Gloria LT Cermei

Cermeiul, în amintirea vremurilor de altădată cu Hermmanstadt II: „Să-i ținem sub noi și să căpătăm moral pentru meciul cu Sebișul!”





În toamnă, meciul cu „satelitul”  viitoarei primi divizionare din județul Sibiu i-a prins pe cermeiani pe val. Scorul final, 7-2 pentru „sămădăi”, stă mărturie acestui lucru, însă vineri se anunță o cu totul altă mâncare de pește. Trupa lui Anca și Nagy nu se simte prea bine în campania de primăvară și, cu etape înainte de finalul stagiunii, are aceeași zestre de puncte cu adversarii ei de peste două zile.

Sigur, amenințarea cu retrogradarea nu există, atâta timp cât Becicherecu și Băleștiul sunt – practic – condamnate, iar „puștii” de la Centrul Național de Pregătire Timișoara sunt doar de formă în această serie în lipsa Certificatului de Identitate Sportivă, dar Cermeiul nu concepe să termine prima peste linie. „Bineînțeles că mai dorim să facem puncte în acest campionat, iar jocul destul de bun cu Filiașul ne dă speranțe. Am luat pe două execuții bune ale atacantului și greșeli mari de marcaj, dar, în rest, am dominat, am atacat și domnișoara arbitru ne-a privat de două penalty-uri. Nu e un retur așa cum l-am prevăzut, suntem clar într-o pasă proastă, dar asta nu înseamnă că nu ne putem reveni. Noi sperăm chiar de la meciul de vineri, de la Sibiu”, spune Petre Bulza, președintele Cermeiului.

Rezultatul „fluviu” din toamnă rămâne doar o amintire frumoasă, ca și o parte dintre jucătorii care l-au obținut. „Față de acel meci, nu-i mai avem pe Bodea, Buia și Gligor, iar Varga e suspendat. Chiar și așa, avem încredere într-un rezultat bun, ne propunem să-i ținem pe cei de la Hermannstadt sub noi în clasament. În plus, vrem să căpătăm moral pentru meciul de săptămâna viitoare cu Sebișul, care se va juca 100% căci nu ducem lipsă de Ambulanțe”, a adăugat Bulza.

Așadar, vineri, de la ora 18, pe terenul „Independența Obor”, Lunca Teuz Cermei ar putea alinia următorul prim „unsprezece”: Pașcalău – T. Bodri, Cotoc, Nistor, Suslak – Copil, Ianc, Mihuța, L. Bodri – Bulza, Sulea.









4 comentarii

  1. Cu stima maxima,domnule presedinte si cu maxi-multumiri pentru cedarea lui Bodea si Buia spre UTA!
    Totusi am impresia ca urmariti un alt film,dintr-o scenografie trecuta din vremea lui Reth Buthler si Vivian O’Hara din „Pe Aripile Vantului”!
    Daca nu va treziti,ceea ce ar fi trebuit sa o faceti deja,demult,poate ca anul acesta,tot prin conjuncturi diverse,nu retrogradam……
    Ce s-a intamplat totusi?Porniti ca din pusca,in rest ciuca batailor?
    Pe ce va bazati?Ca nu retrogradeaza nimeni?Sunteti sigur?Ati fost singurul care nu ati votat pe Burleanu!(Felicitari pentru coloana vertebrala)!Dar va fi ochi pentru ochi/dinte pentru dinte!Nu va va ierta,garantat!
    Va luptati acum si cu morile de vant!Cred ca ati luat in considerare din start aceasta varianta!
    Hai Cermei!Nu mor caii cand vor cainii!

    0
    0
  2. Pe langa Balesti si Becicherechi mai retrogradeaza o echipa, CNP nu intra in discutie, punctele cu CNP nu se pun, deci emotii mai sunt din pacate

    0
    0
    1. Retrogradeaza 21 de echipe din liga 3, deci 4 din fiecare serie, locurile 16,15,14,13 si inca una mai slab cotata de pe locul 12. Deci, din seria 4, locurile 15,14,13 si eventual 12. Și CNP poate retrograda, urmand ca din vara sa fie invitata din nou sau, daca e valabil ce s-a spus dar nimeni nu a vazut scris, se anuleaza toate jocurile cu CNP si atunci avem la retrogradare locurile 14,13 si eventual 12. Deci minim 3 echipe vor retrograda, incluzand CNP. Nu se poate baza nimeni ca vor fi reprimite echipele retrogradate si oricum asta se va intampla cu o saptamana inainte de debutul ligii a treia, cand practic, sunt cu un picior in liga 4.Depinde de cele 21 de castigatoare ale barajului daca onoreaza sau nu liga 3, depinde de cate echipe satelit si centre de excelenta vor fi invitate si daca vor mai fi locuri se vor cauta printre retrogradate.

      0
      0
  3. Giro domnule ramai la comentarii doar la UTA nu te mai baga cu sfaturi si la Cermei. Sau daca tot iei si liga 3 la bani marunti vezi ca mai sunt si Sebis si Lipova prin zona . Poate faci o masa rotunda cu toti si le dai sfaturi dupa bunul tau plac.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button