UTA Academie

Scor de tenis pentru revenirea pe loc de turneu final: CS Drobeta Turnu Severin – UTA Under 17 0-6





Puștii lui Sandu Gaica și Adi Ungur s-a deplasat în acest weekend pe malul Dunării, acolo unde a întâlnit formația clasată pe ultimul loc în seria de Vest a Ligii Elitelor Uder 17, Drobeta Turnu Severin. Victoria arădenilor a fost cât se poate de categorică, scor 6-0, după 3-0 la pauză. Miculescu (foto) și Isac au reușit câte o „dublă”, foaia marcatorilor fiind completată de Tăședan și Gavrilă.

„Am dominat meciul în totalitate, ne-am făcut jocul, dar rămâne problema ratărilor în exces. Pe lângă cele șase goluri cred că am avut încă 15 ocazii clare de a marca”, a declarat Sandu Gaica pentru uta-arad.ro.

Acesta i-a trimis pe teren pe: Zamfir – Haloș, Salka, Vidican, Mohaci – Isac, Hrezdac – Dumitru, Miculescu, Merian – Nistor, iar după pauză și pe: Tăședan, Duma, Gavrilă, Pascu și Cocriș.

Fiindcă CSU Craiova a câștigat cu 2-1 la Cluj, cu Viitorul Mihai Georgescu, „roș-albii” revin pe locul 2 ce-i duce la turneul semifinal. Dar, până acolo, utiștii mai au de câștigat două partide din sezonul regular, restanța de la Râmnicu Vâlcea (2 mai) și acasă contra celor de la FC Star Sport (5 mai).

FOTO: UTA Media Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button