UTA Arad

Todea: „Presiunea retrogradării nu a dispărut, să tratăm cu o mai mare responsabilitate adversarii mai slab cotați!”





Tabăra utistă a digerat greu înfrângerea din meciul cu Sportul Snagov (1-4). Cu două zile înaintea întâlnirii cu Pandurii Târgu Jiu, antrenorul principal Cristian Todea a vorbit despre starea vestiarului. „Am avut o ședință după joc, s-au discutat și cauzele înfrângerii, iar domnul Ionuț Popa a fost clar, dânsului nu-i place să piardă cum s-a întâmplat cu Snagov. A fost o discuție, pozitivă, ar fi bine ca să învățăm din ea. Prestația jucătorilor a fost sub nivelul lor, au fost probleme de atitudine, n-am găsit soluții și n-am avut luciditate. E important să câștigăm împotriva Pandurilor, ca apoi să abordăm altfel ultimele meciuri, fără presiunea retrogradrii, care, din păcate, încă nu a dispărut”, a punctat Todea.

Fostul mijlocaș a subliniat importanța schimbării de atitudine și le-a atras elevilor săi atenția asupra realității ce contrazice calculele hârtiei. De altfel, pentru prima oară în campania de primăvară, utiștii plecau cu prima șansă în fața unui adversar și au clacat. „Cum am spus, foarte mulți jucători au fost sub nivelul lor, la meciul cu Târgu Jiu trebuie să avem altă atitudine, altă determinare. Înfrângerea din meciul trecut a fost  încă o dovadă că nu mai sunt meciuri grele și meciuri ușoare. Noi, cel puțin, am demonstrat contrariul, făcând jocuri bune cu Chindia Hermannstadt sau Afumați, dar pierzând puncte mai slab cotate, care, după cum s-a văzut și la acest ultim meci, dau maxim când întâlnesc UTA. S-a și văzut la final cât de mult s-au bucurat cei de la Snagov că au câștigat la Șiria, trebuie să tratăm cu o mai mare resposanbilitate astfel de dueluri pe hârtie abordabile”, a adăugat „Dulăul”.

 









Un comentariu

  1. pai nu ne ziceai tu sa stam linistiti ca nu mai pierdem nici un meci pana la finalul campionatului?! acuma iar te-ai sucit? cum te baga Popica la inaintare!?of , of !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button