimi” se găsește la sediul clubului UTA de pe Calea Victoriei, nr. 20.

Facebook Comments
10
0

15 comentarii


  1. Recunostinta , glorie si multumiri tuturor celor ce au slujit la „Curtea Batranei Doamne ,, !!! La Multi Ani UTA ARAD , La Multi Ani Regina Noastra !!! Pentru cei ce sunt , pentru cei ce vor veni :” Coroana , Tronul si Blazonul ,,Batranei Doamne lasate mostenire de Baron , sunt averea si lucrurile de pret ce trebuie pazite cu sfintenie !!!

    13

    1
    Răspunde

  2. O scapare al acestui frumos articol!Baronul nu a infiintat UTA!Ci ITA,apoi trecuta la denumirea de Flamura Rosie.In anul 1958 la trecerea spre denumirea UTA,, Baronul Neuman era deja departe….si nu mai avea legatura cu echipa fondata si stadionul construit, pe care le-a nasit din fasa pe banii dansului,nu al comunitatii contribuabile!Ar fi vrut AMEFA unde era finantator,dar daca nu a fost acceptat si-a facut propria echipa!Fara nervi sau frustrari!A dovedit ca poate si singur!
    Noi(aproape toti) iubim UTA,indiferent prin cate transformari a trecut si sub cate denumiri a aparut!UTA,FCM UTA,CS UTA,CSM UTA(MUTA),B.D.UTA!
    Pentru mine este doar UTA,culori alb-rosu,nu negru si nu albastru!
    Asta este!Acum..HAI UTA!

    4

    4
    Răspunde

  3. Nu stiu cat de actuala este fotografia articolului?Fac abstractie depre randul 3,cu Todea si Dragan….sau juniorii din spate…
    Personajul(primul,dreapta) de pe randul 2,cu ochelari negri,camasa alba si sacou bej,este nimeni altul decat domnul profesor Dionisie Piros.Unora le va spune putin…
    Cine este acest domn?Ei bine,la varsta dansului,octogenar…..este fiul fostului contabil personal si fosta „mana dreapta”,al Baronului Neuman!Un fel de „Schindler List”,in varianta aradeana!Coautor la multe lucrari despre UTA.Pe merit,parca isi traieste amintirile copilariei,daca ai sansa sa stai de vorba cu dansul!
    Prin presa vremii,sau diverse,se stiu multe,dar acest domn,Dionisie Piros povesteste,cand este bine dispus(dupa decesul sotiei 2017) ceea ce niciodata nu a aparut vre-o data in public!
    Inca se tine extraordinar de bine!Nu ar fi neaparat un sfat pentru jurnalisti,dar atat cat mai are de trait,nu as rata niste interviuri cu dansul!Locuieste in plin centru,langa Casa Ceausescu,nu este greu de gasit!Doar sa va inarmati cu mult timp!Cand incepe sa povestasca despre UTA,timpul se opreste in loc!

    3

    4
    Răspunde

    1. cel mai grav lucru care sa intamplat cu Aradul, este ca baronul a muril la vreo 7-8 ani dupa revolutie si nici un aradean, deasta de bine nu a catadicsit sa-i faca o invitatie la Arad sa vada ce a mai ramas din ce a construit si lasat aradenilor, dar au stiut sa se infrupte din ceea ce a lasat, sa ne fie rusine, parca ne si meritam soarta….

      7

      2
      Răspunde

      1. Gresit total,@Gabriel!Baronul a urmarit mereu parcursul bebelusului sau!
        Nu stiu cat de adevarata este legenda,ca ar fi transmis o telegrama,dupa eliminarea Feyenoord,cu simplu „felicitari”Dar inclin sa cred ca real!
        In schimb,pot sa va confirm ca urmasul sau,Vegvari,a dat stadionul pe mana lui Falca!Restul se stie!
        Fosta gradinita este acum sub proprietate privata,a unei clinici dubioase,proprietar de inchirieri de masini si reparatii telefoane mobile…Nu facem reclame!Incepe cu A si se termina cu ss!
        Cei care au reorezentat familia baronului,erau nimeni altii decat cei care omorasera Hotel Continental,Timisoara!Prinsi cu mata in sac!
        Asa ca respectivele masinatiuni,s-au facut si stadionul a pierdut o mare tarla,care ar fi trebuit sa apartina condomeniului adiacent!
        Din aceasta cauza,un mare teritoriu,din nepasarea lui Falcosu,s-a dus pe apa Sambetei!Acum apare ca parcare privata,ba chiar cu afise,ca nu cumva sa se indrazneasca intrarea pentru fotbal!
        Aici trebuie sapat,aici treeebuie DNA!Adica sunt rupt in fund,repar telefoane,pe la Intim,Gara,mai inchiriez niste rable de masini,fac analize medicale de preschimbare de permise,pe la capat de tramvai,Fat Frumos,dar preiau Gradinita UTA!!!!Serios?

        1

        0
        Răspunde

  4. In 18 aprilie 1945 Baronul Neuman a infiintat Industriile Textile Aradene echipa uneia din fabricile lui.
    A facut- o dupa modelul echipei Arsenal Londra a carui suporter era.
    In anii cind Baronul Neuman a fost student la Londra Arsenal era echipa cea mai in voga.
    ITA a fost facuta din jucatorii a doua echipe.
    NAC campioana Ungariiei in editia 1945/44 si KAC care a terminat pe locul trei in acceasi editie si a jucat finala Cupei Ungariei cu FTC in aceeasi editie.
    De la aceste doua formatii a luat Baronul Neuman cei mai buni jucatori.
    Citiva dintre ei erau nascuti in Arad,dar au jucat in Campionatul Ungariei
    Antrenorul echipei campioane a Ungariei era un aradean acelasi care a marcat primul gol al nationalei Romaniei in primul ei joc international

    Comunistii au desfiintat Carmen Bucuresti.
    Ma mir cum ITA nu a fost desfiintata.
    In 1950 i -au schimbat numele in Flamura Rosie UTA.. Asta e numele corect.
    Din 1958 s a numit UTA
    Stadionul ITA cel mai modern stadion din tara la inaugurare, din 1948 s a numit 30 Decembrie pina in 1969

    Povestile spuse acum de domnul profesor Piros le- am auzit prima data in anii de liceu, cind ne preda chimia.

    9

    0
    Răspunde

  5. ma corectez 1943/44 a fost editia de campionat la care am facut referire.Am batut gresit o cifra.

    3

    0
    Răspunde

    1. NAC-Nagyvaradi Athletikai Club-Clubul Atletic Oradea
      KAC-Kolozsvari Athetikai Club-Clubul Atletic Cluj
      FTC-Ferencvarosi Torna Club-Ferencvaros TC

      0

      0
      Răspunde

      1. de la NAC– Pecsovszki József, Lóránt Gyula, Stibinger János, Tóth III. Mátyás,Scherz Kamill, Mészáros Ferenc, Kovács II. János
        de la KAC-Márky Sándor,,Bonyhádi ,Ludovic László,Reinhardt Janos,,Páll Béla Adalbert

        1

        0
        Răspunde

        1. antrenor NAC 1943/44-Ferenc Ronay,–campioana cu 13 puncte avans fata de a doua clasata
          antrenor KAC 1943/44-Zoltan Opata-locul trei,finalista in Cupa 2-2 si 1-3 cu FTC .golurile ,Bonyhadi 3
          Baronul Neuman l-a ales pe Zoltan Opata

          1

          0
          Răspunde

          1. Primele cinci 1943/44

            1 Nagyváradi AC 30 24 1 5 78- 36 +43 49
            2 Ferencváros TC 30 16 4 10 71- 46 +25 36
            3 Kolozsvári AC 30 15 6 9 54- 45 +9 36
            4 Gamma FC 30 14 7 9 53- 40 +13 35
            5 Újpest 30 13 7 10 92- 59 +33 33

            1

            0

    2. De aceea v-am dat dislike!Pentru ca ati gresit anul,domnule Meches!
      Razboiul WW2,inca nu se terminase in aprilie 1945 faptic,abia scapaseram de rusi spre Berlin!
      ITA se nastea intr-o dupa amiaza tarzie,prin filatura,printre utilaje!
      A fost momentul zero!

      1

      0
      Răspunde

  6. Pasiunea pentru fotbal
    Pasionat de fotbal, în anul 1938, face o ofertă de cumpărare a echipei arădene AMEFA, club pe care îl susținea financiar, dar este refuzat.[1][3] Nu renunță la proiectul de a deține o echipă de fotbal de succes, iar în anul 1945, aproape de finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, decide să-și înființeze propria echipă:

    „Era uite aici, pe colț, unde e platforma UTA. Unde e stadionul azi, vizavi. A ținut o ședință, erau mulți prieteni de-ai lui, ingineri, oameni de încredere. A zis că vrea să facă o echipă de fotbal, cine are un nume de propus? Cineva a zis Gloria, care nu mai era, altcineva a propus să fie ca fabrica: ITA. Doar era fabrica lor! Bun. Și ce culori să aibă echipa? După multe discuții s-a notat să fie alb cu verde. Nimeni nu știe azi că, pentru câteva minute, UTA a avut aceste culori: alb-verde. Atunci baronul, care avea în minte combinația alb cu roșu, ca la Arsenal, dar era atât de delicat încât nu voia să impună nimic, a fost salvat de cineva de la Comunitate care a zis că nu se poate «alb cu verde, pentru că sunt culori naziste». Oamenii s-au trezit și a rămas alb cu roșu, ca pe Highburry. Ca Highburry avea să fie și stadionul, doar că un pic mai mic.”
    – profesorul Dionisie Piros[1]

    Astfel, la 18 aprilie 1945 i-a ființă clubul de fotbal I.T. Arad.[3] Unde vor fi aduși cei mai valoroși fotbaliști din zonă, inclusiv din naționala Ungariei[9], precum Iosif Petschovski, Gyula Lóránt și Ladislau Bonyhadi.

    În anul 1946 finalizează construcția stadionului I.T.A. care a fost inaugurat la 1 septembrie printr-un meci de fotbal cu echipa Ciocanul București.[6] Arena era considerată, la acea dată, cel mai frumos stadion din țară, fiind o copie fidelă a stadionului echipei Arsenal Londra, Highbury, până și culorile tricourilor, alb și roșu, fiind împrumutate de la celebra echipă.[8][10]

    Baronul a mai deținut o echipă de fotbal, a Fabricii de spirt și drojdie, care evolua în ligile inferioare, Indagrara Arad.[10]
    asa pentru a respecta adevarul istoric

    4

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.