Fotbal judetean

Pe linia de sosire, dar meritat: Victoria Zăbrani – Victoria Felnac 4-2





Cele două Victorii „alb-roșii” din primul eșalon județean au pus în scenă un duel extrem de interesant, ce a fost aproape de a se termina cu o semi-surpriză. Practic, gazdele au izbutit golurile victoriei în ultimele 4 minute de joc, Edi Zele (foto) fiind încă odată provindețial pentru echipa sa.

După cum avea să debuteze partida, se părea că amfitrionii vor avea o misiune ușoară. În minutul 8, Măgulean a tras la poartă, Dolga a respins în față, Zele a urmărit și a marcat. Zăbraniul a dat senzația că sunt în control, a și lovit bara prin același Zele, dar pe o contră, Petcuț l-a angajat pe dreapta pe P. Bogdan și acesta a șutat pe jos la colțul lung și a restabilit egalitatea: 1-1 (min. 20).

Elevii lui Irimia au „măcinat” din nou jocul, dar golul l-au găsit de abia în partea a doua. În minutul 56,  Zele a centrat de pe stânga și Băd a înscris din voleu, cu latul. Felnăcanii nu s-au dat bătuți și au mai revenit odată pe tabelă, prin Gyebnar, care a prins un șut frumos de la 25 de metri la semiînălțime: bară-gol: 2-2 (min. 63). Încă odată, gazdele s-au pus pe atac, Măgulean a nimerit și el transversala, însă, până la urmă, eforturile aveau să le fie răsplătite. Dar, pentru asta a fost nevoie de o execuție de maestru a lui Zele, direct din lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta, mingea ducându-se peste zid la colțul lung. Dar, golurile de excepție nu s-au încheiat aici, căci nou-intratul Goț a înscris pentru 4-2, de la marginea careului, după ce a pătruns din stânga în centru și a tras imparabil cu dreptul tot la colțu lung.

Zăbraniul merge ceas și a devenit titulară de drept a ultimei poziții pe podium. „Știam că Felnacul nu mai e echipa din tur și mi s-a confirmat acest lucru. A stat foarte bine în teren, a fost pragmatică la cele două goluri și putea să plece cu un egal. Dar băieții au crezut până la final în șansa lor și, la numărul de ocazii create și posesia avută, am obținut în cele din urmă un succes meritat. Abordăm meciul de la Sântana la victorie, așa cum le cer mereu jucătorilor mei”, a spus Cristi Irimia, antrenorul Zăbraniului.

VI-FE a fost la câteva minute de un rezultat pozitiv la Zăbrani, însă președintele -jucător al „alb-roșiilor” nu are reproșuri la adresa lui Petcuț et. com. „Atitudinea s-a schimbat în bine de câteva etape încoace, iar asta e foarte important pentru o echipă ca a noastră. Doar astfel putem crește în joc și ca grup și echipă, iar azi am făcut dovada acestui fapt. Am jucat foarte bine tactic, am fructificat atacurile create, au fost decisive cele două execuții frumoase din final, ce au deschis câștigătoarea. Poate, echitabil ar fi fost egalul, dar am vrea să felicităm și echipa gazdă dacă a reușit să câștige. Clubul nostru e alături de jucători, le apreciază eforturile și drept dovadă am achitat în avans salariul pe ultima lună”, a menționat Oliver Felnacichi, care speră ca și Maxim, dispărut de două săptămâni de la echipă, să revină în lot: „E un jucător pe care ne bazăm, dar nu știm ce are de gând”

Formații:

Zăbrani: Șoltesz – Cl. Filip (84 A. Popa), Hodan (75 Simion), Edu, Topai – Francescu – Gherghel (70 Ungur),  Zele, Măgulean, O. Filip (84 Goț) – Băd.

Felnac: Dolga – Baroti, Rotar, C. Vidican, Sabău (24 Trifan) – P. Bogdan (87 Felnacichi), Onețiu, Gyebnar, Geanîm – G. Petcuț, Adam.

Arbitri: Cristian Coroban – Cristian Takacs, Mihai Stanciu. Observatori AJF: Marius Alexa, Ioan Hamza









Un comentariu

  1. Fara ajutorul discret al arbitrului de centru care la fel ca si la Santana a tras cu gazdele acordand o lovitura libera care a vazut-o doar el( starnind zambete la marginea terenului inclusiv oficialilor)a decis soarta meciului.Zabraniul a dominat dar egalul era rezultatul real.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button