UTA Arad

Suporterii lui Poli au ajuns la Șiria! Video!





E zi de derby fotbalistic în Vestul României, iar acesta începe ca de obicei cu imagini ale suporterilor echipei ce joacă în deplasare. De data asta, poliștii sunt așteptați în premieră de UTA (ei s-au mai deplasat pentru un meci cu Șoimii Pîncota pe „Otto Greffner” în septembrie 2016) la Șiria, iar marșul lor a început din Piața Operei, cum se vede în imaginile video de mai jos.

Susținătorii „alb-violeți” se îndreaptă spre Gară, unde, la ora 13, va pleca trenul spre Arad. Biletele au fost deja luate (foto în medalion), iar legătura este cea de Brad în jurul orei 14,15. Din informațiile noastre, vor face deplasarea în jur de 250-300 de fani ai peluzei Curva Sud, iar bilete de intrare la meci au har Domnului. Mult peste cele 70 cuvenite conform regulamentului. Rămâne încă de văzut cum va aborda conducerea clubului UTA problema accesului pe stadion, mai ales după ce chiar ultrașii „roș-albi” au sărit în apărarea rivalilor printr-un comunicat oficial. Ei spun că susținătorii lui ASU trebuie lăsați să intre dacă au bilete valabile, altfel vor părăsi și ei arena în semn de protest.

Așadar, se anunță ore încinse și lungi la Șiria în ziua celui mai așteptat meci al primăverii la Arad și Timișoara. Vă mai reamintim că porțile arenei „Otto Greffner” se deschid la ora 15,30, iar meciul începe la ora 17. Sportarad.ro încearcă să fie cât mai promt cu informații de la fața locului.

 

Update 1! Jandarmeria mobilă Timișoara: Toți cei care au bilet au dreptul să intre pe stadion!˝

Doamna Emilia Fîneață, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Mobile Timișoara ne-a declarat în exclusivitate la orele amiezii că:˝Noi doar însoțim grupul organizat pe traseul stabilit, nu verificăm care dinte ei au bilete și care nu. Grupul se va deplasa cu trenul pe ruta Timișoara-Arad și respectiv Arad-Șiria. La poarta stadionului, vor fi preluați de firma de pază vor verifica dacă au bilete și le vor da acces pe stadion. Toți cei care au bilet au dreptul să intre pe stadion. Dacă organizatorii decid altceva, se va vedea atunci, la fața locului, ce măsuri se vor întreprinde de către Jandarmeria Mobilă pentru a asigura ordinea la acest eveniment sportiv.˝

 

 

Update 2! Timișorenii au ajuns la Șiria cu un tren Regiotrans

 

 









10 comentarii

  1. Acolo sunt maxim 150 de persoane, cum de altfel si noi, utistii, cam tot atatia vom fi. Nu va mai agitati… e marti, nu-i mai pasa nimanui de derby.

    0
    0
  2. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ., HAI BAIETII ; UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!!

    0
    0
  3. STATI LINISTITI O SA VEDETI GROSUL GALERIEI LA VOI , HAIDETI CA NE PLAC SURPRIZELE ,VA TRAGETI PE CUR CA SUNT SOLIDARI CU NOI SCUtece arad SA NU VA FACETI DE RAS CA V-AM LUAT 350 DE BILETE SUNTETI PENIBILI VA PLACE DE NOI , FARA NOI POLI TIMISOARA Muta arad nu conteaza in TARA ROMANEASCA …ESTE MARE SARBATOARE LA VOI CAND VIN TIMISORENII OK HAIDETI DATI DRUMUL LA FRUSTRARI ESTE FAIN LA MALLL IN TIMISOARA.

    0
    0
    1. 350 s e numarul maxim pe care puteti sa -l aveti !!! Astia sunteti toti !!! Da macar 1500 citi am fost noi la voi anul trecut puteti aduna ??? Sau macar 500 citi am fost ultima data , puteti ??? Nici macar 350 nu sunteti , abia depasiti 200 !!! „Marea cimisoara” e treisferturi moldo -olteana , restul e familia cirpaci !!! Sunteti singurul oras din galaxie cu mall …..ce sa spun…..UN OARECARE DINTR-UN OARECARE ORAS !!!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button