Șoimii Lipova

Vasinc sau Trabalka, cine ia titlul de golgheter al Lipovei? „Nu e o luptă, ci treaba noastră de atacanți”





După succesul cu 4-1 contra Ghirodei, Șoimii Lipova e sigură  de prezența și din toamnă în eșalonul trei al fotbalului românesc. Pe lista marcatorilor au apărut ambii atacanți ai lui Flavius Sabău, plus mijlocașul ofensiv, Vlad Filimon.

De data aceasta, Andrei Vasinc a fost cel care a reușit „dubla” și l-a egalat pe Kevin Trabalka pe prima treaptă a marcatorilor lipovani. „Ambii avem 11 reușite stagionale acum, dar mai important este că echipa a beneficiat cu folos de ele și suntem pe un loc onorabil la primul sezon de Liga 3-a. Nu e o luptă îtnre mine și Kevin pentru titlul de golgheter, ci pur și simplu e treaba noastră de atacanți”, spune Vasinc.

Căpitanul „alb-albaștrilor” a reușit trei dintre golurile acestui campionat împotriva ghirodanilor. „Sunt bucuros pentru cele două goluri, mai ales că reveneam după o accidentare destul de grea la gleznă. Ca și în tur, am avut 3-0 pauză, după care, ca și în toamnă, ne-am cam retras în primele 15 minute. E bine că a ieșit o victorie și încă una destul de clară. Le mulțumesc colegilor mei pentru pasele de la goluri, nu era simplu să-i dai unui portar ca și Gakos patru goluri. Chiar am crezut că-mi va bloca unghiul la ultimul gol, de aceea a trebuit să încerc demi-voleul după preluarea în aer. A ieșit bine, dar, repet, cea mai importantă este victoria echipei”, a mai spus „Vasao”.

Lipova ar putea arbitra lupta pentru locul 2 și, cine știe, chiar pentru promovare dacă Șirineasa va fi depunctată, așa cum se aude. „Marți avem un meci greu, la Reșița, sper să scoatem măcar un punct și să luăm prima propusă de conducere. Altfel, nu știu dacă Șirineasa nu cred că mai poate pierde primul loc. Sau cel puțin aceasta este părerea mea”, a adăugat Vasinc.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button