UTA Academie

Juniorii mari ai „Bătrânei Doamne” vor trofeul la „republicani” și au avantajul terenului propriu în penultimul act: „Motivați și încrezători!”





Cu excepția partidei retur cu CFR Cluj din preliminariile Ligii Elitelor, când au fost nevoită să recunoască superioritatea echipei de pe Someș, UTA Under 19 a făcut până acum un sezon perfect. Intrată în „malaxorul” seriilor campionatului de juniori republicani, formația „roș-albă” și-a văzut de treabă și când s-a tras linia a fost singura din țară ce și-a câștigat toate partidele. 14 din 14 și un golaveraj grăitor: 86-10!

De mâine, însă, lucrurile se schimbă odată cu turneul final al Campionatului Național Under 19, ce a fost alocată chiar UTA-ei. Mai precis, patru dintre câștigătoarele serii se vor înfrunta pe arena „Otto Greffner” din Șiria, după următorul program:

Sâmbătă, 12 mai

Ora 16:00 FC Kiss Baia Mare – Gaz Metan Mediaș

Ora 18:00 UTA Arad – CSS Drobeta Turnu Severin,

Duminică, 13 mai

Ora 17:00 Întâlnirea câștigătoarelor jocurilor de sâmbătă

Așadar, în semifinală, echipa pregătită de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi dă piept cu severinenii, câștigători ai seriei a 7-a. Spre deosebire de arădeni, teamul de pe Dunăre a pierdut puncte pe drum cu ocazia a trei înfrângeri și o remiză, însă asta nu înseamnă că există o favorită în disputa de mâine. „Sigur, ne pare că nu am ajuns să jucăm în Liga Elitelor, dar acum trebuie să ne concentrăm asupra prezentului. Este un trofeu în joc și vrem să-l câștigăm, pentru clubul UTA, pentru noi și antrenorii noștri. Am vorbit cu toții în vestiar, suntem motivați și încrezători cu toții, cu atât mai mult cu cât jucăm acasă. Vom juca în fața rudelor, prietenilor, în tricoul celei mai titrate echipe din Provincie și vom face totul să câștigăm. Trebuie să trecem neapărat de Severin, iar apoi să ne adunăm forțele și pentru finală, indiferent care ar fi adversarul nostru”, ne-a mărturisit Răzvan Onuțan, căpitanul UTA-ei Under 19.

Termenul de acasă pentru tinerii utiști e puțin desuet, atâta timp cât ei nu au evoluat într-un meci oficial la Șiria. Dar, ca să primească organizarea din partea FRF, era singura soluție viabilă, atâta timp cât situația bazelor sportive din Arad e dezastruoasă.

Trecând la lotul cu care tehnicienii utiști vor aborda meciul de sâmbătă și, sperăm noi, și pe cel de duminică să spunem că există trei absențe certe. Fundașul Curta și mijlocașul Roșu au probleme la ligamentele genunchiului, iar „aripa” Țârlea e bolnavă. Vor sosi și întăriri de la prima echipă, respectiv Albert Stahl și Dorin Toma pentru meciul cu severinenii, iar Amir Jorza ar putea evolua mai degrabă în finala de duminică, dacă e cazul.

Vă reamintim că alte patru echipe se întâlnesc, tot începând de sâmbătă, 12 mai, la Craiova. Programul jocurilor din Bănie este CSA Steaua București – CS U Craiova (ora 16:00), LPS Piatra Neamț – CS Mioveni (ora 18:00). Finala pe țară e programată sâmbăta viitoare, 19 mai, cel mai probabil la Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button