UTA Arad

Păcurar nu-și menajează fotbaliștii crescuți la Atletico: „M-au dezamăgit, au ajuns la UTA, dar nu pun fotbalul pe primul plan”





În ultimele sezoane, echipa fanion a Aradului și-a câștigat renumele de centru important al fotbalului juvenil românesc. Generația 1997-1998 a câștigat Cupa și Supercupa României, iar Dennis Man și Adrian Petre au stabilit recorduri de vânzare pentru UTA. În acest campionat, reflectoarele au fost puse în special pe Albert Stahl, dar și fotbaliști ca Tănase sau Jorza, care au debutat în Liga a 2-a în urmă cu două sezoane, ar fi trebuit să fie la un nivel mai înalt.

Despre juniorii pe care i-a crescut chiar el la Atletico, ajutat fiind de Francisc Tisza, a vorbit și Cristi Păcurar, antrenorul secund al lui Ionuț Popa. „Sunt de două sau de trei ori mai dezamăgit ca alții, pentru că și eu mă așteptam la altceva de la majoritatea dintre ei. Discutăm mult pe autocar după meciuri, mai ales în cele în care evoluția lor nu e tocmai bună și, într-adevăr, sunt foarte mulți factori care influențează randamentul lor. Am și eu o vină, au și ei, sau mai degrabă ei. Sigur că trecerea de la juniori la echipa mare este grea în România, dar UTA le oferă foarte multe șanse și toate condițiile. Facem tot ce putem pentru ei, sunt foarte dezamăgit de unii. Am încercat să port discuții individuale cu ei, am încercat să mai rămânem împreună și după antrenamente, dar, dacă nu vine de la ei, dacă ei doar găsesc motive și explicații și fotbalul nu este pe primul plan, atunci nu e în regulă. Juniorii pleacă primii după duș, eu în glumă îi întreb dacă au copii acasă. Jorza la 16 ani juca și dădea goluri, iar acum nu prinde echipa. Este un singur exemplu, dar putem defalca situația tuturor jucătorilor. Ce antrenori au avut, cum au evoluat, pe plan alimentar, fizic, psihic. Am avut și psiholog la echipă la un moment dat, poate că și impresarii îi influențează, dar nu vreau să arunc vina pe ei”, spune Păcurar.

Tânărul tehnician consideră că tricoul echipei fanion a Aradului ar trebui să fie un factor motivator pentru foștii și actualii săi elevi. „Sunt nedumerit, fiindcă toți și-au dorit să ajungă la UTA, iar acum nu pun fotbalul pe primul plan. Acum unii sunt supărați că nu joacă titulari, păi ce antrenori nu i-ar băga dacă ar pune umărul la victorii? Au minusurile lor, ar trebui să se uite mai atent la ei, dacă și cât au progresat în ultimul timp și pe unde mai au de lucrat. Trebuie să realizeze că sunt la UTA, că au o șansă mare, spre deosebire de alții, și să-și schimbe atitudinea față de fotbal. Altfel, vor ajunge să plece de la echipă și vor da vina pe antrenori, dar chiar antrenorii sunt de vină?, a mai punctat Cristi Păcurar.

De altfel, din informațiile noastre, Albert Stahl și Dorin Toma nici nu vor face deplasarea la Oradea, pentru meciul cu Luceafărul, urmând să evolueze pentru UTA Under 19 în semifinala națională, de la Șiria, cu CS Drobeta Turnu Severin. Aceeași soartă o va avea și Amir Jorza dacă nu va fi folosit în Liga 2-a, cu mențiunea că mijlocașul central va avea drept de joc a doua zi, indiferent dacă va juca sau nu la Sânmartin.

20 comentarii

  1. Poti sa ai talent cu tona, daca nu muncesti si esti lipsit de caracter. Pacat de toti cei care au dat cu piciorul carului de talent cu care erau(sunt) inzestrati. Nu dau exemple , nu sunt deloc putine, iar cei mai multi le stiu.

    0
    0
  2. Nu mergi cu carnetul de fotbalist la UTA la supermarket! Dacă ei câștiga salariul minim pe economie, și nu îl primesc nici ăla la timp, cum sa nu pună fotbalul în plan secundar?

    0
    0
    1. Vrei sa zici ca merg si muncesc in alta parte? Fiind seriosi pot ajunge la echipe unde sunt platiti mai bine, la adevarata valoare.

      0
      0
      1. Sau de exemplu scosi prin usa din spate,dupa diverse criterii,ca apoi sa evolueze linistiti pentru echipe adverse?Ba chiar sa marcheze sau sa creeze faze de gol impotriva UTA-ei?
        Sa nu mai vorbim despre asa ceva!Unii sunt suflet pentru UTA si la o goarna,revin,dintr-un motiv sau altul…….
        Un sambure trist.Trebuie facute eforturi deosebite pentru a-i readuce!
        Daca se doreste,este nevoie de pe acum o conturare de lot viitor!
        Nu trebuie mari investitii!Doar caractere!2-3 bazati,care sa vada jocul sau pe finalizare!
        Primul pe care l-as retrage,din pacate,ar fi Curtuius!Pentru ca nu reporteaza ceea ce se astepta de la el!I-a trecut trenul din pacate si nu isi merita banii pe care ii incaseaza,fara rost!
        Atat a putut?Sa-i multumim pentru ce a facut..!Dar pa!UTA nu trebuie sa fie mama ranitilor!
        Out Markovici,Out Rosca(rebelul rus,care nu accepta reguli si disciplina in joc)
        Sa vedem……

        0
        0
    2. Da, antrenorii au vina lor! Ei monitorizează progresul jucătorilor, ei insistă pe calitățile acestora, nu am auzit nimic despre individualizare, despre preparare fizică, despre o vitaminizare personalizată, etc.
      Dar… juniorii sunt de vină pt. tot și pt. toate!

      0
      0
  3. Minim pe economie joaca, minim pe economie castiga. Majoritatea se afla la varsta la care daca nu jucau fotbal erau la scoala sau la primul job. Unde erau platiti cu nimic (cazul scolii) sau tot minim pe economie. Cei care si-au dorit cu adevarat ceva de la viata au luat masuri: unii au tras tare sa ajunga mai sus (vezi Man, Petre, Rus, etc.) altii au ales alt drum ( vezi Filaret). Restul se ascund in spatele talentului si asteapta sa le cada banii si faima din cer. Dar daca nu se vor trezi cat mai repede, vor ramane eterne sperante prin ligile 3 si 4.

    0
    0
  4. Au exemple recente chiar dintre fostii lor colegii Dennis Man si Adrian Petre care castiga la cluburile la care activeaza in prezent mii de euro lunar !!! Iar Man chiar dovedeste ca stie prea bine ce vrea de la viata atata timp cat are deja selectie la echipa nationala de fotbal a Romaniei dar si AS Roma ofera 15 milioane de euro pentru achizitionarea lui Man. Daca nici aceste exemple nu-i motiveaza , atunci ce ??? In viata daca nu lupti tot timpul sa ajungi mai sus atunci vei ramane pe loc sau vei cobora spre treptele inferioare ale societatii !!! I-am vazut recent pe fostele mari sperante Gelu Velici ( ajuns acum la CSM Lugoj in liga a III a ) sau pe Ionut Radu care din campionatul italian a ajuns sa joace in liga a IV a in judetul Alba !!! Talentul nu tine loc de munca , de spirit de sacrificiu, de atitudine. In viata daca nu te multumesti cu putin , cu putin vei ramane !!! Este bine stiuta acea vorba din batrani ” Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga si in traista ” !!!

    0
    0
  5. Are dreptate Cristi Pacurar!Doar atat ca nu spune tot,sau nu chiar tot!
    Fotbalistii din ziua de astazi,nu mai joaca cu drag,cu suflet,din placere si pe undeva ar fi de inteles,atata timp cat se gandesc doar la 4 obiective:
    -sa ajunga la UTA mare.
    -sa devina titulari,apoi.
    -sa plece ulterior la o echipa mai mare sau in strainatate.
    – si din pacate doar la bani!
    Nu o spun cu rautate,dar la festivalul berii am vazut pe unii dintre tineri(in poze de pe alte site-uri),cu clatite,Hamburgheri,mici,cartofi prajiti si nelipsita cola la ei in mana!
    Ii inteleg,sunt tineri, isi doresc dar nu constientizeaza ce inseamna asta!Pacat!
    Nu ma refer aici la Tanase,pt ca este deja veteran,dar ceva se intampla si cu el.Nu are o tresarire,de a oferi o alta pasa,decat la primul coechipier,ca si cum nu si-ar asuma vre-o raspundere,Jorza parca s-a plafonat si asupra lui,primul care a tras un semnal de alarma,a fost Rosu,dar si hulitul Mihalcea.
    Dar cea mai mare dezamagire este Stahl,de la care s-a asteptat prea mult probabil,aceasta presiune afectandu-l vadit.
    Despre „modelul” Adrian Petre,prefer sa nu discutam si sa ne reamintim de el doar ca si golgheter absolut!Multumim!
    Iar Dennis Man nu poate fi comparat,cel putin momentan cu nimeni care incearca macar sa-i calce pe urme!A fost un talent,de mic si cu un tata exceptional(Cristi Man),care a reusit sa-l tina cu picioarele pe pamant in momente grele sau de euforie.
    Din pacate nu cu copiii din grupele mici se lucreaza greu ci cu parintii acestora,cunoscatorii stiu!
    Succes copii!Succes UTA!

    0
    0
  6. Are dreptate Pacurar!
    Dar totusi ma intreb oare?Nu au fost prea fortati sa urce treptele ierarhice spre UTA mare?Toti dorim „aradeni pentru aradeni” si regulamentul lui Burleanu,cu U19,U 21 nu pot sa spun ca ne-a prins descoperiti….Dar oare le-a facut bine,neaparat juniorilor,care vrand,nevrand,s-au trezit titulari?
    Nu spun ca este o regula rea,dar pana atunci un junior trebuia sa munceasca pe branci si sa ajunga pe puteri proprii la echipa de seniori.
    Acum sa nu dramatizam si sa sustinem U17 si U19 in etapele superioare in care au ajuns!
    Mult succes!Ne vedem sambata la 11 in Sannicolau!

    0
    0
  7. Are dreptate Cristi Pacurar!Exact ce a descris,vedem si noi!
    Poate ca au fost prea fortati,poate ca i-a ajutat si regula jucatorilor „Under” impusi la echipa de seniori,poate,poate,poate…..Fara raspuns clar…
    Pe vremuri,atunci cand un junior era promovat in primul 11,se stia exact ca era pe maxim merit!

    0
    0
  8. Vorbind de juniori si zilele trecute scriam despre portari si despre ghinioanele lor!
    Nu mai indraznesc sa scriu asa ceva,pentru ca iar sunt „gura spurcata”….,parca le simt…
    Micul portar de la grupa 2009,Timotei,a patit un mare necaz,poate ca ati vazut pe stiri,baietelul muscat de caini in Aradul Nou.
    Sa vedem daca ii putem ajuta familia si daca au nevoie de ceva?
    Va voi tine la curent.

    0
    0
  9. Hai Kidule,lasa ura fata de mine acum pe altadata!UTA inseamna si juniori!
    Portarul de la 2009,a trecut aseara prin momente groaznice aseara,fiind la un pas de ce ar fi insemnat mai rau.A scapat „doar” cu 3 operatii si peste 20 de copcii si ce va mai urma pana la recuperare!
    Hai Kidule, arata ca galeria ajuta,nu numai injura.Poate peste 10 ani,Timotei va apara poarta UTA-ei!Cine stie?
    Fiti demni la momente din acestea si luati legatura cu conducerea sau direct cu Nistor si Polgar,antrenorii lui.
    Poate ca nu are familia nevoie de ajutor,dar ma indoiesc,la ce il va mai astepta pe copil.
    Ne auzim si in aceste momente,sa lasam deoparte orice altceva!
    Toti pentru UTA!Toti pentru Timotei!

    0
    0
  10. Florine tu de ce comentezi aici unde se vorbeste despre UTA. Citeam la alte articole ca tu esti cu veche UTA. De ce iti dai cu parerea pe aici . Scrie despre echipa ta

    0
    0
  11. Ii ok ce ziceti in comentariile voastre!!
    Dar sa nu uitam un lucru unii copii or avut oferte vb de jr si din luga 1 si din strainatate si bineinteles ca au picat psihic!
    Ci a Cerut Meszar o suma colosala ci nu iau lasat!!
    Sa vb de Petre este un jucator cu nu prea mult talent dar untodeauna la locul potrivit, si a ajuns separte pt talentul lui! Pe Man nu putem sa il comparam cu el ( el chiar este un talent)
    Si e normal ca sunt copii vazund ca petre e mai slab ca majoritatea dintre ei au picat psihic!!
    Nare rost sa tot aruncam in tineri

    0
    0
  12. Da ,Pacurar are dreptate, oare cat poate sa mai indure formele slabe ale acestor jucatori tineri ,care joaca deja de trei ani la nivel de liga2a si nu confirma !!! Nu este normal la varsta lor, oare ce se intampla cu ei, poate are dreptate Pacurar ca ,la ei fotbalul este pe locul doi, alta motivatie nu exista!!!? Dar, atentie ca, s-ar prtea sa ii coste si UTA., sa nu mai stea la cheremul lor si sa vina altii din urma care intradevar vor sa faca performanta si au drag de acest sport. Pt. ca, Pacurar, stie ce vorbeste, pt. ca, campionatul viitor , LIGA 2a, va fi una mult mai puternica cu echipe de traditie mare si ca jucator la UTA. nu iti poti permite sa fi ,sa joci mereu de la slab la mediocru !!?? Sper ca , ei sa inteleaga sa revina cu picioarele pe pamant pt. ca, sansa lor de a merge mai departe ,precum a facut-o, fosti coechipieri MAN , RUS si PETRE, este UTA ARAD !!!

    0
    0
  13. Trebuie sa isi bage mintile in cap si sa se gandeasca la fotbal pe primul plan ca deaia si-a ales profesia asta !!!

    0
    0
  14. Tinerii astia de care vorbeste Pacurar din pacate sunt deja pierduti. Nici unul nu va iesi un jucator mare, nici macar titular constant in Liga1. Tocmai de acea suntem in sezonul asta unde suntem

    0
    0
  15. Dar de Mihalcea ,Ciuca alde alții ca doar nu au juniori au alcătuit scheletul ci cei despre care nu pomenești care au venit cu surle și teimbite hai sa nu dam in juniori de dragu de a da!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button