Campioană pentru a 12-a oară, Ancuța Stoenescu stabilește un nou record în baschetul feminin românesc

Campioană pentru a 12-a oară, Ancuța Stoenescu stabilește un nou record în baschetul feminin românesc

Până în urmă cu trei zile, cinci au fost jucătoarele din baschetul feminin românesc cu câte 11 titluri naţionale în palmares. Dintre acestea, una mai se afla în activitate, Ancuţa Stoenescu, iar aceasta a mai adăugat un trofeu cu ocazia finalei Sepsi Sfântu Gheorghe – CSM Satu Mare 3-1 la general. De altfel, valorosul conducător de joc are în palmares un număr de 33 de titluri și cupe, atât în țară cât și în Cipru.

Originară din Timișoara, Stoenescu a început să joace baschet la 9 ani și s-a remarcat pentru prima oară în tricoul celor de la ICIM Arad. De altfel, jucătoarea de 1,74 metri a câștigat cinci din cele 12 titluri naționale cu gruparea de Mureș, patru au fost pentru Târgoviște, iar ultimele trei (consecutive) cu Sepsi.

În urma succesului din ultimul act contra sătmărencelor, pentru care au evoluat și arădeanca Andra Mandache, dar și fostele jucătoare ale ICIM-ului, Orosz, Părău și Uiuiu, Stoenescu le întrece la numărul de titluri de campioană a României pe Cornelia Taflan (3 titluri cu Rapid şi alte 8 cu Politehnica în anii 1950-1960), Virginia Popa (11 medalii de aur cu U. Cluj), Aurora Dragoș (10 titluri cu U. Cluj și unui cu ACRO București) și arădeanca Bianca Drăguș-Urban. Soția managerului Marcel Urban a jucat doar pentru două cluburi în cariera sa, câștigând 8 titluri cu ICIM și 3 cu Livas Târgoviște.

În statistica medaliilor de aur mai apar câteva baschetbaliste cu trecut arădean și anume: Anca Niţulescu – 8 titluri, din care patru cu echipa ICIM, Monica Brosovszky – 7 titluri (patru dintre acestea cu echipa din oraşul natal), Annemarie Părău – 6 titluri (două cucerite în galben şi albastru), Andra Mandache – 5 titluri (patru pentru echipa din oraşul de pe Mureş), Adela Mercea – 4 titluri și toate cu unica echipă pentru care a jucat de-a lungul carierei, ICIM Arad.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.