„Intermediară” riscantă pentru Cermei și Lipova, Sebișul ar trebui să defileze cu „lanterna”

„Intermediară” riscantă pentru Cermei și Lipova, Sebișul ar trebui să defileze cu „lanterna”

E săptămâna rundelor intermediare în ligile doi și trei, însă și prim divzionarele județene arădene intră în scenă miercuri. În competițiile naționale, UTA dispută azi derby-ul cu Poli, de la aceeași oră (17) jucând și Sebișul în cadrul rundei cu numărul 24 a Ligii a 3-a (seria a IV-a). Mâine, e rândul celorlalte divizionare terțe din județul nostru să dispute două confruntări de risc maxim.

Sebișul nu ar trebui să aibă probleme cu „lanterna roșie”

Cât timp s-a odihnit, adică în etapa de la finalul săptămânii trecute, Național Sebiș s-a văzut aruncată în afara podiumului de CSM Lugoj, așa că e datoare să reînceapă urcarea. Misiunea pare fi simplă, atâta timp cât pe malul Crișului Alb ajunge „lanterna roșie”, ce a adunat doar două puncte în acest sezon.

La fel de adevărat este că unul dintre aceste puncte, Nova Mama Mia Becicherecu Mic le-a obținut chiar în urmă cu patru zile contra lui Hermannstadt, dar asta nu înseamnă mare lucru în economia partidei de azi. Lui Călin Cojocaru îi lipsește mijlocașul Săulescu (suspendat), dar este de așteptat ca pe teren contra firavei formații timișene să apară mai mulți jucători care au evoluat mai puțin în acest retur. „Indiferent de jucătorii pe care îi vom folosi, aceștia trebuie să-și trateze cât mai serios adversarii. Orice meci începe de la 0-0, e de muncit pentru fiecare gol și pentru punctele ce le vizăm în această partidă”, a spus managerul „alb-albaștrilor”.

Așadar, sebișenii și nu numai sunt poftiți la Național – Becicherecu Mic începând cu ora 17, pe  arena „Crișana” în cadrul etapei cu numărul 24 a seriei IV-a a Ligii a 3-a. Arbitrii întâlnirii sunt: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj) – Cristian Bumb (Băcia – Hunedoara) și Marius Matica (Oradea – Bihor), iar observatori federali Nicolae Grigorescu (Timișoara) și Dorin Micșa (Timișoara).

 

Sună mobilizarea în Țara Sămădăilor!

După șase eșecuri, o remiză și doar o victorie în retur, vestiarul Cermeiului a rămas dator față de conducerea clubului și comunei, dar – bineînțeles – față de susținătorii săi. Pe undeva, meciul de vinerea trecută, de la Timișoara, cu CNP-ul, a fost sacrificat tocmai în ideea ca partidele de acasă cu Lugoj și Filiași să fie abordate cu toate pânzele sus. „Ne mobilizăm la cele două partide pe care le jucăm acasă și vrem să arătăm o altă față. Țintim rezultate pozitive, chiar dacă întâlnim echipe din prima jumătate a clasamentului. Așteptăm toți sămădăii la meciuri, vremea este bună de fotbal, totul este impecabil la baza sportivă de la Cermei. Avem nevoie de susținere pentru a face două jocuri bune. Lipsește în continuare Alin Gligor, în rest toți jucătorii sunt deciși să schimbe îndrepte destul de proastă lăsată în acest retur”, a menționat Petre Bulza, președintele „roș-albilor”.

Cermei – Lugoj e programat mâine, de la ora 17, cu bănățenii având o dublă motivație. Aceea de a lua punctele ce le-ar permite să rămână pe podium, dar și a răzbuna eșecul din tur: 1-2 în octombrie 2017.

Se mută în Bănie pentru puncte!

Lipova a făcut uitat eșecul dur de la Petroșani, cu Șirineasa (0-5), printr-un succes muncit, semnat Filimon în minutele de prelungire ale confruntării cu Giarmata. Acum, sorții au vrut ca Șoimii Lipova să-și petreacă săptămâna în capitala Olteniei, acolo unde o așteaptă Filiașul și „satelitul” lui CSU. „Avem două partide legate la Craiova pe care le abordăm profesionist. Plecăm marți spre orașul din Bănie, vom rămâne cazați la motelul Craiovița până sâmbătă pentru odihna jucătorilor, plus două zile de antrenamente, joi și vineri. Avem deja închiriat un teren, totul este pregătit în detaliu pentru fotbaliștii noștri, va fi practic un mini-cantonament de patru zile cu două meciuri. Chiar dacă avem la dispoziție autocarul modern de la Pletl, ar fi fost contraproductiv pentru fotbaliști să fim pe drum în jur de 22-23 de ore în patru zile. Băieții au apreciat efortul nostru financiar, dar sperăm ca acest lucru să se vadă pe teren la cele două partide, așteptările noastre sunt pentru rezultate pozitive atât cu Filiași, cât și cu Craiova II. Știm că avem de-a face cu echipe oltenești, cu jucători rapizi, incomozi, cu o răutate pozitivă”, a punctat Radu Pop, șeful grupării lipovane.

Deplasarea în Bănie nu a putut fi efectuată de Blagoescu, Pașcu, Deta (cu probleme legate de locul de muncă, respectiv școală), Dobrean și Turai (accidentați). „Avem mulți tineri, vedem cum se vor implica, ne dorim rezultate bune pentru orașul Lipova care ne susține și ne oferă condiții. Drept este că și dintre jucători deplasați la Craiova, unii au familii, chiar copii și fac un sacrificiu. Dar, este mai bine așa pentru odihna lor”, a adăugat Pop.

Partida dintre ACSO Filiași și Șoimii Lipova, din cadrul etapei a 24-a a Ligii a 3-a, e programată miercuri, pe terenul „Chimia” din Craiova.

Facebook Comments
1
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.